Ştefan Baghiu

Ştefan Baghiu s-a născut pe 25 decembrie 1992 la Piatra Neamţ. Este student la Litere în cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. A debutat în revista Familia, a publicat poeme în Tribuna şi în Steaua şi a citit la Nepotu’ lui Thoreau. Scrie săptămânal cronică literară în revista Cultura şi ocazional în Tribuna şi Steaua.

să nu ne aducem aminte

Eu nu
respir bine în camera asta strâmtă,
m-aş simţi mai liniştit, poate, privind
mişcarea pneumatică a unui aparat de plastic.
E greu să mă menţin sănătos,
asta pare a fi problema mea de zilele astea,
dar nu fac o tragedie din lucrurile astea mici
pe care oricum le uit când mă port normal
visând la lucruri atât de uşor de căpătat,
vibrez
ca prostul la Schumann şi la electro
dar nu e greu să mă menţin lucid şi transparent,
eu nu spun că nu sunt sănătos,
şi nu vreau să par penibil ca cei care îşi plimbă
halatele coborând valea din curtea spitalului
şi speră doar să mai poată profita de o masă caldă,
îşi fac cruce şi adorm pe bănci sub castani.
Eu nu spun că sunt bolnav,
deşi mi-ar prinde bine puţină atenţie,
grija cuiva mi-ar da speranţă, ca atunci
când ne-am descălţat de ghetele de la Marelbo
îmbâcsite şi am râs că ne puţeau picioarele,
ca atunci
când am auzit pe hol
cum jucau fotbal doi în chiloţi cu o doză de Cola,
înalţi şi slabi, aveau ochii roşii şi
aveau ce ne trebuia,
nu aducem nimic nou şi nu scăpăm niciodată.
Câteodată ne-am blocat privind nebuniile
pe care nu credeam că le poate face cineva,
ea s-a arcuit şi a făcut podul direct din picioare,
era filmat impecabil şi ne-a mirat zâmbetul ăla
spunând „conditions of survival!”
şi scăpând ochelarii pe gresie,
înşfăcând apoi o ceapă şi înghiţind-o în trei minute
aproape vomând de fiecare dată, era din Serbia
şi spunea că nu a avut o copilărie prea strălucită,
„noi, în Serbia, ne chinuiam cu copilăria” iar acum
s-a învârtit câteva zile în jurul Bucureştiului ca în jurul unor
mormane de ciment pe care trebuie să le baţi cu picioarele goale
şi spunea că ea merge doar desculţă, nu intră
deşi stă ore în şir privind la vitrine,
iar când simte oboseala că nu îi mai dă pace
se aşează pe trotuar şi mârâie.
În timp ce eu mă gândesc
la cum să explic mai bine
că nu sunt chiar bolnav,
performance-ul e atât câteodată,
femei păscând iarbă într-un atelier de creaţie
sau crestându-şi cuvinte cu cuţilele în palmă la Sfânta Ana,
la Lacul Roşu sau Bela Crkva,
„de ce să nu ne jucăm cu un freesbe din ace infectate,
să fim seropozitivi din neatenţie”, spun,
şi să nu ne mai minţim atâta că suntem siguri pe ceva.
„noi, în Serbia, ne chinuiam”,
dar nici eu nu respir bine în camera asta
înghesuită, aşteptând viaţa adevărată sau,
oricum,
ceva asemănător.

(selecţionerul lunii ianuarie 2015 la

TIUKpoemul săptămînii

e Dumitru Crudu)

foto - de pe pagina fb a lui ŞB