Charles Baudelaire

Orologiul

Chinezii văd ora în ochii pisicilor.
Într-o zi un misionar, plimbîndu-se printr-o mahala din Nanking, băgă de seamă că-şi uitase ceasornicul, şi întrebă cît era ceasul pe-un băieţaş.
Ştrengarul cerescului Imperiu stătu mai întîi la îndoială; pe urmă răzgîndindu-se, răspunse: „Mă duc să vă spun”. Puţin după aceea, se ivi din nou, în braţe cu un cogeamite motan, privindu-l, cum se zice, în albul ochilor, spuse fără şovăire: „Nu e încă amiază de-a binelea!” Ceea ce era adevărat.
Cît despre mine, dacă mă plec spre frumoasa felină, aşa de potrivit numită, care în acelaşi timp e cinstea sexului său, mîndria inimii şi parfumul spiritului meu, fie că e noapte, fie că e ziuă, în plină lumină ori în searbăda umbră, în adîncul ochilor săi adorabili văd întotdeauna desluşit ora, întotdeauna aceeaşi, o oră vastă, solemnă, mare ca spaţiul, fără împărţiri în minute şi secunde - o oră neclintită, care nu e însemnată pe orologii, şi în acelaşi timp domoală ca un suspin, repede ca o aruncătură de ochi.
Şi dacă un nepoftit ar veni să mă tulbure cînd privirea mi se odihneşte pe acest delicios cadran, dacă vreun Geniu necinstit şi neîngăduitor, un Demon al contratimpului, ar veni să-mi spună: „Ce priveşti acolo cu atîta grijă? Ce cauţi în ochii acestei fiinţe? Vezi cumva ora, muritor risipitor şi leneş?”, i-aş răspunde fără şovăire: „Da, văd ora; e Veşnicia!”
Nu este aşa, doamnă, că e un madrigal pe drept cuvînt meritoriu, şi emfatic ca şi dumneavoastră? Într-adevăr, mi-a făcut atîta plăcere să brodez această pretenţioasă galanterie, aşa că n-am să vă cer nimic în schimb.

Charles Baudelaire – Mici poeme în proză
(Editura Univers, 1971, traducere de G. Georgescu)

(selecţionerul lunii iulie 2014 la

TIUKpoemul săptămînii

e Veronica D. Niculescu)