Ioan Es. Pop

 

12 octombrie 1992

mă întorc acasă după ani și ani de

umblat prin bucurești

și mă întorc cu o plasă goală în mînă

și iese ea la poartă și îmi zice păi,

dragul nostru, parcă ai zis că mergi la cîștig

parcă ziceai că tu, în doi ani, o să cîștigi cît alții în patru

și uite că acum n-aduci nimic.

ba, uite, dragilor, chiar nimic am cîștigat.

și aduc atîta nimic acasă cît n-a putut aduna

nimeni în ăștia doi ani.

nici n-am putut căra de unul singur atîta

nimic cît am căștigat.

 

în urma mea vin carele-ncărcate cu nimic,

gata să se rupă sub greutate.

cînd or să se deșarte toate-n curtea noastră,

nimeni n-o să aibă atîta nimic ca și noi.

într-un an, doi, o să fie mai căutat decît aurul.

o să vindem din el numai cînd va fi la mare preț.

fiți siguri, dragilor, atîta nimic n-are nimeni.

doi ani am tot adunat numai cu gîndul la voi.

 

(Din Ieudul fără ieșire, Cartea Românească 1994, reeditare Ninpress-Charmides 2009)

(selecţionerul lunii iunie 2014 la

TIUKpoemul săptămînii

e un cristian)