Ion BUZU

Rigor mortis

Taică-meu îmi spune să vin deoparte,

are să-mi vorbească ceva.

Îmi spune că este o găină moartă

într-un sac de polietilenă

şi trebuie să o arunc în pîrău, în noaptea asta,

cîinii ce vagabondează pe acolo au să o mănînce.

De îngropat e imposibil, pămîntul e îngheţat.

Îmi zice că a rămas afară şi a îngheţat, acum

trebuie să scăpăm de ea.

Au trecut 3 zile şi tot nu am aruncat pasărea moartă;

apoi într-o noapte, la ora 2,

am ieşit din casă, mi-am îmbrăcat fesul,

am pipăit sacii cu gunoi şi simt într-unul

ceva tare, e trupul găinii în starea de rigor mortis,

apuc sacul şi mă furişez pe stradă în şlapi,

nu văd nimic şi încerc să ghicesc drumul spre pîrău,

sper să-l nimeresc;

merg din ce în ce mai grăbit,

încep să mă gîndesc cum o maşină va opri lîngă mine

şi tipii din ea mă vor prinde cum încerc să scap de cadavrul ăsta,

mă apuc de fugit,

o iau printre ierburi mari şi uscate,

un şlap se împiedică de ele şi rămîne în urmă,

nu mă opresc, fug cu un picior desculţ,

trebuie să scap de cadavru,

mă opresc undeva de unde se aude cum curge apa,

cred că ăsta e locul,

arunc trupul păsării în starea de rigor mortis,

acesta se rostogoleşte zgomotos,

cîţiva cîini se apucă de lătrat, eu mă culc la pămînt

şi aştept pînă se potolesc;

mă ridic şi pornesc spre casă

gîndindu-mă

al cui cadavru va fi următorul,

aruncat în pîrău, pe furiş, la 2 noaptea,

pentru cîinii care vagabondează pe aici.

(selecţionerul lunii martie 2014 la

TIUKpoemul săptămînii

e Alexandru Vakulovski)