Jász Attila

 

ca o sticlă de cola aruncată în iarbă

 

(Traducere de Andrei Dósa)

 

Atât de

 

În timpul plimbării câinii rămân blocați de cealaltă parte a șinelor.

Unul irlandez și unul englez. Trenul apare pe neașteptate,

iese din curbă, nu e timp. Sunt încă departe,

iar eu le strig, șezi. Și setter-ul irlandez se și așază, celălalt,

Piper, setter-ul englez tot ar vrea să treacă.

 

E speriat, ce să facă fără mine pe partea cealaltă.

Își pierde cumpătul. Atașamentul său e mai puternic decât teama. Se avântă,

ar trece printre roți. E un marfar, bineînțeles.

Direct spre roți. Nu reușește să treacă printre ele.

Suflul trenului îl târăște, îl izbește de roți.

 

Îl depune lângă șine, pe terasament. Trupul nobil zace

fără o zgârietură. Zici că doarme. După operație aș duce

câinele sedat în brațe. E tot mai greu.

Fără suflet cât de grele-s toate. Mult mai grele. Îl îngrop,

mă minunez. Cum de-a încăput atâta iubire într-un trup atât de mic.

 

 

De asta

 

L-au scos și l-au adus aici direct din fântână,

unde a coborât cu o damigeană de vin și țigări,

dar era atât de beat că n-a mai reușit să iasă.

Au trebuit să cheme pompierii. Tanti n-a vrut

să-i lase înăuntru, au trebuit să spargă ușa.

 

L-au dus înapoi pe săracul nea Jóska

la ospiciu. Cei din sat îi zic balamuc.

Deși bătrânul a terminat teologia cândva.

Uneori obișnuia să predice în biserică,

atunci când preotul încă nu sau nu mai era acolo.

 

Vorbea frumos, nici nu-ți dădeai seama că ceva

nu e în ordine cu el. E întotdeauna foarte amabil,

așa că iar îi dau drumul curând. Și soția lui

o să ajungă acolo din nou. Curând. Nu suportă singurătatea, râde

nea Jóska. De asta se refugiază uneori în fântână.

 

 

Felicitare

 

Pârâul din pădure susură într-una,

nu îl ascultă nimeni. Peisajului

se duce de râpă începând cu detaliile. Și eu mă simt

vulnerabil în el, ca un arici care înaintează agale

pe autostradă. Mă apăr și

mă camuflez atât de perfect,

ca o sticlă de cola aruncată în iarbă.

Împotriva timpului și în spațiu. Ploaia mă spală, pârâul

muribund mă poartă în moliciunea-i fluidă, prins în

sfârșeala lui, ca pe o felicitare nebiodegradabilă.

 

 

xv, zahăr de probă

 

Semnul insesizabil al tandreții,

când încerci să salvezi cu zahăr

muștele ce-și dau duhul între geamuri

toamna. Sau cel puțin scrii despre ele.

 

 

Marea în ochi

 

Când închid ochii,

văd mările unduindu-se,

 

când deschid ochii,

vezi mările unduindu-se,

 

îi închid,

îi deschid,

se unduiesc.