T.S. Khasis, „pe datorie”
(cdpl)
date personale
1) frec călcîiele şosetelor (nişte şosete primite din austria
pe care s-a imprimat imaginea turnului eiffel)
îmi spun că sînt responsabil, util
(la radio cătălin rusu a băgat corelli)
cînd beau cafea din cana pe care v. leac mi-a adus-o de la praga
o ţin în aşa fel încît franz kafka în pardesiu şi cu baston
să-mi stea o zecime de secund în faţă
un gîndac îmi traversează globii oculari -
un cuier, patul, haine, scaune, o masă mică, o masă mare
două prosoape, casetofonul, cărţile, încălţămintea
îmi rotesc capul de la stînga la dreapta şi
de la dreapta spre...
repetîndu-mi cu o voce baritonală:
ei, bine, omule, eşti plin de speranţă -
şi mă ridic pentru o clipă în vîrful picioarelor plin de speranţă
2) singurul lucru utilizabil pe care îl am de la tata
e-un glonte care nu a împuşcat nici un om nici un zid
mă întreb dacă nu cumva o să-mi piară curajul în ultima clipă:
fără muzică fără alcool şi mai ales să fie în toiul zilei
nu pretind că-i o soluţie
mai degrabă o păcăleală -
în decembrie mi-am imaginat viaţa alături de iulia balcanaş:
mic-dejun relaxat cu iulia balcanaş
prînz duios cu iulia balcanaş
cină la lumînare cu iulia balcanaş
nopţi surpriză cu iulia balcanaş
(rest emoţional din partea întîi):
în după-amiaza în care am primit cana cu franz kafka
am văzut şi filmul noialbinoi
l-am observat pe noi intrînd în subsol şi ieşind din subsol
eram în spatele garajului acasă la v. leac
beam bere nepasteurizată şi rîdeam cam o dată la 5 min.
3) bădiţa mi-a zis la telefon că nu mai poate să mestece carnea
şi că brecht, deşi avea aceleaşi probleme, ştia să atragă femeile.
io iau carnea o fierb îndelung
cîinele meu rebotezat domnul osache
se deplasează tot mai încet şi latră rar
a îmbătrînit dar se descurcă mai bine decît mulţi oameni
în mijlocul mesei am aşezat o cană de îngheţată
o cupă de sticlă - o tînără femeie s-a hotărît să mă încurajeze
îi zic pocal
am băut apă din pocal iluzionîndu-mă că sorb gin
îmi trece prin minte cum tînăra femeie
ţine pocalul în bătaia razelor de soare
undeva la marginea unui oraş -
4) cînd îl mîngîi pe domnul osache pe creştet
realizez că pentru el e-o apreciere decisivă.
e pre tîrziu ca să-mi sun vreun prieten
mă dezbrac de toate hainele şi mă plimb prin casă
îmi pipăi venele puţin umflate
îmi studiez organele genitale bălăngănindu-se în semiîntuneric -
şi mă mir ca-ntodeauna
(probabil că aceiaşi senzaţie l-a purtat p' un tip
din epoca de piatră înapoi în peşteră)
pielea de pe antebraţ pare mai subţire
decît aripioarele unei muşte
mă abţin
5) ar merge jeremy sau dissident vocea din off al lui eddie vedder
anihilîndu-mi complexele: pîntecul, frica de şobolani şi de poliţişti,
dantura ţăndări, relaţiile cu femeile, grupurile cu mai mult de patru, cinci oameni.
mă simt atît de stupid cum lîncezesc tolănit pe canapea
(pe canapeaua asta au murit doi membrii ai familiei)
gol şi năuc încît nu-mi pot imagina decît plaja nenorocită
de la lipova, pe ada luînd-o în zig-zag spre vest
şi doi pescari şuşotind cu ţigările-n gură
apoi mă îmbrac precipitat
de parcă tocmai l-aş fi omorît pe buticarul la care-s dator
şi reîncep: mănînc beau citesc mătur zăpada ascult muzică
şi deşi nu s-a întîmplat
ştiu că s-ar fi putut întîmpla.
6) îmi număr ţigările mai am paisprezece
am calculat că dacă fumez cîte una
la fiecare 40 de minute
o să am ce fuma pînă dimineaţă
bună-mea o să-mi ia un pachet pe la 8 a.m
şi tot pe la 8 a.m
voi reîncepe să acumulez şi să pierd
şi să caut un client pentru două cămăşi de vară
60.000 bucata
(florian lungu zice că-n klangenfurt au conservator)
mă străduiesc să găsesc o cale de a comunica
nu pricep de ce dar toţi par s-o facă
inclusiv laur care a devenit bărbierul ospiciului
7) într-o zi ca să ajung la arad
i-am şutit bătrînei 200.000 (nu mi-a reproşat nimic
ştie şi ea că nu mai are mult de trăit
statul român îi alocă lunar 800.000 lei vechi)
am băut două beri pînă să vină busul
am vorbit cu vînzătoarea şi am fumat holbîndu-mă la ce era
pe rafturi
de ce bei? nu ţi-e rău la mahmureală?
dacă aş avea o nevastă i-aş pune tot felul de întrebări idioate
da, dar tu nu ai.
la prînz
iarba, frunzele de dud
sînt verzi cu o nuanţă de galben
la fel şi cutiile goale de bere balsam pentru păr
coca-cola lamele de ras uitate printre buruieni -
e sfîrşitul lui octombrie, nimeni nu mai înoată,
plimbările de-a lungul şirului de sălcii au încetat
sînt în preajma ţevii de acumulare şi mă uit
pe celălalt mal
la cărămiziul zidurilor fabricii de textile
credea că pereţii camerei sale sînt cei mai frumoşi din lume
numai ea ştia să-şi sprijine capul în felul ăla
firav trist
întrebîndu-mă dacă mi-ar plăcea în peru.
....
fiul meu se retrăgea adeseori în camera
sa de studiu;
cu toţii
speram că va fi marea lovitură
(costumieri scenarişti producători)
gesturile sale hotărîte, decise
îmi aminteau
de mişcările braţelor unui barman
din pamplona cînd pregătea o băutură
întregul şir aşezat la pult
îl urmărea cu ochii pe ceas
(pe pereţii barului un gaucho înrămat
vîna un struţ).
doamna stela
e alături, în faţa ferestrei deschise –
plînge?
zîmbeşte cumva
unui bărbat misterios? –
pocneşte seminţe-ntre dinţi şi priveşte luna
doamna stela o alintă luny
asta poate însemna ceva pentru ceilalţi:
închipuiţi-vă în preajma
unei pisici pîndind un calamar
şi, pe un podeţ, kevin spacey
bîţîindu-şi picioarele
în aşteptarea răsăritului.
te poţi trezi într-un aeroport
căutînd o batistă,
te poţi trezi cu ochelari de soare şi baston
sau străbătînd în lung şi-n lat
parcul ospiciului
cu urme de spumă pe la colţurile gurii,
fără curea, fără şireturi, fără măreţie:
un muncitor prăfuit care preferă romul
ieşind de la fabrica de abţibilduri.
.....
mergeam mînă în mînă prin mall
îmi povestea despre un cinematograf în aer liber
şi cum s-a dus acolo pentru că îi plăcea la nebunie
cum suna în aer liber
a repetat de vreo trei ori pe tonuri diferite:
în aer liber în aer liber în aer liber
aveau nişte rafturi înalte brazi împodobiţi cu beculeţe
şi vînzătoare care îţi zîmbeau
ca şi cum lumea
ar fi reuşit în sfîrşit
dintr-o fîntînă arteziană
apa ţîşnea la intervale regulate
formînd o cupolă
erau cîţiva pe acolo care intraseră
doar pentru că simţeau nevoia de căldură
şi ţineau la iisus
arătau ca un grup de holograme
strînse una-n alta
noi ne-am cumpărat felicitări ciocolată globuri argintii
şi am vorbit despre insule arhipelaguri
şi despre ce-am face dacă n-am muri niciodată
.....
mi-am omorît ziua cu nişte reviste
cu spanac, cu vin, cu crăpatul lemnelor.
de-o vreme nu mă mai sună nici o femeie,
EA cu atît mai puţin. cînd şi cînd cîte-un prieten.
seara dau o tură prin curte – privesc cerul.
navetiştii care vin de la autobuz, îl privesc şi ei...
urmărindu-i îmi dau seama că foamea doboară un om
mai repede decît frica, decît dragostea.
e bine de ştiut.
am început să am azi 31 de ani
şi mi-am măsurat scula: 15,9 cm.
unii o au sub 15,9, dar îşi fac treaba mai bine.
eu aş fi vrut s-o am atît de mare
încît să încapă-ntr-o husă
şi-o studentă la conservator înnebunită după mine.
ninge şi sorb ceai fierbinte dintr-o cană de inox
îmi cultiv sensibilitatea, nevoia de a comunica,
aşa cum spunea delmore schwartz, trecutul,
problemele emoţionale
deşi a început să mă cam plictisească.
....
nu se ştie niciodată –
big mama, papa, fane de la parter
au repetat-o oricui trecea pe lîngă ei.
şi-a îndesat lucrurile în două plase
s-a uitat sub masă
a deschis sertarele a închis sertarele
pentru ultima oară a ascultat clopoţeii de la uşă –
m-a privit cum dorm
a luat 100.000 pentru biletul de autobuz
lăsîndu-mi restul banilor muzica berea
caietele cauciucurile
senzaţia că la nici 50 m distanţă
un băiat bolnav şi răutăcios
se va gîndi mereu la mine.
n-a lăsat nici un bilet.
....
ştiu că aerul de primăvară & cireşii gata să-nflorescă
pot declanşa o stare de siguranţă durabilă,
o energie caldă, somptuoasă
întreţinînd un fel de blîndeţe a înstrăinării.
mi-e cam rău, beau un vin de 30 de lei.
iau noaptea ca pe-un reflex,
fotografiile vechi, portocalele, merele ornamentale
şi-i cît pe-aci să
trăiesc ceva plauzibil
deschizînd uşa
pa ballad medley
deşi sînt de-o oră-n grădină
şi cîinele aleargă printre răsaduri
dînd din coadă cu acea bucurie
care-i doar a cîinilor. noi,omule,
visăm şi credem.
fragmente de granit cu aripioare –
totul imprimat ca-ntr-o imagine a libertăţii
(oameni graşi intrînd la abc
ieşind terminaţi de la cinematograf
bătrînei discutînd despre monocluri
tot ceea ce ai putea dărui vecinei de bloc)-
sînt aşezat pe-un butuc, îmi aleg o melodie
şi modulez ca de la amvonul bisericii din radna.
pe un ton plin de încredere, de încredere –
fiecare merită ceva consolator pe lumea asta:
un sul de hîrtie igienică, un animal de casă
ori o pară tăiată-n două în miezul verii –
şi-i singurul moment bun din întreaga zi,
legătura cu o superforţă.
abia cînd ies la suprafaţă şi rămîn la suprafaţă...
so, m-am ridicat din pat, am fluierat,
am făcut o baie & mi-am ras mustaţa –
apoi am mîncat
şi nimic nu m-a împiedicat să mestec, să înghit.
....
aş vrea să fiu
altundeva
dacă aş fi altundeva
aş vrea să fiu aici
închipuindu-mi că
un poem ar deveni, nu ştiu cum,
mai important, decît frigul,
şi durerile de dinţi.
asociind armonia
cu un chec glazurat
cu ciocolată
sau cu
ochii lui petea
cînd l-am scos din cuşcă
(se uită la mine cum m-aş uită eu la un extraterestru,
dacă aş întîlni un extraterestru). de fapt,
un minut de armonie
şi siguranţă
poate să vină după
ce pîca mă roagă să-i fac o scrisoare
şi-mi aduce 2 beri
pentru asta
sau cînd stau ziua în pat
citind arta popescu
ca astă-vară
cînd îi dădeam
trifoi lu' petea;
că şi cum hotărîrea
cu care-ncep un poem
m-ar scoate din rahat