Veronica D. Niculescu

Când tunelul e o roată, la ce luminiţă să speri?

 Murim puţin câte puţin în fiecare zi. Şi nu trebuie să ai doctorate în filozofie ca să simţi asta pe propria ta piele. O simte şi Victor – să-i zicem un om simplu – pe pielea lui tot mai tăbăcită de o viaţă căreia parcă nu-i mai aparţine. Refugiat în amintirile din liceu – „Nimic din ce s-a întâmplat în viaţa aia mişto din liceul ăla de doi bani nu vrea să se şteargă” – Victor priveşte, prin sticla tot mai goală dinaintea sa, la prezentul care nu vrea să-i mai ofere decât deziluzii, decât un şir de morţi, rememorându-şi la nesfârşit copilăria (când copiii mai mari i se păreau bolnavi) şi adolescenţa („stau toate căcaturile lipite ca abţibildurile pe creierul meu alcoolizat”).

Victor, personajul principal al cărţii „În iad toate becurile sunt arse”, de Dan Lungu, „un supravieţuitor al propriei adolescenţe”, asistă neputincios la morţile sale repetate. Moare când se angajează prima oară, moare când se trezeşte că alături de el doarme doar ambalajul uşor schimbat al celei ce îi este soţie, în timp ce fata pe care a iubit-o cândva a dispărut, moare când află că nu va avea niciodată copii. În toată jalea asta, înecată în alcool şi-n munci care-l fac să se simtă ca un hamster alergând „în van pe roata lui de tot rahatul”, ceea ce a mai rămas dintr-un om cândva viu rememorează episoade din adolescenţă.

Dan Lungu alternează aceste episoade, scrise alert, detaliat, înţesate de expresii argotice, cu cele din prezentul cenuşiu, mai telegrafiate şi mai lipsite de detalii, ca însăşi viaţa de acum a personajului, căci mortul viu alege să alunece peste toate, ca o coajă. Fără nici un scop, fără nici o lumină în capătul tunelului, căci tunelul e roată.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Victor ar fi avut şansa minţii de o precizie chirurgicală a unui Murphy (din romanul cu acelaşi titlu de Beckett)?  Şi Murphy refuză angajarea în roată, atunci când iubita îi cere să muncească, să aducă bani în casă. „Sînt ceea ce fac”, îi zice Celia. „Nu, îi răspunde Murphy. Faci ceea ce eşti, faci o frântură din ceea ce eşti, suferi o jalnică scurgere din fiinţă în facere.” Mai există şi alte asemănări între Victor şi Murphy – ambii ajung într-un azil, un sanatoriu, unde confundă fie nebunii, fie copiii handicapaţi, cu „fraţii” lor, îi bănuiesc (greşit) de un soi de libertate la care şi ei visează. Ce s-ar fi întâmplat, deci, cu Victor, de-ar fi avut parte de o altfel de minte? Şi ce i se întâmplă, de fapt? Citiţi.

„În iad toate becurile sunt arse”, de Dan Lungu

Editura Polirom, 2011