frig afară
cafea proastă
50 de vodkă - remediu
la masa de alături un bărbat cu părul nins
de prea multe asemenea dimineţi
are figura cunoscută drept urmăre
ochii mei îl fixează imbecil

pare jenat
îşi mai ia de băut
mă invită la masă

povestim banalităţi
el viaţa lui
eu noaptea anterioară
el povesteşte
eu văd
cămaşa bleu blugii bleu pantofii negri părul grizonat barba cam de-o săptămână
mâna tremurândă

inevitabilul se produce
mă întreabă de ce mă holbam
mă bâlbâi şi-i mărturisesc
"semănaţi cu un...poet..."

îi tremură
mâna stângă şi mâna dreaptă
îi tremură
mă priveşte cu ochi pe jumătate închişi de bătrâneţe
"cu Bukowski? de asta mi-am lăsat barbă..."




conferinţă de presă



mă pun protagonist în rândurile ce urmează pentru a scăpa oarecum
de chinul creării altui individ

mă prezint în faţa dumneavoastră frământându-mi mâinile între ele de emoţie
mă prezint aşa cum sunt
cu membre amorţite
ochi închişi
un coş pe tâmpla stângă
şi o schiţă în loc de suflet

îmi dreg vocea
îmi repet în cap discursul
iau o gură de curaj
şi-ncep:

mă numesc
şi mă voi numi şi de acum încolo
mă ocup cu voi şi asta mă face să surâd nu arareori
pentru că sunteţi MAI personaje ca mine
aveţi acel vârf de sare şi piper ce mie îmi lipseşte

văd chipurile voastre fixându-mă nedumerite,
vă pot citi epitafurile în ochi
şi abia aştept să vă adun
să vă pun într-un ţarc neîmprejmuit
şi să vă expun:
galeria mea de portrete cu priviri fixe

întrebări?




omul negru


omul negru
negru de supărare
cu gânduri negre
PĂŞEŞTE pe bitum înnegrit
înca simte picăturile de ceai negru
în gât
ul negru-gălbui de nicotină

PĂŞEŞTE spre marea neagră



îl aşteaptă întunecată
învolburată
pe un pat din doo camere
etajul doi
ap.24

spasmodic respiră urcând
să se scufunde
în marea neagră
suplă
ascunsă prin cearşafuri

pe sâni alge
verzi şi roşii


roşii de draci

verzi de rău de mare

de ea, de marea neagră.

ţinându-şi respiraţia pleacă capul
şi marea veşnic udă
se udă din nou
împreună cu el

îl cuprinde între coapse liturgice
sirene cântă pe fundal
 ceara i-a căzut de mult din urechi
le aude şi nu
se mai opreşte






cântec cazon


soldatul n-a mai mărşaluit niciodată de atunci
am schimbat foaia
pe cea veche am aruncat-o lângă celelalte în latrină
iar pe cea nouă soldatul bea vodkă
îşi scrijeleşte AMR-ul pe braţ

fluieră peste gard după gagici
spală WC-uri
dă cu bocancii în zidul cazarmei


înjură de sfinţi
şi vrea la curve

căci soldaţii nu mai sunt cum erau
soldaţii sunt cum au fost modelaţi
privaţi
de ce era acceptabil

soldaţii stau în cârciumi şi discută

soldaţii îşi arogă dreptul de a fi ofiţerii firii
să dea dumnezeu un război
să omoare şi soldaţii legal



soldaţii vor să omoare legal
şi nu sunt războaie
de astăzi încolo
soldaţii se sinucid





matinal



te găsesc printre cearşafuri
dimineaţa
apretată

aburii tăi m-au înfundat de aseară
într-un veşnic pahar
şi-mi pare că tragi chiulul
la frământarea mâinilor mele
mâinilor mele între ele

ţi-am şoptit inepţii
iar tu
graţioasă le-ai pătimit
înfrigurată ai pus în scenă
grotescul spectacol de forme
pe-ntuneric

ai ascultat toate balivernele mele emoţionale
un talmeş-balmeş alandala
aiurea conceput
şi drept răspuns:

Omletă dragul meu?