CinemaTiuk

Mihail VAKULOVSKI

Viaţa ca un existem

Recunosc că am căutat filmul „Poetry” în primul rînd pentru denumirea lui şi nu ştiam că a cîştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la festivalul de la Cannes, dar nu mi-a părut rău nici o secundă că am ales să mă uit la „Poetry”, pentru că m-a prins din primele cadre. Într-un mic orăşel de pe rîul Han, Mija, o bătrînică foarte elegantă de 66 de ani, se duce aproape întîmplător la nişte cursuri de poezie. Ştia doar că-i plac foarte tare florile şi că vorbeşte mereu ciudăţenii, cum i-a spus fiica ei, care i-a lăsat un nepot în grijă şi a plecat în alt oraş. Mija descoperă încetul cu încetul poezia, începe să înţeleagă şi să admire lucruri simple, pe care pînă atunci doar le-a văzut, viaţa ei pare tot mai plină de sens şi tot mai frumoasă, chiar dacă mai are în grijă şi un om semiparalizat şi cam fiţos. Dar viaţa i-a rezervat o surpriză dură şi violentă cînd Mija află că nepoţelul ei drag, pe care-l creşte cu atîta grijă şi cu atîtea jertfe, viola împreună cu alţi cinci colegi de clasă o fată care s-a aruncat în rîu şi s-a sinucis. De altfel, aşa începe filmul, cu nişte copii care observă cum pluteşte pe rîu o fată înecată. Mija începe să uite cuvinte, mai întîi substantive, apoi verbe, bătrînul pe care-l îngrijeşte nu vrea să moară fără să mai facă o dată sex şi atentează la corporalitatea ei, după ce ia o viagra; Mija se duce să vorbească cu mama fetei, împinsă din spate de cei cinci taţi ai elevilor violatori… Veţi descoperi multe elemente originale, care se leagă unele de altele ca nişte cercuri care formează un lanţ, veţi auzi cîteva sfaturi despre poezie şi cîteva definiţii memorabile, jocul actorilor este excelent, regia – foarte bună, iar povestea – super tare. Filmul se termină înainte să înceapă, cu fetiţa care se duce spre podul de pe care ştim că se va arunca, în fundal auzindu-se o lectură din jurnalul ei în care scrie cum cei şase o violează cu regularitate, jurnal care sună ca o… poezie… Concluzia filmului e că poezie e ceea ce trăim şi mai ales ceea ce ne doare, ce suferim… Să scrii poezie nu e greu, spune profesorul de scriere creatoare, dar e greu să ai inimă să scrii poezie, zice el. Altfel spus, să scrii poezie nu e greu, e greu să trăieşti poezia.

„Poetry” de Chang-dong Lee este un film simplu, dar foarte bun. Fără tehnici extraordinare, dar cu un scenariu foarte bine scris, cu un subiect tare, cu vînă, în care fondul e mult mai important decît forma. Cei care nu s-au dus să vadă acest film pentru c-ar fi despre poezie – să se răzgîndească, pentru că „Poetry” e în primul rînd un film existenţialist, nu unul literar sau de artă, iar cine s-a dus la „Poetry” şi pentru denumire – nu cred c-a ieşit dezamăgit(ă), din contra.

„Poetry” (2010, dramă), Coreea de Sud

Regia: Chang-dong Lee

Cu: Yoon Hee-Jeong, Da-wit Lee…