Cătălina BĂLAN
Gertrude
(Piesa de teatru)
Personaje:
Gertrude, Vocea, Mama Gertrudei, Bărbatul, Maimuţica ciufulită.
Primul act
Acţiunea are loc într-o casă obişnuită din L.A. În fundal trebuie să se audă muzică (mă gândesc mai pe urmă ce).
Gertrude stă întinsă pe pat, cu căştile în urechi. Ea ascultă de fapt ceea ce aude publicul în fundal. Poartă o pereche veche de blugi şi un tricou cu flower power.
Aici intervine “The voice” sau, cum ar spune patrioţii, Vocea:
Vocea:
Ea e Gertrude. Nu îi place să iasă în lume. De fapt, nu are cu cine. În clasa a opta a avut o prietenă, Kate, însă prietenia asta nu a putut să ţină prea mult. Fetele erau foarte diferite.
Ai putea spune chiar ciudate. Gertrude era blondă, suplă, deşteaptă, îi plăcea să danseze. Kate, în schimb, avea o faţă hidoasă, un corp deşirat, se tundea aiurea, niciodată aşa cum ar fi trebuit, pentru ca tunsoarea să i se asorteze cu ovalul feţei (ovalul e mult spus – ar fi mai corect să spunem pătratul). Îi plăcea să mănânce tot timpul. Mai ales maioneză cu pâine.
Gertrude se ridică şi se uită în oglindă.
Se aud zgârieturi de animal în uşă. Gertrude îşi scoate căştile din urechi şi se duce să deschidă. În încăpere intră o maimuţică ciufulită, cu un joben în mănă şi cu o banană în cealaltă mână. În spatele maimuţicii – mama Gertrudei. Mama are mâinile ocupate cu cumpărături de la magazinul din colţ. Pe pungile din hârtie scrie cu roşu şi galben aprins “Luiggi’s market”.
Gertrude:
Ai cumpărat cereale Puffy? La TV spun că 3 din cele 19.978.563 de pungi aflate acum pe piaţă au înăuntru un poster cu semnătura originală a lui Tom Cruise.
Vocea: (Tom Cruise este starul hollywoodian după care salivează Gertrude ori de câte ori acesta apare în vreun film.)
Mama Gertrudei (ofuscată) :
Nu ţi-am mai spus, dragă, de atâtea ori, să nu mă mai baţi la cap cu prostiile tale? Nu! Tu stai cât e ziulica de lungă în casă şi asculţi întruna aceleaşi melodii plictisitoare.
(Aici mama Gertrudei recită supărată şi un pic amuzată de situaţie versuri din melodia pe care nu am ales-o încă).
Mama Gertrudei: Ooooooo, shit!
Cortina
Al doilea act
Gertrude stă în camera ei cu un marcăr în mână. Un perete este acoperit în întregime de postere cu Tom Cruise şi Angelina Jolie. Angelina are mustăţi şi ochelari desenaţi cu diferite culori.
Sună telefonul. Gertrude tresare şi se repede la telefon.
Vocea:
Gertrude nu a mai primit niciun telefon de ceva vreme. De fapt, nici nu ştiu de ce şi-a cumpărat unul. O dată sau de două ori s-a întâmplat să mai sune cineva: Daphne, de ce nu ai venit la întâlnire? Te-am aşteptat 5 ore! Sau: Salut, sunt Joe, colegul de clasă al lui Simon, aş putea vorbi cu el, vă rog frumos?
Ţin minte că acum 4 luni şi 23 de zile fix, a fost sunată totuşi chiar ea. Gertrude a ţinut receptorul la ureche îngrozită, aproape deformată de spaimă. Cineva îi transmitea un mesaj prin codul morse.
Gertrude:
Alo!? Cine e?
În sală se aud un fel de ciocănituri, aşa, ca la codul morse.
Speriată, scapă pe jos pachetul cu cereale (Care apăruse ca din senin în mâna ei).
Când ciocăniturile încetează, Gertrude îşi scoate din dulap nişte haine şi o pereche de adidaşi Nike, pune toate aceste lucruri într-un ghiozdănel şi iese de pe scenă coborând treptele ce duc spre public şi dispare printre rânduri. Într-un timp foarte scurt va fi în backstage, dar nimeni nu îşi va da seama cum va face asta.
De undeva de prin spate se aude mama Gertrudei strigând-o. Se aud paşi. Maică’sa intră în camera fetei. E destul de surprinsă că nu o vede acolo. Începe să o strige prin sală, o caută printre spectatori şi revine pe scenă. Plânge.
Cortina
Al treilea act
Pe scenă abia pâlpâie câteva luminiţe. Treptat scena se luminează Trebuie să fie frig. Se aude vântul, apoi se aud căzând picături de ploaie.
Lumina de felinar stradal cade pe Gertrude. Ea stă ghemuită într-un colţişor. Pe gură are lipită o bucăţică de scoci negru sau gri, netransparent. Este murdară şi priveşte în jur speriată.
De undeva din spate se aud voci de bărbați beţi. Muzică, râsete stridente.
Asta ar trebui să-i sperie pe spectatori.
O cârciumă, după cortină. Dacă se găsesc bani pentru decor, poate fi şi pe scenă.
Unul dintre bărbaţii de la cârciumă (Bărbatul):
Am plecat eu, acasă cred că mă aşteaptă nevastă-mea, am întârziat destul pentru azi. Ne vedem mâine! He-he, Albert, tu faci cinste data viitoare! Noapte bună!
Bărbatul iese poticnindu-se din cârciumă (de după cortină) şi se îndreaptă bolborosind ceva spre celălalt colţ al scenei. Acolo se împiedică de piciorul Gertrudei, care ţipă de durere şi începe să plângă.
Bărbatul se sperie şi înjură mai ceva ca un ţigan la un concurs de înjurături, (Dar daca vreţi să fim corecţi politic, atunci am spune aşa cum un cetăţean de etnie romă foloseşte în cadrul unui concurs cu temă specifică elemente de nereprodus ale lexicului de bază) se apleacă să vadă ce s-a întâmplat şi dă de Gertrude, care-i aruncă o privire îngrozită. I se face milă de ea, îi scoate scociul de la gură şi îi dezleagă mâinile.
Bărbatul:
Ce s-a întâmplat cu tine? Cine eşti şi cum ai ajuns aici?
Unde sunt? Unde sunt!? Cum de am ajuns aici mă întrebi? Voi toţi m-aţi adus aici!
Bărbatul face, plin de uimire, un pas înapoi.
Gertrude:
Te-ai speriat, nu? Doar nimeni nu se aşteaptă să găsească in miezul nopţii fete într-un colţ întunecos al oraşului! Ia-mă cu tine, necunoscutule, ia-mă cu tine şi o să-ţi destăinui tot misterul. Toată viaţa mea de la acel telefon încoace. O sa-ţi povestesc totul, iar tu să m-asculţi atent şi să nu mă-ntrerupi!
Vocea:
Drept să vă spun, necunoscutul nu ar fi luat în vecii vecilor o fată de pe stradă acasă, dacă nu era beat. Mai ales că soţia îl aştepta nerăbdătoare să apară. Dar dată fiind starea jalnică în care se aflau amândoi, bărbatul a acceptat autoinvitaţia Gertrudei.
Cei doi necunoscuţi pornesc prin întuneric. Ea se sprijină de braţul lui şi începe să-i povestească ceva.
Cortina
Actul patru
Gertrude împreună cu bărbatul merg şi vorbesc. Discută.
Gertrude:
Nu am avut niciodată prieteni! Mi-am peterecut toată viaţa acasă, sus, în cămăruţa mea cu geamuri mici. O dată aveam o prietenă, Kate.
Bărbatul:
Era frumoasă?
Gertrude:
Nu. Mânca întruna maioneză pe pâine. La un moment dat nu ne-am mai înţeles. Eram diferite. Eu blondă, ea brunetă, ea grasă, eu normală… Mă-nţelegi?
Bărbatul, după ce strănută:
Ştii bancul cu cele două furnicuţe bete?
Gertrude, continuând să-şi destăinuie povestea:
Nu ieşeam niciodată în lume! Nu aveam cu cine. Credeam că mi-am cumpărat telefon degeaba, oricum nu avea cine să mă sune. Dar într-o dimineaţă primesc un telefon ciudat.
Gertrude îşi dansa povestea aşa cum balerinele se rotesc pe melodiile alea clasice, pe care nu pot să le reţin, orice aş face.
Când Gertrude şi Bărbatul ajung la destinaţie, constată că nici soţia, dar nici copiii bărbatului nu mai erau acolo. Plecaseră în lume, lăsându-i bărbatului un plic cu 250 de dolari. Nevasta găsise un milionar şi îşi putea permite luxul ăsta.
Bărbatul se enervează şi rupe bancnotele.
Piesa se încheie cu un mic musical pe ritmuri de tango. Maimuţele zăpăcite se zbenguie pe scenă.
Tabloul final îl înfăţişează pe beţiv lipind cu scoci dolarii pe care i-a rupt iniţial din furie. (Pot fi printaţi dolari supra-dimensionali care să se vadă bine din sală)
CORTINA
Spectatorii vor fi încântaţi şi vor aplauda 30 de minute. Trebuie ales un scenograf şi un costumier de primă mână.
Fondurile vor fi alocate de ICR.