Dan IANCU

 

 

îmi pipăi carcasa de durere

poate ar trebui să fac curăţenie

să mă prefac nepăsător

să-mi populez mintea

cu un dincolo de carton

cu ăia de-au fost

pentru care plîng dimineaţa la televizor

ori de cîte ori ştiu

nu presimt

 

mi-amintesc, de ce nu?, mersul la stadion, pe cînd eram puşti, poveştile glorioase ale celor mai tari, pe oană spunînd la masa înaltă că iaurtul îngraşă, era seară și părul lui covaci strălucea de departe la marginea terenului, faţa ta lipsită de încrîncenare şi mersul pe jos pe străzi liniştite în toamnă. discuţia cu constantin pe dig la mamaia. nume ce nu mai spun nimic celor ce se uită acum. oare cum ajung eroii răi şi impermeabili la viaţa din jurul lor, orbi la cei de lîngă ei, nemaiştiind să pipăie mirosurile, altele decît cel al încremenirii lor?

 

nici nu termin de întristat

ca şi cum fiinţa-mi va fi fost un obstacol

prea aspru adusă în faţă

la vreo judecată cu pietre

de care m-aş îndepărta fără mine

 

(tata doar fotografii)