NOUA POEZIE BASARABEANĂ

Editura ICR, Bucureşti, 2009

Antologie şi prefaţă de Dumitru CRUDU

cu:

 

IULIAN FRUNTAŞU, ŞTEFAN BAŞTOVOI; MIHAIL VAKULOVSKI; ALEXANDRU VAKULOVSKI, STELIANA GRAMA, PAVEL PĂDURARU, LEO HRISTOV, DIANA IEPURE, ANDREI UNGUREANU, ANA RAPCEA, HORIA HRISTOV, ALEXANDRU BURUIANĂ, LILIANA ARMAŞU, IURIE BURLACU, ADRIAN CIUBOTARU, AURELIA BORZIN, CORINA AJDER, ANDREI GAMARŢ, VADIM VASILIU, DOINA BULAT, ECATERINA BARGAN, CĂTĂLINA BĂLAN, ANGELA PÎNZARU

 NOUA POEZIE BASARABEANĂ: ÎNTRE DEZAMĂGIRE SOCIALĂ ŞI OPTIMISM INDIVIDUAL

Noua poezie basarabeană se compune din cîteva promoţii de poeţi şi din mai multe direcţii literare. Iar anul naşterii ei l-am putea situa în urmă cu un deceniu şi ceva, prin anii 1996-1997 cînd cei mai semnificativi tineri poeţi de astăzi şi-au scos primele cărţi de poezie: Iulian Fruntaşu ( Beata în marsupiu), Ştefan Baştovoi ( Elefantul promis), Mihai Vakulovski ( Nemuritor în păpuşoi) şi Steliana Grama (Tratat de tanatofobie), o poetă nedreptăţită la ora debutului, dar care astăzi ni se pare a fi de prim rang. Rîndurile acestei promoţii zgomotoase care a zguduit serios canonul literar basarabean s-au îngroşat pe parcurs cu noi şi noi poeţi revoltaţi, dornici să pălmuiască, vorba futuriştilor, obrajii stafidiţi ai literaturii moldoveneşti. Cea mai spectaculoasă afiliere este, fără doar şi poate, cea a lui Alexandru Vakulovski care şi-a scos la editura Aula din Braşov placheta oedip regele mamei lui freud, probabil cartea sa de poezii cea mai bună pînă în acest moment, datorită căreia a fost luat în braţe de critica literară românească fiind decretat drept cel mai radical poet al momentului. Această aserţiune îi aparţine editorului său Alexandru Muşina, tot el şi tipograful primul său roman. Alexandru Muşina mersese şi mai departe, exclamînd: „Nasc şi la Moldova oameni!” Dar Alexandru Muşina nu l-a susţinut numai pe Alexandru Vakulovski, dar şi pe alţi tineri poeţi basarabeni. El era atît de încîntat de ceea ce se întîmpla în minţile tinerilor poeţi dintre Prut şi Nistru, încît proclamase cu surle şi trîmbiţise că „ cel mai important fenomen din lirica română a ultimilor 5-6 ani e … „apariţia basarbenilor”. Aceasta e prima propoziţie cu care începe caracterizarea poeziei lui Iulian Fruntaşu. Dar această idee o reia şi în alte texte referitoare la poezia tînără basarabeană.

Ştefan Baştovoi a debutat printre primii şi, pînă a se călugări, fusese o vedetă extrem de mediatizată a acestei promoţii, fiecare carte a sa intrînd în atenţia criticii literare şi culegînd roadele dulci ale aprecierilor literare. Cred că nu există revistă literară importantă care să nu fi scris despre poetul basarabean. Ba mai mult decît atît, Doru Branea îl vedea ca pe un fel de şef de şcoală: „majoritatea cărţilor scrise de tinerii poeţi de astăzi-chiar şi cele realmente izbutite-nu sînt, pînă la urmă, decît culegeri de texte. Opere de construcţii, stipendiate de o vocaţie a arhitecturalului, nu avem deocamdată. Extrem de coerentă în viziune, exactă în transcrierea unor stări complicate sau tulburi şi, de ce nu, a unor idei, CARTEA RĂZBOIULUI reprezintă mai mult decît fusese UN DIAZPEMA PENTRU DUMNEZEU, o astfel de carte.”

Ceea ce mai aprecia Doru Branea la Ştefan Baştovoi era „reabilitarea poeziei ca mărturisire”, iar Alexandru Muşina la Iulian Fruntaşu, Alexandru Vakulovski sau Mihai Vakulovski era existenţialismul dus pînă în pînzele albe din poezia acestora. Una peste alta, în ochii celor doi exegeţi, dar nu numai ai lor, poezia tînără basarabeană era autentică şi foarte proaspătă: o poezie a dezamăgirii sociale, dar a optimismului individual. Căci, ăsta e un paradox al poeziei tinere, cu toate că fundalul politic şi social e, de cele mai multe ori, foarte sumbru, în plan individual tinerii poeţi debordează de vitalitate şi speră că schimbarea e posibilă.

Andrei Ungureanu, Pavel Păduraru, Horia Hristov, Ana Rapcea, Leo Hristov, Alexandru Buruiană, Diana Iepure, Iurie Burlacu şi Liliana Armaşu au completat această promoţie remarcabilă care s-a coagulat şi s-a manifestat în una dintre cele mai complicate şi mai potrivnice perioade din istoria contemporană a Republicii Moldova, cînd fuseseră ridiculizate şi şifonate idealurile revoluţiei moldoveneşti de la sfîrşitul anilor optzeci ai secolului trecut. Ei şi-au scris primele lor texte exact în răstimpul cînd foştii birocraţi sovietici de cîndva s-au plasat din nou în capul bucatelor, iar foştii sau actualii securişti s-au pus pe căpătuială. Fireşte că era imposibil ca atmosfera timpului să nu se răsfrîngă asupra poeziei lor şi poezia lor să nu absoarbă şi dramele care colcăiau în societatea basarabeană de la sfîrşitul anilor nouăzeci şi începutul noului mileniu.

Descoperirea faptului că revolta populară antisovietică fusese un răsunător eşec, contrar versiunii oficiale precum că am trăi într-o lume nouă, i-a determinat pe unii dintre poeţii acestei promoţii să scrie o poezie a revoltei sociale şi politice. Poezia lui Iulian Fruntaşu, Ştefan Baştovoi, Alexandru Vakulovski sau pavel Păduraru e şi o reacţie furibundă, chiar şi dacă deseori indirectă, faţă de minciuna socială şi politică ce proclama marea schimbare, cînd, în definitiv, aproape nimic nu se schimbase: aceeaşi nomenclaturiştii comunişti de pe timpuri deţin toate pîrghiile puterii în societate, iar foarte mulţi dintre cei care au ieşit în stradă pentru a construi o lume nouă s-au resemnat sau au plecat în ţări mai stabile şi mai prospere.  Poezia lor, cu toate că nu exprimă la modul direct acest lucru, totuşi în dedesubtul ei ascunde o mare dezamăgire că revoluţia fusese confiscată de către oligarhia de partid, iar o dată cu ea  şi speranţele sutelor de mii de oameni care umpluseră pînă la refuz, la sfîrşitul şi începutul anilor nouăzeci, piaţa din centrul Chişinăului, crezînd sincer că, în sfîrşit, vom putea clădi temeliile unei lumi noi. Anume cu acest sentiment sfredelitor şi sîcîitor de dezamăgire şi de revoltă, strîngînd din dinţi, Mihai Vakulovski sau Alexandru Buruiană şi-au scris unele dintre textele lor.

Descoperirea minciunii sociale şi revelaţia că luminţia de la capătul tunelului aşa şi nu se zăreşte în lumea în care trăiesc a mai născut însă şi o altă atitudine: de repliere în sine însuşi şi de transformare a eului profund într-un adăpost faţă de toate necazurile, neîmplinirile sau dramele din jur.

Poezia Anei Rapcea, a Lilianei Armaşu sau a lui Andrei Ungureanu este expresia retragerii şi baricadării într-o lume interioară izolată faţă de degringolada şi descumpănirea din societatea basarabeană.

Fireşte însă că, la un moment dat, au descoperit fisuri pînă şi în cazemata pe care şi-au întemeiat-o în adîncurile propriului eu. De aici, o nouă reacţie de disperare şi deznădejde, o angoasă şi mai mare şi o teamă că, de fapt, nu mai ai unde să te ascunzi. Poezia Lilianei Armaşu este rezultatul neîncrederii în propriul eu, poezia ei ţîşneşte din această întrebare esenţială: dacă nici în propriul eu nu mai poţi găsi un adăpost, atunci unde să-l mai cauţi?

O altă promoţie care şi-a făcut loc în literatura tînără basarabeană, cea din jurul revistei Clipa Siderală, s-a manifestat pe la mijlocul acestui deceniu. Ideologia poeţilor care s-au afirmat în cadrul cenaclului organizat pe lîngă publicaţie sau în paginile revistei e să se detaşeze de ceea ce se întîmpla sau se întîmplase în poezia tînără basarabeană. Poezia acestor poeţi e şi o reacţie la excesiva întrebuinţare a  limbajul licenţios sau la scormonirea puroiului din realitate. De aceea, poeţii din jurul Clipei Siderale îşi caută inspiraţia în zonele livreşti sau încearcă să descopere în ceea ce este trecător, vorba filosofului, lucrurile perene. Cu toate acestea, unele dintre cele mai bune texte ale Aureliei Borzin sau Doina Bulat sînt acelea în care îşi trădează propria ideologie.

Una dintre cele mai noi grupări din literatura tînără basarabeană–Human Zone-ul (Andrei Gamarţ, Daria Vlas, Corina Ajder, Vadim Vasiliu şi alţii)- apărută în urmă cu cîţiva ani- încearcă să readucă poezia în atenţia societăţii basarabene şi s-o impună din nou în centrul culturii româneşti din Republica Moldova, organizînd, într-o vreme, recitaluri în parcuri, troleuri sau în stradă.

Cu toate că reprezentanţii acestui grup îşi extrag sevele poeziei lor din revelaţia unui pericol social şi metafizic omniprezent- moartea rudelor apropiate, bolile incurabile, sărăcia, migraţia în masă şi caracterul închis al lumii în care trăiesc- răspunsurile pe care le dau sînt foarte diferite în funcţie de fiecare poet luat în parte.

Cele mai tinere poete din antologie sînt Ecaterina Bargan şi Cătălina Bălan care, anunţă, venirea unei alte promoţii poetice. Deci, după Cătălina şi Ecaterina, cine urmează?