Prima mea beţie

Ed. Art, Bucureşti, 2009

 Semnează: Constantin Acosmei, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Şerban Foarţă, Bogdan Ghiu, Mugur Grosu, Florin Iaru, Augustin Ioan, V. Leac, Mitoş Micleuşanu, Matei Pleşu, Johnny Răducanu, Robert Şerban, Iulian Tănase, Mihail Vakulovski, Radu Vancu, Constantin Vică şi Daniel Vighi

 

Mitoş Micleuşanu

 Ochi de noroi

sau

În sfârşit, ai ajuns şi tu bărbat!

 

            De fapt, au fost două! Prima beţie contemplativă şi prima beţie soră cu moartea! Cronologic fie spus, am descoperit beţia pe la cinci ani, când mă aflam la bunici şi

am băut cu nesaţ dintr-o cană cu vin fiert, dulce ca mustul, fierbinte ca ceaiul, era iarnă, cana mare, bunicii n-au observat. Şi m-a luat. A fost minunat şi alte rime infantile. Când s-a prins bunicul, eu eram deja numai zâmbet, nici nu mă ţineam bine pe picioruşe, iar ei, norocul meu, s-au amuzat, că, dacă veneau cu interdicţii, cine ştie?, poate aveam ficatul terminat în ziua de azi. Nu că aş avea un ficat forte, dar mă mai ţine. De fapt, prima beţie în sensul adevărat al cuvântului ar trebui

să fie o beţie de care nu-ţi aminteşti, fiindcă beţia autentică presupune o deconectare, o lacună. Ne putem ameţi, ne putem cinsti şi ne putem porci. Sunt trei chestiuni diferite. Calitativ, contemplativ şi cantitativ. Mai există şi beţiile involuntare cu efecte secundare de durată, spre exemplu tradiţia arhaică „moldovenească“ de a calma bebeluşul plângăreţ cu un burete îmbibat cu vin sau miez de pâine cu vin. Am cunoscut persoane care au fost în copilărie victimele unui astfel de tratament medieval. Iar acum nu le mai trebuie mult: un păhăruţ, şi au scăpat de tremurici.

            Acum să trec la a doua „primă“ beţie, varianta „soră cu

moartea“. S-a întâmplat în liceu, la Chişinău, într-o vineri după ore. Am mers la pădure cu colegii, plus canistra de „crepleak“ (ceva între coniac şi vin). I se mai spune şi „carbid“ în cazul în care e mai tulbure şi bate spre violet ca nuanţă. A fost un pariu crud, între mine şi Oleg Moraru, un coleg de clasă, blond, cu ochii albaştri. Eu nu ştiam pe atunci că ochii albaştri sunt mai rezistenţi la tărie decât ochii căprui sau negri. Iar pariul a fost sec şi simplu: cine cade primul din picioare pierde! Aveam voie să ne ţinem de copaci, dar asta nu schimba situaţia. Eu m-am prăbuşit după opt pahare de „crepleak“. Şi nu era mic paharul! Aici intervine lacuna, dar evenimentele au fost povestite şi răspovestite de colegii mei care au asistat şi au avut grijă de noi. De mine în special, fiindcă m-am „prelins în neant“, scrijelind un copac cu unghiile. Am uitat un amănunt: afară s-a apucat să plouă tocmai când am demarat competiţia.

            Apropo, există un campionat mondial de „băute pe bune“.

Nordicii deţin supremaţia. O masă, două scaune, două pahare şi vodcă! Vodcă bună, altfel se moare uşor! A existat o suedeză la vreo sută de kile, blondă, ochi albaştri, ce brand avea! A doborât mulţi camionagii, a fost campioană mondială câţiva ani la rând, acum nu mai ştiu cine e naşul sau naşa în domeniu.

            Dar să mă întorc la pariu. Am căzut cu faţa în noroi şi n-am închis ochii de ţeapăn ce eram. A circulat o glumă apoi între băieţi: „Mai ţii minte, băi, când ţi s-au umplut ochii cu noroi?“ Glod în ochi şi ha-ha-ha! Colegul meu blond a rezistat sprijinit de copac. Ba chiar s-a deplasat pe pilot automat acasă, spre deosebire de mine, care am fost transportat, salvat şi îngrijit de bunul meu prieten din liceu, Ion Niţă, fost halterofil, campion la juniori. O inimă de om! Mai exact, m-a luat în spate şi a mers cu mine câţiva kilometri buni, afară era deja noapte, lumea nu se prea aventura la orele târzii… La Chişinău,pe vremuri criminalitatea nu era o surpriză, deşi miliţia îşi făcea datoria cu exces de zel. Cu alte cuvinte, n-a durat mult până

ne-am trezit cu o dubiţă în faţă. Nelu m-a lăsat cu picioarele pe pământ şi m-a apucat strâns de ceafă, ca să pară că mă ţin singur pe picioare, apoi mi-a dat vreo două palme şi „a strigat în şoaptă“: „Băi, trezeşte-te, că am belit-o! Ajungem la secţie şi la revedere coaste intacte!“ Miliţianul tinerel (eu vedeam vreo trei) a coborât din dubiţă, s-a apropiat de noi şi a întrebat înţepat:„Care-i faza?“ Nelu i-a zâmbit şi i-a spus: „Frate, băiatul a sărbătorit, e ziua lui, suntem ok, nu facem urât!“ Miliţianul a fost de treabă. Nelu m-a cărat până la cămin, a dat un telefon şi a venit mama după mine. M-a luat cu taxiul, am delirat pe drum, m-am luat de univers, de soartă, de moarte şi alte taine, iar acasă, după o baie soră cu viaţa, mi-am revenit oarecum. Nici acum nu ştiu dacă mi-a trecut mahmureala.

            Lăsând gluma la o parte, alcoolul ar trebui vândut cu o listă de contraindicaţii, complicaţii şi consecinţe: Consumul excesiv de alcool generează exaltare semeaţă şi trei zile de greaţă!

O zi de banchet şi trei de regret! Nu te inunda pe înserat, că vei ajunge de căcat! Vomaţi la copac, rădăcinile vor filtra acizii! Dacă vedeţi două faruri, e o motocicletă! Nu treceţi printre ele! Dacă vedeţi patru faruri, sunt două motociclete, treceţi printre ele! Dacă vedeţi şase faruri, sunt şase dacii cu câte un far spart! Nu combinaţi alcoolul cu alcool plus alcool sau alcool! Nu băgaţi degetele în nas ca să vomaţi! Nu vă ţineţi respiraţia când vă întoarceţi dimineaţa acasă! Ea ştie! Nu vă ţineţi respiraţia când o pupaţi! Ea ştie de mult! Nu vă clătiţi gura înainte

de…! Ea ştie tot! Dacă ţipă, spuneţi-i drăgăstos: „Ai dreptate, dar…“ Dacă urlă după acest „dar“, zâmbiţi şi explicaţi-i că mai aveţi un dar, apoi scoateţi darul din cutiuţă şi să vedeţi cum se dedublează vocea ei, jumătate ameninţare, jumătate iertare! Dar aveţi grijă, nu confundaţi cadoul pentru soţie cu cel pentru amantă! Dacă darul de nuntă a fost un vibrator, nu e cazul să mai aduceţi un vibrator! Dacă vă cade din buzunar o verighetă în timp ce oferiţi cealaltă verighetă, aveţi grijă la a treia, ar putea trezi suspiciuni. Dacă aţi îngânat numele alteia la partida de revenire în grad, nu vă opriţi! Doar adăugaţi la numele scăpat: „…nu se compară cu tine!“ S-ar putea să funcţioneze, dacă e în plin orgasm şi nu aude bine! Dacă v-aţi întors dimineaţa, şi ea se trezeşte nedumerită, doar strângeţi nodul la cravată şi spuneţi: „Gata, iubito, am plecat la serviciu!“ Dacă aţi lipsit două zile, o a treia nu va schimba situaţia! Dacă sunteţi în plin divorţ şi vă întoarceţi dimineaţa, s-ar putea s-o apuce gelozia, şi adio despărţire! Dacă vă întoarceţi dimineaţa, dar sunteţi divorţat de trei ani, nu mai mergeţi în vârful degetelor, n-are sens! Dacă vă întoarceţi şi ea pleacă, mai plecaţi o dată şi ea se va mai întoarce,poate…În loc de:„Îţi promit că e ultima dată!“, folosiţi: „O să-ţi mai promit că e ultima dată!“ sau: „Ia mai promite şi tu ceva, că eu m-am săturat să tot promit!“

            Am observat că noi ne lăsăm toată viaţa de o grămadă de chestii, dar cel mai greu este să te laşi de lăsat. Aici are loc cea mai crâncenă bătălie. Să te laşi de lăsat nu din fatalism, ci dintr-o cumpătare existenţială, fiindcă este imposibil să-ţi

întreci umbra! Bunăoară, eu sunt specialist în renunţări! Şi, evident, aştept să se producă acea revelaţie, când voi renunţa la renunţare. Iar dacă mă va prinde în momentul în care chiar am renunţat la ce mi-am propus, atunci se va împlini! De fapt, este o provocare să rezişti ispitelor fără încrâncenare, fără nici o revoltă, fără efort. Dar, probabil, după un eşec, două, trei, se instalează un soi de complex al neputinţei, alimentat de confortabila scuză: „Dacă tot nu reuşesc să mă las, de ce să mă chinui?“ Şi până la urmă oscilezi între două adevăruri bizare. Eşti aşa cum eşti, îţi trăieşti viaţa şi te accepţi cu toate viciile tale, crezând că astfel eşti autentic, dar, de undeva din „urechea internă“, o voce îţi şopteşte: „Eşti slab, eşti autosuficient,

eşti ignorant!“ Poate dramatismul diferă de la unii la alţii, însă bătălia continuă. Totuşi, te poţi lupta sănătos şi te poţi lupta bolnav. Iar randamentul nu este acelaşi! Dacă îţi accepţi neajunsurile, defectele, viciile şi ai impresia că astfel eşti mai

liber, atunci eşti liber să fii ignorant. Şi, dacă par cam tezist sau patetic în aceste ultime rânduri, permiteţi-mi să vă mai spun ceva. Un rus, prieten de-al meu din adolescenţă, a ucis un cuţitar cu ciocanul. A fost în legitimă apărare. Cuţitarul a

vrut să-l răzbune pe frate-su, un cocalar care cerea taxă de protecţie în cartier, iar din acest motiv prietenul meu l-a jucat pe cocalar în picioare. Până la urmă, prietenul meu a nimerit la puşcărie unde a pierdut un rinichi din cauza bătăilor… cu gardienii, fiindcă se înţelegea bine cu colegii de celulă. După ce a ieşit, m-am întâlnit cu el şi era schimbat. Am povestit ce-am povestit, apoi mi-a spus că pleacă în Rusia, cât mai departe. De atunci nu l-am mai văzut. Şi ce-i cu asta? Vă explic

imediat. Taică-su era alcoolic. L-a bătut de mic, pe el şi pe maică-sa, care şi ea s-a apucat de băut. Până la urmă, pe la majorat, prietenul meu l-a avertizat pe taică-su să nu mai dea în maică-sa, iar acesta a sărit la bătaie fără preludiu. Până la urmă, adolescentul l-a lăsat pe babac într-o baltă de sânge şi fără dinţii din faţă. Iar acesta i-a rânjit de jos şi i-a spus fiului: „În sfârşit, ai ajuns şi tu bărbat!“

            Nu mai contează ce-am vrut să transmit cu acest exemplu, dar este cert că un ficat nu se distruge singur! Iar acum, hai la o berică! Hai două… Bine, trei, dar trei să fie! Trei! Trei am spus! Băi, te bat! Am spus trei! Nu insista, că te omor! Trei am

spus! Trei! În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, Amân!