Alexandru Vakulovski
Pe drum (2)
Cu părintele Savatie şi Octav Esinencu
Ajung la Chişinău chiar de Hramul oraşului. Sunt lăsat la marginea cartierului Botanica. Urc într-un autobuz şi cobor lângă Piaţa Centrală, pentru că tot centrul e blocat. Merg până la Uniunea Scriitorilor pe jos. Între timp mă umplu de depresie. Tot centrul e bucşit de tarabe cu băuturi, muzica proastă îţi sparge timpanele. Şi toţi beau şi se veselesc. Ce e asta? Asta e Hramul oraşului? O beţie incontrolabilă cu muzica la maxim?
Peste 15 minute după ce ajung la Uniune, apar părintele Savatie Baştovoi, părintele Marian Gogu şi Octav Esinencu. Deşi venisem la Chişinău ca să lucrez, ei repede mă conving să merg cu ei, că voi avea o atmosferă mai productivă. Merg cu ei, căci deja ştiu – nu ştii la ce să te aştepţi de la o călătorie cu părintele Savatie.
Băneşti
Într-adevăr, o luăm în direcţia Bălţului, eu habar neavând unde mergem. La un moment dat oprim în Băneşti, la Mihu, un prieten vechi de-al părintelui. Gustăm ţuica cu gutuie de la mama mea, vinul foarte bun de la Mihu.
Dimineaţa, ca de obicei, eu mă trezesc ultimul. Între timp, băieţii au găsit mănuşile de box şi fac sparinguri, iar Mihu îl urmăreşte pe purcelul Vasilică – ieri parcă era pe moarte, dar acum aleargă şi grohăie vesel.
Bălţi
Auzim că la Hramul Chişinăului a fost o explozie şi sunt mulţi răniţi. Cred că de mult ar trebui interzise chefurile în Piaţa Marii Adunări Naţionale…
Mama părintelui Savatie e ospitalieră, se comportă cu noi de parcă am fi cu toţii copiii dumneaei. Ne arată poze cu Ştefan micuţ, ascultăm o casetă cu cântecele tatălui părintelui.
Pe străzile Bălţului vedem o grămadă de inscripţii şi de graffitti, aşa îţi poţi da seama de starea de spirit din oraş – de la Liubim Rossiiu la Moldova Mare…
Părintele ne duce la o piaţă unde dăm de un domn cu echipamente militare germane. Parcă am fi în altă epocă, în alt film. Ne luăm câte-un echipament şi ne schimbăm. Înapoi spre Chişinău, când ieşim din maşină - se opreşte circulaţia – toţi se holbează la noi.
Transnistria
Când ajungem în Chiţcani, l mănăstire, observ că lucrurile s-au mişcat la „Beciul Popii” – aşa cum îşi porecleşte părintele Savatie beciul. Oricum mai e mult de lucru, aşa că urmează două săptămâni de cărat nisip, ciment, de scos pământ din beci, de sudat… Nici ploaia nu încurcă muncii. Pentru că în fiecare zi îţi pare că imposibilul devine posibil – „Beciul Popii” nu doar că va exista – ci va fi construit din materialele vechi chiar de pe teritoriul mănăstirii – piatră şi cărămidă de 100 de ani, stejar şi gratii de aceeaşi vârstă… Şi călugării de la Noul Neamţ îl vizitează zilnic pe părinte, şi lor li se pare incredibil ceea ce se face. Deja mulţi îşi schimbă părerea despre ce face părintele. Şi despre materialele vechi, pe care până acum le aruncau. E destul să se uite o singură dată la părintele Savatie cum şterge cu grijă o cărămidă de peste 100 de ani…
Cărăm nişte bucăţi masive de granit, care vor fi pentru podeaua beciului. Fiecare piatră are în jur de 200 de kg. Aceste pietre nu vor mai fi scoase din beci.
Părintele Marian şi Octav fac o pereche perfectă de meşteri – fiecare se pricepe mai bine la ceva – aşa că totul iese impecabil.
În pământul pe care îl scoatem din beci pe geam – găsim mai multe oase. Nu par umane, deşi… cine ştie, mai ales că prin mănăstire circulă zvonuri că în această chilie cândva a fost omorât un om.
La peste doi metri găsim şi nişte peliculă – ceea ce ne arată clar că beciul a fost folosit, că n-a fost dintotdeauna umplut cu pământ.
Seara, după muncă, părintele ne cântă la chitară. Dar mergem şi pe malul Nistrului şi la monumentul dedicat operaţiunii Iaşi-Chişinău, unde curăţăm pe rug gratiile de la o ferestruică de la beci.
Bicicliştii
În Transnistria – aproape peste tot sunt locuri amenajate pentru parcarea bicicletelor. Cred că n-am mai văzut un loc cu atâţia biciclişti.
Octav spune că dacă va face vreodată vreun film aici – va filma direct de pe bicicletă.
Chişinău
Urmează încă o călătorie în Bălţi, iarăşi prin Băneşti, apoi trecem scurt prin Peresecina, de unde Nenea Colea (a.k.a. domnul Esinencu) ne povesteşte ca de obicei lucruri ce ne lasă cu gurile căscate. Octav încarcă maşina cu lucrările lui, pentru viitoarea expoziţie şi înapoi în Chişinău.
După ce are loc vernisajul lui Octav, are loc cheful tradiţional moldovenesc…
Şi înapoi, la mănăstire. Au mai rămas câteva zile şi beciul va fi gata. Între timp, o pisică împreună cu puii ei s-a cuibărit într-o cameră din chilie. Părintele apără pisica: „Nu sare niciodată pe masă…” Bine, bine, zicem noi şi fugărim pisica de pe masă, tocmai când cară un peşte.
Pictură "Basarabia": Alexandru Pecican