AKVARIUM / Boris Grebenşcikov

(Selecţie & traducere de Mihail Vakulovski)

 

«Voulez-Vous Coucher Avec Moi?»

 

 

Nu pot să adorm, iar cînd adorm, visez

Că mai e un pic, încă foarte puţin;

Şi cum mă trezesc – iarăşi beau,

Că nu mi-e somn –

Voulez-vous coucher avec moi?

 

Am în mîini scrisoarea, dar văd numai litere

Şi nu mai ţin minte cum ele s-au adunat în cuvinte;

În pustiu – cercuri pe apă –

Voulez-vous coucher avec moi?

 

Iar mie, frate, mi-e frică – iar tu, frate, să nu te temi.

Adusă de ploaie – va fi dusă de vînt,

Iar dacă voi muri – să nu-ţi faci griji,

Pur şi simplu aşteaptă şi îţi va fi mai uşor spre dimineaţă...

Noaptea suferinţa e grea, iar spre dimineaţă totul se va spăla,

Dimineaţa nu minte – ea e creierul a toate,

Oare cum n-am ştiut pînă acum cît de minunată e ea...

Voulez-vous coucher avec moi?

 

 

(piesa poate fi ascultată aici: http://www.youtube.com/watch?v=860gqqEUuGE/)

 

 

 

Ea ştie să se mişte

 

 

Ea ştie să se mişte,

Ea ştie să-şi mişte

Tot corpul –

Ea cunoaşte puterea corpului;

Mamă, noi ce vom face

Cînd ea îşi va pune în mişcare corpul?

 

Mătase roşie, vise profetice,
Ramuri de salcie, faze selenare –

Corporalitate pură.

Ea cunoaşte puterea corpului;

Mamă, noi ce vom face

Cînd ea îşi va pune în mişcare corpul?

 

Sigură, superioară,

Înaltă, bine făcută –

Corporalitate pură,

Ea cunoaşte puterea corpului;

Mamă, noi ce vom face

Cînd ea îşi va pune în mişcare corpul?

 

Ea ştie să se mişte,

Ea ştie să-şi mişte

Tot corpul –

Ea cunoaşte puterea corpului;

Mamă, noi ce vom face

Cînd ea îşi va pune în mişcare corpul?

 

 

(piesa poate fi ascultată aici: http://www.youtube.com/watch?v=BdWnbDu2cG0/)

 

 

 

Domniţa

 

Oare-ţi mai aminteşti cum am ridicat casa –

Era perfectă, dar era goală;

Atîta timp

Am cusut zăpada cu argint,

Ne era frică să n-o atingem cu acid

Atîta timp

Am cîntat pînă s-au trezit cocoşii,

Cîntam, dar ne era frică să spunem.

Domniţă,

Dar dacă ai poftit duşmani,

Oare cine te putea refuza?

 

Dar de ce

Bem în continuare poşirca asta,

Ciupind astfel dracii de coaste?

Doar ni s-a spus

Că dimineaţa nu-şi va lua tributul,

Ni s-a promis că nu e o povară prea grea;

Oare degeaba

Atîţia ani am construit casa noastră,

Oare e vina noastră că e goală?

În schimb acum

Ştim cum e cu argintul;

Să vedem cum e cu acidul…

 

 

(piesa poate fi ascultată aici: http://www.youtube.com/watch?v=6VFyZyIesEs&feature=related/)

 

 

 

 

Electricitatea

 

Munca mea e simplă – mă uit la lumină.

Îmi vine subiectul – aleg cuvintele.

Dar în fiecare noapte, atunci cînd răsare steaua

Aud pleoscăitul valurilor, care aici nu există.

 

Drumul meu e mai lung decît cărarea din spate.

Şi eu ţin minte ce mi s-a arătat –

Oraşul alb pe dealul îndepărtat,

Lumina stelelor înalte în drum spre casă.

Dar electricitatea mă priveşte în faţă

Şi îmi cere vocea;

Dar eu spun: „Cel care a văzut oraşul deja

Nu mai are nevoie de verigheta ta”.

 

E prea devreme pentru circ,

E prea tîrziu pentru a începe un pelerinaj spre pămîntul sfînt.

Ne mişcăm încet, de parcă ne-am topi ca şi ceara,

Asta nu mai are nici un sens –

Vă salut, copii ai zilelor terne!

Dacă aş fi fost o pasăre aurie

Te-aş fi luat acasă,

Dacă aş fi fost…

 

Fiecare casă are ferestre;

De la fiecare uşă poţi face un pas;

Dar dacă drumul tău e însemnat cu cretă pe asfalt,

Unde te vei duce cînd va cădea zăpada?

Dar electricitatea mă priveşte în faţă

Şi îmi cere vocea;

Dar eu spun: „Cel care a văzut oraşul deja

Nu mai are nevoie de verigheta ta”.

 

 

 

Tren în flăcări

 

Colonelul Vasin a venit pe front

Cu soţia sa tînără şi frumoasă.

Colonelul Vasin şi-a chemat regimentul

Şi a zis: "Să plecăm acasă".

Sîntem deja în al şaptezecilea an de război;

Că viaţa e o luptă ne-au învăţat,

Dar după noile date ale serviciilor secrete

Noi cu noi înşine ne-am luptat.

 

Am văzut generali.

Ei mănîncă şi beau moartea noastră.

Copiii lor îşi ies din minţi

Nemaiavînd ce să-şi dorească.

Iar pămîntul zace-n rugină,

Bisericile s-au transformat în cenuşă,

Şi, dacă vrem să avem unde să ne mai întoarcem,

E timpul să ne întoarcem acasă.

 

Acest tren e în flăcări,

Nu mai putem zăbovi,

Acest tren e în flăcări

Şi nu mai avem unde fugi.

Acest pămînt a fost al nostru

Pînă am intrat în război,

Va muri dacă va deveni al nimănui,

E timpul să ne luăm acest pămînt înapoi.

 

Iar în jur ard torţe.

Aceasta e adunarea unităţilor noastre moarte.

Şi oamenii care i-au împuşcat pe taţii noştri

Îşi fac planuri cu ai noştri copii.

Pe noi ne-au născut în sunet de marş.

Pe noi ne-au speriat cu închisoarea.

E de ajuns să ne tîrîm pe burtă însă,

Noi deja ne-am întors acasă.

 

Acest tren e în flăcări,

Nu mai avem ce aştepta.

Acest tren e în flăcări

Şi nu mai avem unde fugi.

Acest pămînt a fost al nostru

Pînă am intrat în război,

Va muri, dacă va deveni al nimănui,

E timpul să ne luăm acest pămînt înapoi.

 

 

 

Blues de vamă

 

 

M-am născut în vamă,

Căzînd pe podea.

Tatăl meu era negustor,

Al doilea tată e Interpol,

Al treilea tată-i Dzerjinski,

Al patrulea – coca;

De cînd ei îs în mausoleu, mamă,

Eu am rămas absolut singur.

 

Am două faze, mamă,

Sînt un emir cu alcool în sînge.

Cînd sînt treaz îs Mumu şi Gherasim, mamă,

În rest – îs Război şi Pace.

 

Sînt rupt toată ziua,

Deja de 12 ani în continuu.

Cînd intru eu ţineţi-vă respiraţia,

Sînt un drog otrăvit.

Inima mi-e din maslă,

Sîngele – de dietilamid.

Nu trebuie să te uiţi la mine,

Altfel vei muri ca fizionomie.

 

Am două faze, mamă,

Sînt un emir cu alcool în sînge.

Cînd îs treaz îs Mumu şi Gherasim, mamă,

În rest – îs Război şi Pace.

 

În sud e un cactus turbat,

În nord – taigaua şi tundra;

Şi într-o parte, şi în cealaltă există şamani, mamă,

Iar eu sînt un alt fel de şaman -

Eu nu ies din astral,

Iar dacă ies – beau vin imediat;

Sînt multe materii superioare, mamă,

Dar eu le adun într-un conglomerat.

 

 

 

Cerul e tot mai aproape

 

 

Fiecare dintre noi ştia că avem cînd

Să întîrziem şi să întîrziem din nou,

Dar să ieşim învingători cînd va fi nevoie de noi.

Şi fiecare ştia că e timpul să-şi ocupe locul.

Dar în codul onoarei se considera vital

Să nu fii prezent la acea lecţie;

Şi doar atunci cînd cineva a ieşit în faţă

Şi multă vreme nu şi-a amintit nimeni de el

Am înţeles că cerul

E tot mai aproape

Zi de zi...

 

Ne-am despărţit atunci la intersecţia tuturor străzilor,

Nevinovaţi, uitînd că sîntem urmăriţi.

Toate drumurile începeau de la uşile noastre,

Şi acea noapte lungă era încă în faţă

Şi eram convins că nu vom adormi niciodată;

Dar, ştii, cerul

E tot mai aproape

Zi de zi...

Sora mea, unde te uitai cînd răsăritul

S-a ridicat între noi ca un zid?

Oare atunci cînd m-ai luat de mînă ştiai

Ce mi se va întîmpla?

 

Iar tu poţi să mergi şi înainte, şi înapoi,

Să cazi şi din nou să te ridici la cer,

Dar doar scrumul ţigărilor tale e scrumul imperiilor

Şi asta ţi se poate întîmpla;

Vocile zeilor care mai cred în tine

Încă se mai aud, deşi ţi-e greu să te mai ridici,

 

Dar, ştii, cerul

E tot mai aproape.

Auzi, cerul

E tot mai aproape.

Priveşte,

cerul

E tot mai aproape

Zi de zi...

 

 

(piesa poate fi ascultată aici: http://www.youtube.com/watch?v=UwLl3RYrQLk )