Tatuaje

Mihail VAKULOVSKI

„Ucide arbitrul!”

„Ucide arbitrul!” este primul roman al fraţilor Presniakov, cunoscuţi mai ales ca dramaturgi. Ca autori de texte de teatru, la ora actuală tinerii scriitori ruşi Oleg şi Vladimir Presniakov sînt consideraţi cei mai jucaţi dramaturgi ruşi pe scenele teatrale din lume după A.P. Cehov, „Terorism” fiind cea mai populară piesă a lor peste hotarele Rusiei.

Subiectul cărţii face din acest roman o carte pe care o poate citi oricine şi oriunde, la mare, într-o călătorie, în tren ori în Biblioteca Naţională sau a Academiei. Patru prieteni dintr-un orăşel rusesc, trei băieţi şi o fată, Pepsi, Hot-Dog, naratorul (Lunetistul) şi Nataşa se uită la un meci de fotbal, şi anume la finala Campionatului European, în care echipa naţională a Rusiei este defavorizată făţiş de arbitrul meciului şi ei hotărăsc pe loc că acesta trebuie pedepsit exemplar, trebuie ucis. Tinerii suporteri & luptători pentru dreptate află imediat că acesta pleacă după meci la odihnă în Antalia, iau toţi banii adunaţi pînă atunci de ei şi se duc să facă de fapt ceea ce în acel moment visa o ţară întreagă... Nimeresc exact în hotelul în care se cazează arbitrul cu familia, încropesc un plan al acţiunii la fel de arbitrar ca şi viaţa fiecăruia dintre ei şi încearcă să-l pună în acţiune. Dar cînd vor să plece de la hotel, îşi dau seama că au cheltuit prea mult şi că nu au bani de bilete spre casă. Un uzbec le propune să facă contrabandă cu icre, şi pentru că asta este unica variantă de a face bani pentru întoarcerea acasă, cartea se termină în frigiderul unchiului uzbecului, unde aceştia stau ca să li se răcească organismul pentru a nu se strica icrele pe care le vor căra în geci. Au şi un televizor, se uită la meci şi văd că arbitrul lor e viu şi chiar în acel moment arbitrează alt meci. Ultima idee a personajului-narator e că „cît el e viu, eu nu mă voi întoarce acasă…”.

„Ucide arbitrul!” este un roman tragi-comic despre psihologia rusului şi al omului în general: îşi fixează un scop în viaţă, de cele mai multe ori greşit, care nu i se potriveşte şi care nu-l priveşte, apoi încearcă să-l atingă cu orice preţ, mai ales după ce dă primul rateu. Cartea este bine scrisă şi se citeşte uşor, cu faze haioase şi distractive şi cu idei interesante („Noi mirosim a noi şi trebuie să alegem parfumul după cum mirosul cumpărat se combină cu al tău”; „adesea noi ne alegem profesia după principiul: doar să lucrăm mai puţin şi să avem timp liber, dar dacă lucrezi, nu vei fi liber niciodată!”; „noi ştim: ţi-ai împletit o pânză, trebuie să ne ocupăm cu altceva, orice oprire e moarte, nu trebuie să faci pauză, trebuie să reuşeşti să le faci pe toate, şi cu cât sunt mai tulburi şi neînţelese ocupaţiile tale cu atât mai bine, să nu înţelegi nimic şi să acţionezi, pauza e motiv să te îngândurezi, iar să te îngândurezi în timpurile noastre nu trebuie, că atunci nici mutantul nu te salvează!”; „rataţii întotdeauna au noroc, au compensaţii de la viaţă, ai căzut – locuieşti în hotel gratis, eşti narcoman – nu mergi în armată, de asta au scăpat Pepsi şi Hot-Dog…”), cu fragmente educative, ca episodul cu drogarea maimuţei care se sinucide, cu caracterizări exacte ale rusului/esticului, cu tot ce-şi doreşte un cititor care vrea să citească un roman bun din toate punctele de vedere.

Fraţii Presniakov, „Ucide arbitrul!”,

Ed. Art, Bucureşti, 2009 (traducere de Vakulovski)