Serghei Esenin
(1895-1925)
CÎNTUL CĂŢELEI
(traducere din rusă de Igor Creţu)
Sub rogojini bălaie,
În zorii abia îngînaţi,
Căţeaua fată în paie
Şapte căţei roşcaţi.
Ea nu contenea să-i alinte,
Îi tot netezea duios,
Şi sub pîntecul ei fierbinte
Omăturl mustea pe jos.
Iar cînd găinile seara,
Se strîng în pătul posac,
Iese stăpînul afară
Şi-i bagă pe toţi în sac.
Şi prin nămeţi, tăcută,
Ea fugea după sacul plin, -
Şi mult încă unda zbătută
Nu-şi mai găsea alin.
Tîrziu, cum venea ea una,
Lingînd de pe blană sudori,
Îi păru de-odată luna
Că-i unul din puişori.
Ea sta aşa în neştire,
Cu ochii în cer scîncea,
Iar luna scădea subţire
Şi se topi în vîlcea.
Şi surd, ca pietrele grele,
Zvîrlite de haz în ea,
S-au prelins din ochii căţelei
Stele de aur pe nea.
SCRISOARE MAMEI
(traducere din rusă de George Lesnea)
Tu tot mai trăieşti, bătrînă mamă?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă seara de aramă
Lumineaz-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri ţi se năzare
Gînd pustiu, ce lacrimii dă val, -
Că la crîşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gîndul tău, ducîndu-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca, pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut mi-e inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni pe cînd răsfaţă
Pomii-n floare satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea cruntă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.
Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s cîte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazăm la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.
Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul supărată,
În paltonul vechi şi demodat.