Leonida LARI
Lenin
La surîsul lui ziua se face mai mare
Şi gîndu-i ca laserul scapără,
Nimeni nu are slujba de-a păzi de-uitare,
Adevărul pe sine se apără.
Şi nimic nu e fericit de scadenţele pieţii,
Şi nimic necernut de timp nu rămîne,
Dar cum l-am uita pe acel ce cu preţul vieţii
A dăruit carte şi pîine?...
Ar trebui de simplitatea lui înţeleaptă
Să se pătrundă unele minţi obtuze,
Punînd semn de egalitate între faptă
Şi cuvîntul rupt de pe buze.
De viu ce era, s-a îndrituit puterea
De-a comunica şi cu spiritele prezente,
Poate de aceea mi se răneşte vederea
De piatra falselor monumente.
Poate de aceea inima dureros mi se bate
Cînd măreţia lui e-nchistată în vreme,
Omul care-a făcut ideea realitate –
Nu încape în scheme.
Multe nu le cuprinde însăşi istoria
De nevăzut de extinsa ce-avea măsură,
Dar că şi-a iubit sincer semenii, nu gloria,
O simte orice făptură.
(„Scoica solară”, Chişinău, Literatura Artistică, 1987)