Leonida LARI

Lenin

 

 

La surîsul lui ziua se face mai mare

Şi gîndu-i ca laserul scapără,

Nimeni nu are slujba de-a păzi de-uitare,

Adevărul pe sine se apără.

 

 

Şi nimic nu e fericit de scadenţele pieţii,

Şi nimic necernut de timp nu rămîne,

Dar cum l-am uita pe acel ce cu preţul vieţii

A dăruit carte şi pîine?...

 

 

Ar trebui de simplitatea lui înţeleaptă

Să se pătrundă unele minţi obtuze,

Punînd semn de egalitate între faptă

Şi cuvîntul rupt de pe buze.

 

 

De viu ce era, s-a îndrituit puterea

De-a comunica şi cu spiritele prezente,

Poate de aceea mi se răneşte vederea

De piatra falselor monumente.

 

 

Poate de aceea inima dureros mi se bate

Cînd măreţia lui e-nchistată în vreme,

Omul care-a făcut ideea realitate –

Nu încape în scheme.

 

 

Multe nu le cuprinde însăşi istoria

De nevăzut de extinsa ce-avea măsură,

Dar că şi-a iubit sincer semenii, nu gloria,

O simte orice făptură.

 

 

(„Scoica solară”, Chişinău, Literatura Artistică, 1987)