Nora Iuga

Lebăda cu două intrări

Polirom, 2015

Nora Iuga, poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul USR), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piaţa cerului (1986), Cîntece (1989), Dactilografa de noapte (1996; Premiul USR), Autobuzul cu cocoşaţi (2002), Cîinele ud e o salcie (2013) – şi de proză – Săpunul lui Leopold Bloom (1993, 2007; Premiul USR), Sexagenara şi tînărul (2000, 2004, 2012; Premiul USR; Premiul revistei Cuvîntul), Fasanenstraße 23 – O vară la Berlin (2001), Hai să furăm pepeni (2009, 2015), Berlinul meu e un monolog (2010), Harald şi luna verde (2014) –, precum şi a poemului-roman Fetiţa cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvîntul). În 2007 a primit Premiul Friedrich Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o distincţie acordată celor care aduc servicii speciale în promovarea literaturii germane în lume. I s-au tradus romanele Sexagenara şi tînărul (Germania, Spania, Italia, Franţa, Slovenia, Bulgaria), Săpunul lui Leopold Bloom (Bulgaria), Hai să furăm pepeni (Bulgaria) şi volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în Germania şi Slovenia), Autobuzul cu cocoşaţi (Germania), Poem de octombrie (Germania), Inima ca un pumn de boxeur (Franţa), O inimă venind pe picioroange (Elveţia).

„Densitatea textului Norei Iuga integrează nu doar voci, frînturi de cotidian, poezie, ci şi trup, mult trup. Şi sex. Nu întîmplător: sexul – pulsiunea primară – nu cunoaşte limita ordinii venite de undeva de sus. Textul nu este nimic altceva decît replica literară a inconştientului: o producţie care nu cunoaşte legea ca ordine venită de sus, impusă din afară, ci care se desfăşoară vital, impulsiv... Nicăieri n-a provocat Nora Iuga mai mult cititorul la lectură ca în Lebăda cu două intrări. Autoarei Nora Iuga îi place să se joace. Nu-i dă mîna să-şi ţină prea mult cititorul la respect. Nora Iuga este un scriitor lumesc. De-a lungul unei opere, Nora Iuga a alternat jocuri, joacă, a făcut un joc de fort-da cu propriul ego (traducînd multe cărţi, în umbra cărora s-a aşezat). Dintre toate piesele acestui puzzle, Lebăda cu două intrări rămîne proiectul ei literar cel mai radical. Clipa în care ninsoarea de iarnă, ploaia de mai, cromatica agonică de toamnă şi clipoceala de vară s-au revoltat. Trebuie să admit, avem aici un text extrem(ist). La cît de balcanică şi romantică ne este literatura, codul roşu înscris în Lebăda cu două intrări poate fi anunţat ca eveniment major la toate «posturile de radio şi televiziune» din limba română.” (Alexandru Matei)

(fragment)

la big ridic ochii balconul mamei

măsuţa coşuleţul de lucru din care se rostogolea un ghem roşu şi femeia mică şi graţioasă în cubul închis ca într-o cutie de sticlă ar fi fost dificil să

nici fereastra trenului nu se deschide întotdeauna şi e pericoloso sporgersi dacă nu imposibil în ultima vreme picotea în fotoliu trupul trece mereu pe lîngă se atinge de

ia varul de pe obiectul unde se va opri

pe geamul care desparte balconul meu de al vecinilor văd umbrele lor brune despuiate ţopăind amestecă într-o cutie mare cu clei vine un miros urît de oase putrezite sub pămînt umed şi frunze alerg la closet borăsc şi dacă totuşi iadul începe totdeauna comic se lasă caricaturizat ca orice trecut îi spuneam lui octavian în a treia zi după beţie ai intrat în normalitate sau ai ieşit din ea nu ştiu glumele sînt mai serioase decît un recurs la metodă prefer şepcuţa roşie dimineaţa în oglindă mi-o pun pe cap revăd mereu adolescentul de 14 ani m-a sărutat pe furiş în tren cînd bărbatul de lîngă mine dormea

nu-mi place să perseverez în seriozitate capriciul durează mai mult decît o pasiune mă gîndesc la tiranica poftă de trup care se dă de trei ori peste cap şi devine lucru mecanic rostesc numele tău cînd trec strada să cumpăr morcovi neînsoţită de nici un gînd pocnitura unui motor cu explozie iubirea o altă farsă a imprevizibilului vine şi pleacă atunci cînd becul mort se reaprinde ne bucurăm de pîlpîire sau plecăm înainte de ora stingerii spun rugăciuni în vinerea mare tiberiu după un film cu isus luptă din răsputeri să nu creadă momeala e în cîrlig cîrligul în gura peştelui care se zbate să scape şi să muşte în acelaşi timp cînd inima şi creierul se învrăjbesc nu se înţelege nimic într-o totală absenţă doar populaţia de calcar a peşterii formele falice crescătoare descrescătoare în adînciturile cărnii poate sînt quasari şi nove uriaşe roşii pitice albe infinite celule de plăcere pînă în apeductele solitare toată descrierea peisajului sacru al obscenităţii la masa de scris instrumentarul unei disecţii secţiuni de creier pe tăviţa de argint felii de franzelă unse cu unt limba linge degetul ca un melc saliva duce gustul în zonele erogene din jurul cuvintelor vegetaţia începe să vorbească şi fiecare literă e un organ

bucuros de oaspeţi spui

cînd interiorul tău se deschide să-ţi îmbrăţişeze exteriorul se petrec nunţile necesare copilul nou-născut aprinde chibrituri în circumvoluţiunile tale zăpada devine lichidă o gîrlă pe care lansezi vaporaşe de hîrtie iată femeie scrisul tău în cartea sfîntă întoarcerea mănuşii pe dos acum l-ai prins pe dumnezeu de picior ai găsit definiţia poeziei poţi să te speli pe cap să-ţi numeri banii din geanta mov croşetată de o necunoscută ca într-o ecuaţie n-am înţeles niciodată cum pe peronul metroului în spatele coloanei la unirii percepi chitara fără chitarist scoţi cinci mii mîna se întinde

cupa excavatorului am urmărit-o cu interes

faci una sau alta coşi un tiv să nu se vadă ziua pe strada mare marginea destrămată cînd tocul pantofului sfîşie dantela şi ţi-e ruşine să nu te trădezi pe platourile largi alergînd sub reflectoare e întotdeauna o lumină albă alcoolule ce bine îmi faci tu după cortina transparentă încep să văd recuzita mai frumoasă decît amprentele proprii pe adeziunea la un partid pata de grăsime pe care o lasă degetul rămîne mereu o indecenţă ţi se face ruşine de urma trupului tău în actele oficiale strecurat abuziv pe uşa din dos la fel cu pariul că ai să escaladezi everestul că ai să treci înot canalul mînecii că ai să iei premiul nobel te laşi păgubaş n-ai cum să explici un echilibru instabil cînd celulele se ciocnesc între ele ca ouăle de paşte ai grijă cum traversezi la bordură unii te lasă să treci alţii nu

am uitat ce-am vrut să spun cu ouăle de paşte