Mihók Tamás
winrar de tot
Tracus Arte, 2015
dublu clic pe vis. Dezarhivare
l-am întrebat pe
cel mai bătrân dricar
nimic
am pipăit platanul văduv
de lângă fabrica de pantofi
nimic
mi-am dat dublu clic
pe vis precum pe-un
winrar de nădejde
nimic
și-am pufnit în râs
pe rând noi toți cristoșii
puși să jucăm ruletă rusească
jocul terț
să le ia naiba de zvârcoliri.
între a avea și a fi se intră cu bocancii în iubiri.
gem așternuturi pe parchet în x.
acest vernisaj se-nchide-n cinci minute fix.
și-acum să îți răspund că tot m-ai întrebat.
malurile sunt la fel. le-au rabatat
ape. poezia e mezinul soluțiilor jocul terț.
tot cacotrei. un șterț
pe google map. fiecare luminiță e un terorist zvârlit din megafon.
dintre sânii tăi ca două solnițe aleg piperul. și mă neg afon
pe-altar. hazardul nostru este birocratic. noi ne-am născut prin locul potrivit.
viața e cuvântul pierdut al unui dzeu livid.
și dacă te gândești așa începe totul pui
o meduză pe desktop și privești tăvălugul
de pe versantul opus. te smucești între aburi și carne. spui
distanța dintre noi frizează chimia precum
din flaconul bürger de doi litri golit un vacuum.
dau două beri goale pentru una plină cântă dan
în ton mundan.
soarele ne arde aprig azi. cazi. în pupila ta văd zemoase verbe
sucul e stors de verde. merde.
ce să mai spun
îmi imaginez frecvența diapazonului distanța dintre noi
e suma a două povești grozave și contradictorii examenul tău de limbă
cele două povești a & a prim ce se plimbă ca doi neuroni aliați
sau fie doi bețivi triști proptiți unul de altul pe strada pustie mirosind a ulei
tărâțele zac în umbréle răsturnate țigăncile bat la ferestre să intre
eu păzesc voci bine zăbrelite singur în baie vâr înălțimi de nepătruns
în chiuvetă modelul faianței aduce a grimasele tale îndepărtate
aici luna este pe șevalet și dumnezeu mă roagă să scuip
pe adjective e ca iaurtul proaspăt trupul tău
alergi din vagon în vagon ca-ntr-o digestie iar eu
sunt o bacterie simpatică ce să mai spun de
menajera noastră neagră istoria.
vis cu scorțișoară și kafka
în sfârșit a șuierat un glonț
prin orizontul ăsta beat de sepia
și-a-nghețat vltava
te doream lângă mine cu un cappuccino
dar pe piatra blocurilor era proiectat
atentatul și podul se bălăngănea
statuile tremurau de frig ne-am căutat
părinții urmașii tu în orașul vechi
eu în cel nou străzile pragheze
cu nume de țări europene se-ntorceau
cu șoseaua-n pământ de rușine
din orologiu ieșeau cumplit moartea și apostolii
primul avea ultimul cuvânt eli eli lama sabactani
urla isus de undeva cerul năpârlea deasupra buzelor noastre vinete
singurii turiști în viață orașul îți era hârtia pentru origami te visam
privirea ta înghețată se scufunda în dorințele mele
ca un submarin
de sub piatra cubică numai kafka
strănuta periodic în cadențele numelui său
năpădindu-i nările pudra ta de scorțișoară
zăpăcindu-i simțul juridic și-așa precar
să cobor
ochii tăi decuplați
mă găsesc în metrou
ne ținem de curele
îmi respiri
scâncetul de centaur
înainte să-i dau glas
să cobor mă-ntreb
mai rămân o stație
cât o strofă
negândită.
la ghișeu
pentru fiecare pas făcut
se trântește o ușă
în urma mea
mi-am mințit visele
soarele etajat al lui naum
e prilejul unui doliu acum
mă înconjor cu voci pe culoar
cunoscuții îmi vorbesc îmi cunosc
seceta
e negru peretele
la care m-am născut
s-au adunat veri
de atunci
îmi bag fițuica poemului
în buzunar
crezând că l-am terminat
când
bătrâna de la ghișeu
mă trage de mânecă
îmi spune
tu ai multe monede
cu chipul tinereții tale
dă-mi-le.