Antologia Cuvinte pe stradă... în lume este versiunea în română a Antologiei, în italiană, Parole per strada ...nel mondo, actualmente disponibilă doar în versiunea e-book

Editorul: Il Furore dei Libri editore, Rovereto, 2014

O L U M E Î N T R-O L A C R I M Ă

Aş fi putut să zic: într-o picătură de ploaie. Sau: într-un bob de rouă. Dar am optat pentru: lacrimă. De ce? Pentru că lacrima simbolizează cel mai perfect trăirea, profunda trăire umană. Da, lacrima e un semn al unei mari, sfâşietoare dureri. Adevărat. Dar, uneori, şi a unei nestăpânite bucurii!

Cartea „CUVINTE PE STRADĂ ... ÎN LUME” ne vine din Italia. E o carte insolită, originală, singulară în felul ei. E plină de frumuseţi, de înţelepciune, dar, în acelaşi timp, impregnată de tragism. Nu mă pot reţine să nu atribui aceste calificative şi ţării înseşi...

Parcurgând-o, de la un capăt la altul, cu atâtea emoţii, asociaţii şi amintiri m-a dus gândul la istoria lui De Sanctis, care zicea: e destul să citeşti pe Dante şi ai cunoscut întreg spiritul Italiei. O lume, un popor cu toată istoria lui exprimat prin opera unui singur autor. Unul de geniu!

Cum am putea denumi, ca gen literar, aceste texte de o maximă concentraţie, de nici două pagini uneori, care ne oferă o aleasă plăcere la lectură? Eu le-aş zice: mininuvele. Sau: nuvelete. Dar parcă denumirea contează? Esenţa, în primul rând. Mesajul ce-l comportă. Şi, totuşi, într-o operă de artă forma face parte din... conţinut.

Astăzi, în lumea noastră supraindustrializată şi tehnicizată, cuvintele au ajuns a fi banalizate şi chiar devalorizate în mare măsură. Or, acolo unde e suficient de doar câteva ca să exprime o idee, sunt turnate cu ghiotura, de nu mai pricepi ce a vrut să spună cutare.

Această carte vine să reabiliteze valoarea şi ponderea CUVÂNTULUI, adică sensul şi semnificaţia lui PRIMARĂ, PRIMORDIALĂ.

Lucru pe care-l poate realiza numai POEZIA. Or, mai aproape de adevăr, mai exact ar fi să numim textele din carte: POEME ÎN PROZĂ. Pentru că proprietatea fundamentală a poeziei este maxima concentraţie a expresiei: lapidaritatea, scurtimea... Apropo, germanii au termenul lor pentru poezie: Dichtung. Ceea ce înseamnă, literalmente: îndesat, închis bine, etanş...

Cartea „Cuvinte pe stradă...” ne spune atâtea adevăruri despre existenţa umană, cea închisă între DUMNEZEU CEL MARE, AL TUTURORA, ŞI LUCIFER, încât atunci când ajungi la capătul lecturii ai impresia că ai călătorit şi cunoscut întreaga omenire, cu toată istoria ei zbuciumată... Sau, cel puţin, a mereu însângeratei noastre Europe...

Un kimerian, locuitor în munţi, el, ultimul reprezentant al străvechiului său popor, ajută un cuplu de alt neam, rătăcit pe viforniţă, le oferă adăpost, asistă naşterea femeii gravide... Dânsul, care mâine va dispare şi el!.. Nu e asta o cutremurătoare dovadă de solidaritate umană, dincolo de rase, seminţii, culoare a pielii?.. Sau: un nepot, anunţat că i-a decedat bunica, merge la casa ei, veche, dărăpănată, ca să facă ce-o face, s-o vândă, să scape de ea... Dar bunica i-a lăsat testament o cutiuţă cu porunca s-o deschidă doar în pragul casei... Când ajunge la faţa locului găseşte în acea cutiuţă pietricica ce-a primit-o la confirmarea majoratului... I se umple inima de nemărginită dragoste pentru cea plecată, renunţă la ideea de a înstrăina vechea casă, decis s-o repare şi s-o aibă în grija lui... Ce e asta dacă nu sacra legătură şi continuitate a generaţiilor?

Sau: o persoană găseşte pe o bancă o carte, şi între filele ei un mesaj: să o ia, dar în schimb să lase şi ea una într-un loc potrivit... Când am citit acest fascinant text şi am dat peste cuvintele „SĂ ELIBEREZE O CARTE”, mi-am zis: cum adică, să eliberezi? Dar, aflând finalul, m-am dumerit : oare cărţile pe care le adunăm în bibliotecile noaste nu seamănă cu păsările măiestre, care stau închise în rafturi, în loc să zboare spre alţi şi alţi cititori? Şi noi le ţinem închise, ca în nişte colivii... Ce idee fantastic de frumoasă conţine această nuveletă-poem!

Am întâlnit printre autori persoane venite din alte ţări şi stabilite în Italia, părăsindu-şi patria din cauza conflictelor interetnice, a războaielor, genocidului... O autoare a unei sfâşietoare mărturisiri zice despre ţara ce a adoptat-o: MI—E CA O MAMĂ, O MAMĂ VITREGĂ, DAR CE BUNĂ MAMĂ ÎMI ESTE!

Vrăjit de lectură, am pus drept titlu al acestor note o sintagmă oarecum poetică. Ţin să închei cu una geamănă: „CUVINTE PE STRADĂ...” oferă cititorului basarabean o adevărată SALBĂ DE BIJUTERII LITERARE. Iar transpunerea lor în română, realizată cu inspiraţie de doamna Ecaterina Deleu, merită toată lauda...

13 martie 2015 Vladimir Beşleagă