Interviu cu Matei Hutopilă,

realizat de Anca Zaharia

 

Despre tine

Cum te prezinți cuiva abia întâlnit? Ce ții neapărat să știe despre tine?

Hutopilă, că nu-mi zice nimeni Matei, îmi sună străin. Nu țin să se știe ceva anume despre mine, răspund și eu cînd îs întrebat..

· A fi scriitor e o meserie? Dacă nu, atunci ce e? Și de ce?

Cu siguranță că nu e. E un hobby. Iar cititul aduce mai multe satisfacții decît scrisul. Pentru că scrisul puținor le iese, iar pentru restul aspiranților rămîne motiv de frustrare.

· Ce ne spui despre tine, ceva ce nu știu nici prietenii, dar să-i facă pe dușmani să moară de ciudă?

Din păcate, nu-s un tip de invidiat – îs scund și slab, arătos nu-s și nici mare talent. N-am cu ce-i face pe dușmani să moară de ciudă. Încerc să am însă pe cît posibil luciditate și nepărtinire cînd iau cuvîntul, lucru care-i scoate pe mulți din pepeni, pentru că oamenii îs fixiști și injuști și nu vor să dialogheze, vor doar să-și impună părerile asupra altora; ei îs apostoli și dacă le dai apă la moară chiar devin mici tirani; într-un cuvînt, oamenii îs fanatici și de obicei pic de antipatic cu moderația mea pentru ambele tabere – că de obicei în jurul a ceva se fac o tabără pro și una contra.

· Faci și tu parte din acei autori contemporani care beau, fumează, iubesc și scriu cum au chef, când au chef? E totul întâmplare sau e ceva scop major, măreț în toată strădania ta literară? E măcar strădanie?

Țin la băutură, dar alcoolul e doar un pretext care ne ține la masă; important e ce se discută pe deasupra sticlelor. Vorbim și noi de fetele din bar, de politică, ca băieții. Mi se zice că-s boem, dar nu-s - cum altfel aș lucra de luni pînă vineri?

 

Despre Copci

· Apropo de volumul tău, de „copci”, e satul românesc izvor nesfârșit de inspirație? În ce măsură?

„copci” s-a întîmplat să vorbească despre o zonă rurală pentru că stăteam mult pe acolo, dar nu a fost gîndit ca voce a satului românesc. De fapt, habar n-am ce freacă vecinul de peste gard, fiecare are povestea lui. Și oricum nu fac nici măcar o frescă a familiei mele, darămite a vreunui loc sau fenomen. Plus că distincția rural/urban nu-și are locul în colțul ăsta prăpădit de lume. Eu nu cred în etichete de astea, îs irelevante. Intru la fel de bine în peisaj la București ca la Buhăiești eu.

· Care-i cel mai nașpa lucru pe care l-ai auzit despre „copci”?

Că e fake și wannabe cool. Ce-i drept, am vorbit destul de naiv în carte, și pe ici-pe colo se simte că mă strofoc. Dar nu am falsificat feelingul, asta contează în cele din urmă. S-a mai zis că e rudimentar – da, e. S-a mai zis că ar fi poeme rusești traduse, din cauza topicii „ciudate” pe alocuri, adică un plagiat – omfg.

· De ce „copci”? A fost o operație să scrii la volum? S-a închis vreo rană?

Am avut în perioada aia vreo două incidente minore care s-au soldat cu copci, pe ici pe colo, nimic grav. Cîteva trimiteri erau deja în carte, am zis că merge. Unii au crezut că e vorba de copci în gheață, de pescuit iarna – e o imagine frumoasă și asta, chiar dacă nu o aveam în minte.

· Cum reacționează publicul larg la regionalisme? E o rețetă a succesului sau e, mai degrabă, auto-sabotaj când alegi să zici „tu-ț bisărișeasca” și „mari poamî o mai fost mă-sa”?

Am cizelat mai totul în „copci”, moldoveneasca de Buhăiești (jud. Vaslui) e mult mai inaccesibilă, v-ar trebui cu adevărat un dicționar dacă scriam cum se vorbește în sat la bunici. Iar cele cîteva cuvinte care au rămas nu stau acolo pentru un program, nu e ceva demonstrativ, edificator. Regionalisme apar pentru că așa se vorbește în teritoriu și mereu m-a enervat la culme să văd filme trase la olteni sau la moldoveni sau la maramureșeni în care toată lumea vorbește tot filmul ca la Academie – e un mare fake. Din punctul meu de vedere nu se justifică militantismele regionale cum nu se justifică nici uniformizarea impusă. Adică dacă eu veneam să trăiesc în București, nu văd o problemă în a fi preluat graiul și ștourile locale. Pe scurt, s-a făcut mare caz de ceva care nu era subiectul cărții; nu am ținut să zic nimic cu regionalismele alea, erau doar de decor – ți-e aproape imediat evident din ce zonă vine un film nu de pe fața protagonistului, ci din decor.

· Cine n-a mai vorbit cu tine după debut? Sau cine te-a căutat și-a vrut să te cunoască? Ai primit de băut gratis de la cineva?

Nu mai știu. Mulți m-au luat de nașpa de cînd m-a băgat Stoian G. Bogdan pe clubliterar.com, au zis că-s omul lui. Eu nici nu mă știam cu omul, mă văzuse pe net. Între timp ne știm și îi sînt recunoscător pentru faza cu clubliterar.com, așa cum îi sînt și lui Claudiu Komartin că m-a publicat. Komartin mi-a zis „Fundoianu cu iPod”, m-am umflat în pene cînd a scris asta pe Club, și acuma-l citez. Cît despre cei care au o repulsie instinctivă față de mine fără să mă fi măcar întîlnit vreodată, nu știu ce să zic, nu mă sinchisesc; astfel de atitudini gratuite ascund probleme emoționale serioase.

 

De viitor

· Ce pregătești pe viitor? Ce și unde (proză/poezie)? O să ne placă?

Am un volum nou, „tișița”, gata de prin decembrie. Versuri. E destul de sumbră atmosfera acolo. Am scos din el orice referință locală, e o poveste universal valabilă și imposibil de plasat geografic. Mai am în cap niște romane, de fapt o poveste care se duce în vreo cinci vîrste și etape diferite din viața protagonistului. Ăsta e marele meu vis, să pun povestea pe hîrtie, să am cele cinci cărți pe masă. M-aș lăsa de muncă și de familie ca să scriu asta o perioadă. Dar pînă una alta nu am nici o pagină scrisă, iar puținul timp liber de după serviciu mi-l umplu cu fleacuri casnice ca tăiatul cepei și bere cu tovarășii.

· Ce citești acum? Ce aștepți cu entuziasm să apară, ce lipsește din literatura din țara noastră?

M-a apucat cu distopiile, titlurile mari, dar și chestii de la noi („Hîrtiile masculului” de Silviu Gherman, „Voia” de Cosmin Cârciova). Nu mă țin la curent cu ce apare, nu-s mare sportiv, eu joc de plăcere, nu de performanță. Aș vrea să-mi fac timp să citesc Cehov, n-am citit niciodată. Și mulți alții. Mi-a plăcut tare de tot cartea lui Adrian Schiop, „Soldații”, aia e ceva aparte.

· Mauriac zicea că descoperim omul după ce recitește, nu după ceea ce citește. Ce recitești constant? Și ce crezi că spune asta despre tine?

Am recitit „Un erou al timpuui nostru” de Lermontov. Aș reciti „Underground”-ul lui Makanin, „Traseul” lui Lams. Și-mi plac foarte mult basmele, din toate culturile. Încă visez să scriu un basm cîndva, ceva cu multe, multe pagini, ceva pentru adulți, cu răsturnări de situație, cu chestii extraordinare și neverosimile, în care să-mi bat joc de cititor, dar totuși să am la tot pasul acel cîrlig care să nu-l lase să pună cartea jos.

· La ce premii râvnești în adâncul sufletului? La ce afilieri?

Dacă vin, mă bucur. Dacă nu, nu mă amărăsc. Mi-ar plăcea să rămîn neafiliat și fără gașcă, lup singuratic, să pot critica pe cine vreau fără menajamente, ca acum, că e plin de aspiranți care se prosternează în fața numelor mari și influente de la noi, că așa înțeleg ăștia mici să vină, cu temenele, plini de o venerație și-o autocenzură caraghioase.

· Vrei timbru pe cultură? De ce?

Am auzit de chestia asta, dar nu am citit despre. Nu prea-mi pasă de editori și nici de piața de carte, atîta vreme cît există libertate de expresie. Cine vrea, își procură oricum. Mă lasă rece toate comițiile astea. Nu mă poziționez ca „autor” în chestia asta. Dar, desigur, n-am nimic împotriva celor care se bagă; bagă-se. Cum nu mă uit la basket - asta nu înseamnă că nu pot să se organizeze băieții și să joace cum vor și să facă ce competiții vor și să-și acorde ce premii vor ș.a.m.d.. Zona asta a pieței de carte mi se pare mai inaccesibilă ca politica – măcar acolo pot vota.

· Recomandă-ne 5 scriitori români contemporani. În afară de tine, că pe tine te recomandăm noi.

Dacă mă apuc să-i înșir pe cei care-mi plac-plac ies mult mai mulți, ar trebui să înșir cîteva zeci pe poezie, așa că mă rezum la: pe proză - Silviu Gherman, Adi Schiop, T.O. Bobe, pe poezie - Dan Sociu, Radu Andriescu, Hose Pablo, Stoian G. Bogdan, Florentin Popa. Și mai avem niște critici care scriu foarte bine, dar nu-i numesc, ca să nu ziceți că. Plus că pe poezie cred că avem un star în devenire în Radu Nițescu.