Mariana Codruţ

Love (short) story

Doamna Tom crede că are o poveste de iubire cu domnul Gal ; ea e încă tînără şi divorţată, el e din alt oraş, încă tînăr şi însurat.

Ei s‑au întîmplat amîndoi în delegaţie în capitală în aceeaşi zi şi în acelaşi hotel. Nu se cunoşteau. Stătea fiecare în camera lui, cu gîndurile lui. Ale ei sunau aşa : „În asemenea cazuri, se trimite mai întîi o telegramă : «fiica dv. grav bolnavă». Într‑o zi, pînă la următoarea telegramă, cu anunţul morţii, se mai obişnuiesc cu gîndul. Deci e mai bine s‑o fac aici, departe de casă“.

S‑a urcat pe geam, cu cordonul de la halatul flauşat de baie în mînă. Taman atunci, domnul Gal a deschis fereastra de la camera lui, situată în unghi drept cu a ei, s‑a uitat lung la cordon şi a exclamat : „Ce mîini fine ai, floricica mea !“.

Vorbele astea au fermecat‑o total pe doamna Tom : nimeni nu‑i mai spusese de mult un atît de dulce „floricica mea“, prilej cu care a acceptat ca domnul Gal să vină în camera ei. El a citit dintr‑o ochire biletul de pe masă, pe care scria : „Dragii mei dragi, vă rog, iertaţi‑mă, nu mai puteam suporta singurătatea şi lipsa de sens a vieţii. Cheia de la apartamentul meu e la ap. 7“, după care i‑a măr­turisit că‑i place tare mult de ea. Apoi i‑a mai zis repede că el şi nevasta lui iubesc florile roşii şi au multe ghivece acasă, pe care le udă amîndoi, cu mult drag, pe rînd. Astfel, doamna Tom a aflat că şi el iubea florile roşii şi s‑a bucurat, pentru că aveau ceva în comun. Şi a acceptat să înceapă o poveste de iubire cu domnul Gal. Sărăcia – căci erau amîndoi săraci – îi împiedica să se întîlnească mai mult de două‑trei ori pe an, dar (se gîndi doamna Tom) scrisorile lui îi vor ţine loc de îmbră­ţişări, iar speranţa întîlnirilor – de pîine şi lapte. Şi, astfel hrănită, va putea să trăiască mai departe !

Pentru că era răcit, la această primă întîlnire domnul Gal s‑a ţinut departe de ea şi s‑au despărţit cu promisiunea de a se revedea. Doamna Tom, salvată de la moarte, a plecat cu acceleratul de noapte acasă, după ce a rupt biletul.

* *    *

Cam peste o lună, copleşită de frig, de liniştea din casă şi de facturile care se adunau în teanc pe măsuţa din hol, ea i‑a telefonat domnului Gal şi i‑a spus curajoasă : „Dacă aş fi acum în braţele tale, aş uita de toate !“. El a rîs, i‑a recomandat un pahar de vin fiert şi a închis. Doamna Tom a rămas cu privirea pierdută pe fereastră…

Spre plăcuta ei surpriză, după cîteva ore de la această scurtă conversaţie, a primit un telefon de la domnul Gal : „Ce faci ? a întrebat‑o el. Dă‑mi adresa ta“. „Vrei să‑mi trimiţi un ghiveci cu flori roşii ?“, a întrebat ea tristă. „Pe dracu’ ! a răspuns el vesel, vreau să mă trimit pe mine colet ! Sînt în accelerat, la o oră de tine !“

Pînă să ajungă domnul Gal, doamna Tom a avut timp să ardă două rînduri de cartofi. Totuşi, domnul Gal a iubit‑o cu patimă (i‑a şi spus, de altfel, la un moment dat : „Te iubesc cu sentiment. Vezi ce mult te iubesc ? Vezi ?“), dar a anunţat‑o că el nu e prea comunicativ, adică nu‑i place să scrie scrisori. Dar să nu se îndoiască de dragostea lui, el obişnuieşte să fie fidel. Ea a îndrăznit, în şoaptă rugătoare : „Totuşi, un telefon din cînd în cînd dacă mi‑ai da…“. Domnul Gal s‑a întors atunci supărat spre ea : „Ceri prea mult şi înţelegi prea puţin… Ai văzut doar ce mult te‑am iubit şi ţi‑am zis că sînt fidel ! Ce naiba !“

Şi a plecat cu acceleratul următor.