Cosmin Perţa

Mama ei de poezie

Nemaiputând rezista, într-o zi m-am decis să jefuiesc o bancă. Mai aveam într-o sticluță puțină poțiune de invizibilitate de 24 de ore şi, marți, pe la 4.35, am dat-o pe gât şi am intrat în Banca Transilvania, filiala de pe Călăraşi. Am trecut pe lângă portar, pe la 60 de ani, îmi părea familiar, am trecut pe lângă casieriță când a deschis uşa, am intrat în casierie, m-am aşezat în spatele cuierului, am memorat codul seifului când angajatele au mutat acolo banii din casierie şi am aşteptat să se închidă. Cât am aşteptat eu, am ațipit puțin, atât de obosit eram. Când m-am trezit era deja noapte, în bancă nu mai era nimeni. Am deschis seiful, mi-am burduşit buzunarele cu bancnote şi m-am culcat la loc, în spatele cuierului. Dimineață m-a trezit agitația casierelor. M-am strecurat pe lângă ele pe uşa deschisă şi, când să ies în bulevard, înainte să vină poliția, cineva mă prinde de mână. Portarul. Nu mă vedea nimeni, dar portarul se uita fix la mine.

- Domnule Perța, nu vă amintiți de mine?

- …

- Mai țineți minte că acum şase luni ați jurizat un concurs de poezie la Piteşti?

- Da…?

- Da, şi după decernarea premiilor, v-am întrebat ce notă mi-ați dat şi mi-ați spus că m-ați notat cu 7?

- A, parcă, da…

- Păi da, în mintea mea şaptele ăla era deja opt şi de la opt la zece mai era doar un pas…

- Aşa, şi?

- Păi şi vă dați seama ce s-a întâmplat cu viața mea, cu destinul meu, cu convingerile mele când am aflat de la bunul meu prieten Mircea Bârsilă că de fapt mi-ați notat manuscrisul cu 5…? Şi atunci mi-am zis: mama ei de poezie, uite, mă, în ce căcat m-a băgat până la urmă.

- Ia ziceți, domnule Perța, ce aveți dumneavoastră în buzunare, poezii?