Geo Dumitrescu

Romantism

Sîntem oameni inteligenţi – ţi-e mai mare dragul!
prietene, versul e otravă şi pîinea e scumpă şi rea;
altădată şedeam de vorbă şi scuipam
şi nu ne părea rău că timpul trecea.

Astăzi, în birou e prea frig şi oamenii sunt uscaţi şi galbeni –
fiecare e plin de milă şi toţi au un gînd meschin.
Nopţile sunt sticloase ca ochii morţilor
şi ca să te mai îmbeţi trebuie să bei spirt, nu vin.

Altădată eram mai proşti şi ne vedeam de treburi;
aveam bani, timp, nostalgia foamei – şi era bine,
ştiam doar că în Japonia se vînd becuri ieftine
şi că zilele ne sunt teribil de puţine.

Suntem oameni inteligenţi – ţi-e mai mare dragul!...
Vom avea şi noi să povestim de un război
frumos, mare, epopeic, nemaivăzut,
la care, ehe! am luat parte şi noi!...

Prietene, îţi spun, versul e otravă şi pîinea e scumpă,
O să te întreb totuşi peste cinci ani – fără pic de pedanterie –
(când vom fi iar proşti şi vom avea vreme) :
„...Înainte, sau după marea bătălie?”

Mîine o să vie primăvara cu flori multe şi inutile –
dar fetele sînt dactilografe şi luna e pătată de venin,
nopţile sunt sticloase ca ochii morţilor
şi ca să te mai îmbeţi trebuie să bei spirt, nu vin...

(selecţionerul lunii decembrie 2015 la

TIUKpoemul săptămînii

este Andrei Dósa)

Geo Dumitrescu, 1968, foto Ion Cucu