Mihail Vakulovski

„Felii de lămîie”

„Felii de lămîie” e cartea de debut al Ancăi Vieru, care pînă acum a mai publicat doar în două volume colective. O carte de povestiri care se citeşte cu plăcere, povestiri drăguţe, ironice, triste, vesele, cu personaje de aici şi acum, întîmplări cotidiene şi existenţiale, măşti ca-n proza „Din Veneţia cu drag”, situaţii de zi cu zi sau întîmplări paranormale. Anca Vieru taie lămîia în 20 de felii care, odată tăiate, nu mai au nici o legătură una cu alta, în afara cuţitului care le-a „tăiat”, fireşte. Texte care pot fi citite cap-coadă, de la început la sfîrşit sau invers, pe sărite, nu prea are importanţă. În acest sens, „Felii de lămîie” pare un fel de antologie a prozei scurte a Ancăi Vieru.

Anca Vieru are un stil destul de tradiţional, prozele sale fiind scrise cursiv, fără prea multe tehnici teoretice, ceea ce atrage atenţia fiind în primul rînd conţinutul, povestea, personajele, fondul, nu forma.

În „Ochiul de iepure” narator e o fetiţă a cărei mamă suferă o operaţie şi-şi pierde bila. O colegă de clasă aduce la şcoală un cap de iepure, care rămîne – inexplicabil – fără un ochi („Apoi am încercat să-mi închipui ce s-o fi întîmplat cu bila mamei şi, fără nici o legătură, mi-a venit în minte ochiul de iepure”). În „Zîni şi Iubi” narator e un bărbat care se duce cu nevastă-sa, cu care e căsătorit de 25 de ani, la Portiţa, unde merge şi un cuplu piţiponc. Bărbatul e vrăjit de fundul ei (numită Zîni), ceea ce-i aduce numai beneficii neveste-si, dar nu fundul lu’ Zîni face proza frumoasă, ci stilul şi deznodămîntul, să zic aşa. „A zecea parte” e despre o poveste de dragoste ratată. O poveste ghinionistă cap-coadă, ca şi altele din „Felii de lămîie”. „Din Veneţia cu drag” e una din cele mai bune proze din carte. O poveste de dragoste care începe fericit, aşa cum a visat personajul homodiegetic, Andra – în Veneţia, în luna de miere. Se gîndeşte că erau să se despartă doar din cauza unor vise inexplicabile, deşi atît de banale. Apoi îşi aminteşte că la prima vizită la părinţii lui vede acele obiecte de care s-a speriat în vise, iar Dani îi povesteşte şi de obiectele care erau în vise şi lipseau în realitate – le spărsese tatăl lui la un revelion. Textul se termină ca-n visul ei – Dani îşi pune o juma de mască, ea fuge de el/ea, dar nu are unde să se ascundă, căci „toate drumurile duc la Canal Grande”. „Felii de lămîie” e o proză compusă din mai multe monoloage ale unei femei care vine cu cîinele în parc, se aşează mereu lîngă o fată pe care o crede mută şi bîrfeşte lumea din jur – personaje fabuloase, cu istorii de viaţă de tot felul. Încheierea, însă, dă peste cap totul, ca şi-n alte texte ale Ancăi Vieru. În „Ca la şah” un băieţel îi spune unei fetiţe că bunicul ei are o iubită. În „Numărul apelat nu este alocat” Călin îşi tot sună iubita, dar… vezi titlul… În „Frunze pe talpă” fostul iubit a prins un job într-o corporaţie canadiană şi acum s-a întors să-şi ia lucrurile… În „Paşaportul de pe pian” Carla descoperă nişte scrisori scrise de tatăl său pentru o femeie, o găseşte pe facebook şi, fără să-şi dea seama, reface „relaţia”. Naratorul din „Nimic despre Olimpia” are un dar – aude gîndurile celorlalţi. „Zi liberă” e despre sfîrşitul căsniciei unui sculptor în gheaţă, a cărui soţie se duce la muncă şi-n ziua ei liberă. „Cheia şi foarfeca” este despre un tip care are ghinion de la un capăt la altul, ghinionul fiind şi tema prozei „Recensămîntul”, şi-n „Numele”, şi-n „Intersecţia”, dar şi-n alte texte. Deşi temele sunt serioase şi chiar dureroase, textele sunt vesele datorită stilului, umorului şi ironiei.

„Felii de lămîie” de Anca Vieru e o carte în care veţi descoperi situaţii & stări familiare şi personaje care-o să vă amintească de cineva pe care-l cunoaşteţi, o carte care se citeşte cu plăcere!

Anca Vieru, Felii de lămîie (povestiri), Editura Polirom, 2015

Foto: Carmina Vakulovski