Tatuaje

Mihail Vakulovski

„Bărbaţi fără femei”

Citesc cu mare interes culegerile de proze scurte ale romancierilor şi de cele mai multe ori descopăr texte cu adevărat uimitoare, uneori aceste antologii dovedindu-se a fi cele mai bune cărţi ale lor. Nu e şi cazul lui Haruki Murakami, „Bărbaţi fără femei”, cea mai recentă carte a sa tradusă în română nefiind nici pe departe în lista celor mai reuşite volume ale scriitorului japonez. Dar asta nu înseamnă că nu avem o carte frumoasă, bine scrisă şi care n-ar merita citită.

În „Drive My Car”, prima proză scurtă din carte, actorul Kafuku trebuie să-şi ia şofer personal. Oba, în care are încredere totală, îi recomandă o şoferiţă foarte bună, doar că personajul nostru nu are deloc încredere în femeile şoferiţe, care i se par de două categorii: ori prea agresive, ori prea precaute (ceea ce e enervant pentru şoferii din jur). După moartea soţiei (cînd el avea 49 de ani, iar ea 47), Kafuku nu a mai ieşit cu nici o femeie la volan. Şoferiţa are vîrsta pe care ar fi avut-o şi fata lui, care a murit la 3 zile după naştere, şi îl ajută să se împace cu sine, povestindu-i despre cum probabil că l-a înşelat fosta nevastă, care era o actriţă foarte bună şi foarte frumoasă…

Kitaru, personajul principal din „Yesterday”, s-a născut şi locuieşte la Tokyo, dar vorbeşte (perfect) în dialectul din Kansai, fiind fanul echipei de acolo (de unde e naratorul, care vorbeşte ca-n Tokyo). Kitaru e atît de obsedat de dialectul său încît cîntă „Yesterday”, piesa celor de la Beatles, în dialectul din Kansai! Traducătorul ilustrează asta traducînd dialectul din Kansai în „moldovneasca” din Basarabia, cu rusisme, adică („ciuvacu aista”, „Mi-i pohui di amănuntili estea”…). Nu la fel de obsedat e de prietena sa incredibil de frumoasă (aşa de frumoasă, că-ţi venea să fluieri cînd o vedeai”), aşa că-i propune naratorului să iasă el cu ea (pentru că e „un tip ca lumea”, zice). La un moment dat Kitaru a dispărut pur şi simplu de la lucru şi n-a mai ţinut legătura nici cu Tanimura, pe care l-a durut asta, dar nici el nu l-a mai căutat. S-a întîlnit cu Erika (pe care o văzuse doar de două ori) doar peste 16 ani, dar a recunoscut-o imediat, proza terminîndu-se cu amintirile lor din acea perioadă, în care Tanimura spune că s-a simţit foarte singur.

În „Organul independent” personaj principal e un doctor care nu-şi dorise niciodată să se căsătorească, avînd mereu mai multe amante în acelaşi timp, şi care în sfîrşit se îndrăgosteşte (de cine nu trebuia, fireşte!) şi e derutat de acest sentiment. Textul are o întorsătură absolut neaşteptată.

În „Bărbaţi fără femei” un bărbat primeşte un telefon la 1 noaptea de la un bărbat care îi spune că soţia lui s-a sinucis şi că s-a gîndit să-l anunţe. E vorba de o fostă iubită de-a lui, de tare demult, cu care n-a mai ţinut deloc legătura. „Aşa se face că, dintre femeile cu care am fost împreună ea este a treia care a ales moartea”…

În „Şeherezada” povestea pe care personajul feminin o povesteşte după ce fac sex e mai importantă decît sexul dinainte, iar povestirile Şeherezadei & intimitatea de după – mai preţioase decît legătura carnală. Şi din acest punct de vedere Haruki Murakami incită curiozitatea cititorilor, pentru că textul său se termină cu povestea (Şeherezadei) neterminată.

În „Kino” personajul principal, Kino, un fost prof de sport, află întîmplător că nevastă-sa îl înşeală cu cel mai bun coleg de serviciu de-al său, aşa că o părăseşte, pleacă de la serviciu şi-şi face un bar, în care cel mai fidel client e un bărbat la fel de straniu ca el. Între cei doi are loc o ciocnire inexplicabilă, iar Kino nici nu trebuie să-şi explice situaţia în care a nimerit…

Ultima proză a cărţii, „Samsa îndrăgostit”, e un text de dragoste numai bun pentru cursurile de scriere creativă. Aici nu omul se transformă în gîndac, ca-n „Metamorfoza” lui Franz Kafka, ci exact invers („Cînd se trezi, se pomeni că e în pat, metamorfozat în Gregor Samsa”)…

„Bărbaţi fără femei” pare a fi o carte scrisă fără prea mari pretenţii, dar cu multă plăcere, textele (7) avînd şi un personaj discret, dar central, naratorul-scriitor, care nu e personaj principal, ci adună poveştile unor bărbaţi care ajung la un moment dat… fără femei, oricît de cuceritori, irezistibili şi simpatici ar fi fost înainte. „Într-o bună zi, devii deodată unul dintre bărbații fără femei. Ziua aceasta vine pe nepusă masă, fără cel mai mic semn sau avertisment, fără s-o simți sau s-o intuiești, fără să se anunțe cu un ciocănit sau un tușit. Dai un colț și te trezești deja acolo. Însă nu te mai poți întoarce. Odată ce ai dat colțul, devine singura lume pentru tine. Iar în acea lume te numeri printre „bărbații fără femei”. La plural, infinit de rece”…

Haruki Murakami, „Bărbaţi fără femei”, Ed. Polirom, 2014

Traducere din limba japoneză de Iuliana şi Florin Oprina