Mihail Vakulovski

„Kazim (contemporani cu primăvara arabă)”

Dacă prima carte de poezie a lui Andrei Zbîrnea era rock (chiar din titlu!), a doua e… jazz. În „Kazim (contemporani cu primăvara arabă)” poezia-rock din „Rock în Praga” începe să danseze pe note jazzistice. Şi referinţele rock sînt înlocuite cu cele jazz, şi trimiterile, şi ritmul, şi tonalitatea şi chiar şi cuvîntul jazz apare de cîteva ori în carte.

Ca şi în „Rock în Praga”, Andrei Zbîrnea îşi împarte cartea în trei părţi: „Zabriskie point”, „Fractali” şi „Anafilaxie”. Toate titlurile au un singur cuvînt (excepţia fiind „fugaderesponsabilitate”, scris legat, ca şi cum ar fi – la fel – un singur cuvînt). Dacă volumul „Rock în Praga” era dedicat părinţilor, „Kazim” este pentru o fată (vorba lui Tudor Chirilă de la Vama Veche, „ce nume simplu”). Cartea are două personaje principale, Kazim şi Asha (altfel spus, Kazasha), dar şi unul secundar – lunetistul. Kazim e un fel de Klein al lui Mihai Ignat, numai că mai discret, mai puţin cotidian. Multe texte surprind stări de fapt sau stări sufleteşti, iar unele-s simple constatări, precum „Behring”: „e- / fervescența / ucide atenția / distributivă lu- / crurile importante / se vor tranșa pe / euromaidan”.

Poezia lui Andrei Zbîrnea are multe linkuri cu realitatea şi cu evenimentele actuale. Dacă nu ştii cine-i Breivik nu prea ai cum să înţelegi multe poezii din carte, ceea ce nu cred că-i prea bine pentru popularitatea ei. Dar aflăm asta chiar din titlu, nu? Cine-o să-şi mai amintească peste 10 ani de „primăvara arabă”? Stilul lui Andrei Zbîrnea este unic, nu prea ai cu cine să-i compari poezia, ceea ce înseamnă că-i originală, important e doar să rezonezi cu ea. Dacă-ţi place – îţi dai seama din prima, dacă nu – la fel… Şi, ca să închei pe o notă mai veselă, încerc să vă fac poftă de citit cu ajutorul unor fragmente selectate din carte: „Lunetistul ratează ţinta imediat este ucis de un alt lunetist”; „petrolul nu e / decît un surogat pentru cuvîntul sînge”; „ping pong între doi chinezi reprezentând țări europene”; „cum spunea mircea ivănescu / de cele mai multe ori rămânem în cameră / și asta se cheamă singurătate”, „confesiunea e singura ta armă”; „la fiecare cincisprezece minute (undeva în lume) cineva / descarcă un film de antonioni”…

Andrei Zbîrnea, „Kazim (contemporani cu primăvara arabă)”, Ed. Herg Benet, 2014