Mihail Vakulovski

Operele lui Florin Piersic jr.

Fiecare dintre noi îl cunoaşte pe Florin Piersic jr. de undeva. Toată lumea ştie de activitatea lui din lumea teatrului & filmului, în primul rînd ca actor, dar şi ca regizor şi scenarist. Şi chiar dacă-ţi propui să vorbeşti doar despre scriitorul Florin Piersic – nu prea ai cum, fiindcă citindu-i textele imediat îţi apare în cap şi vocea inimitabilă a actorului. Citindu-l, parcă-l auzi. Da, am simţit asta de la prima propoziţie a celei mai noi cărţi ale sale, „Opere cumplite (volumul doi)” (Humanitas, 2015), chiar de la începutul volumului („Sărut mîna, stimată doamnă. Vă rog luaţi loc. Am vorbit cu profesorul, se întoarce în ţară chiar mîine. Tot ce aţi visat se va îndeplini întocmai”) – citind, parcă-l auzeam pe actorul Florin Piersic jr. (ştiu că Andrei Crăciun spune – pe coperta a IV-a – şi la figurat asta, dar e valabil şi la propriu!): „Florin Piersic jr are o voce care se recunoaște și în scris. Timbrul său este inimitabil. Nu cred că Florin Piersic jr e un teribilist. Dimpotrivă, cred că este un om care s-a căutat îndelung, cu toată seriozitatea și deznădejdea, iar acum – când s-a descoperit – spune povestea acestor căutări în minunate parabole. Florin Piersic jr nu este doar un actor, așa cum nu este doar un scriitor. El este un artist. El crede în puterea poveștilor nu doar de a adormi copiii, ci și de a vindeca inimile noastre zdrobite de greutatea acestei poveri căreia ceilalți, deloc artiști, s-au obișnuit să-i spună viață”.

„Opere cumplite (volumul doi)” e o carte de proză scurtă, împărţită în două capitole: „Aventuri obişnuite” şi „Jurnal imaginar”. „Jurnal-ul imaginar” a apărut mai întîi în revista Unica, iar „Aventuri-le obişnuite” sînt inedite. Textele lui Florin Piersic jr. sînt bine scrise (deci nu-s cumplite), sînt, aşa cum le-a şi numit, nişte aventuri atît de convingător povestite, încît la lectură ţi se pare că citeşti un fel de jurnal. Interesante sînt şi unghiurile & punctele de vedere, neaşteptate, din care e privit cotidianul şi viaţa. Asta demonstrează cît de bine ştie Florin Piersic jr. să observe şi să se pună în pielea & mintea personajelor sale, multe dintre texte avînd protagonişti şi naratori diferiţi, care în nici un caz nu-s Florin Piersic jr. Avem o piţipoancă care se tot laudă la TV că e îmbrăcată pînă la piele doar în ţoale de firmă, pînă îi sare ţandăra şi începe s-o certe pe reporteriţă că e vulgară – numai pentru c-a întrebat-o cam cît ar costa hainele de pe ea (acele haine cu care tocmai s-a lăudat): „Gîndeşte-te că sînt oameni amărîţi care acum se uită la noi la televizor. Cum îţi permiţi să mă-ntrebi aşa ceva, măi, fătucă. Sînt oameni care nici n-au ce pune pe masă acolo la ei acasă. E nesimţire să pui aşa o-ntrebare”. Un fumător care nu are brichetă şi toţi cei de la care cere un foc îi ţin lecţii despre cît de nociv e fumatul. Un taximetrist cu 23 de cruci şi 8 deodorante lipite de bord. Unii care se iubesc, doar că nu unul pe celălalt, ci fiecare pe altcineva, de ani de zile, dar celălalt nu are habar de asta. Un escroc religios, care te scapă de ce te doare doar în funcţie de cîţi bani îi torni în cont. Unul care încearcă să facă o bombă atomică în bucătăria lu’ bunicu-so. Un actor care-şi joacă rolul în viaţă, în direct, pentru o televiziune. Un prof de limbă română care, ajungînd la o nuntă de manelişti şi îmbătîndu-se, începe să vorbească exact ca ei. O gospodină suferă doar din cauza propriilor intenţii, supărată pe un rocker paşnic, căruia aceasta încearcă să-i facă doar rele, dar iese mereu aiurea, din cauza ei, fireşte, dar îl învinuieşte pe rocker pentru toate relele ce i se întîmplă. O prezentatoare TV îşi pregăteşte salutul tot… textul. Un analfabet care-şi lansează cartea la „Bucfest”. Redactorul-şef de la Unica, revista la care publică (am băgat „revista la care publică” doar ca să evit cacofonia), care-l sună să-l urecheze că vocea poporului nu înţelege ce scrie. „Îi explic că rolul meu, ca scriitor, e să inventez situaţii, unele chiar neverosimile, şi să-l fac pe cititor să creadă că ele sînt reale”.

Cartea conţine şi foarte multe descrieri, scene, situaţii, monologuri ale unor personaje, Florin Piersic jr. fiind un observator deosebit. Pe lîngă situaţiile pe care le observă & descrie, mai sînt şi cele pe care şi le imaginează, ca în visul fetei care-i dă de mîncare iubitului, iar el mănîncă porţie după porţie, porţie după porţie, că doar e vis, dar e un vis care se termină civilizat, cu „sărut mîna pentru masă” (aceste încheieri neaşteptat de normale par ciudate, pentru că, după o situaţie ciudată te-ai aştepta la o încheiere şi mai bizară, nu?). Aş aminti şi de umorul şi ironia fină, omniprezente în „Opere…”. O carte care se citeşte repede şi cu plăcere şi care ar merge perfect şi ca audiobook, în lectura autorului. Humanitas Multimedia, ne auzi?

Florin Piersic jr., „Opere cumplite (volumul doi)”, Humanitas, 2015 (cu ilustraţii de Dan Colţea)

Foto: Carmina Vakulovski, la CenaKLUb Tiuk