Mihail Vakulovski

Certificat de naştere, certificat de deces

„Busuioc la naştere, / Busuioc la moarte, / Floare de tristeţe, / Floare de noroc... / Viaţa noastră, toată, / Doamne, cum încape / Între două fire / Mici de busuioc”, Vasile Romanciuc

Întîmplător sau nu, doi membri ai familiei de scriitori Pişcu, tată şi fiică, editează în acelaşi timp – la aceeaşi editură (Charmides) – două cărţi experimentale care parcă au fost scrise împreună, la patru mîini, chiar dacă fiecare are stilul său, tema sa şi de data asta li se deosebesc şi numele de familie, Denisa Pişcu semnîndu-şi cartea cu noul ei nume – Denisa Duran.

Dacă în cartea douămiistei Denisa Duran, „Dorm, dar stau cu tine”, sunt surprinse clipe, imagini, întîmplări & trăsături de caracter de la începutul vieţii, optzecistul Daniel Pişcu trage în cadrele sale lirice aceleaşi caracteristici umane, doar că surprinse la sfîrşitul vieţii, majoritatea chiar după moarte. Cartea sa, „Per amorem”, e un fel de pomelnic, un portret de familie & prieteni de care-ţi aminteşti cu plăcere-durere, drag-dor. Poemele sunt scrise după moartea personajelor, textele fiind ca o concluzie a vieţii, aceste mici poezii conţinînd biografii întregi, Daniel Pişcu ştiind să prindă într-o scurtă poezie o viaţă de om. Bunicul său (din primul poem) face un atac de cord („el, Pişcu Milionerul, / cum i se zicea bunicului”) – de fericire – după ce-şi vede după o lungă perioadă fiul (viitorul tată al poetului). Concluzia-i aceeaşi pe care au făcut-o şi rapsozii populari, şi cronicarii, valabilă dintotdeauna: „Viaţa-i legată cu aţă”. Adică „şi-n acel mic infinit, mare Cuore, / a murit. / El, mare jucător de poker! / Mare primitor de oaspeţi! / Mare comerciant! Mare om de afaceri! / Mare negustor! El, mare chiabur! / El, mare dur! / El, bărbat ştram! / Acesta i-a fost harul”.

Deşi Daniel Pişcu a ales pentru acest volum de poezie o temă serioasă şi gravă, poetul lunedist nu se dezminte, ludicul, hedonismul, umorul şi ironia specifică lui şi colegilor săi de la Cenaclul de Luni îşi scoate capul pe ici-colea. De exemplu, socru-so e „tatăl cumnatului” (care apare mai încolo şi ca „tataie Vasile”), iar soacră-sa e „mama cumnatului” (care mai încolo e „mamaie Maria”). Şi în această carte a poetului lunedist se vede imediat calitatea şi faptul că avem în faţă cartea unui poet profesionist, care ştie să construiască un text literar, dar şi să treacă omul natural şi chiar oarecum firesc de pe malul pe care scrie „viaţă” pe malul pe care scrie „moarte” („Fina Măriuţa / bonomă şi pricepută / făcea colacii / şi „pomişorul” la morţi. / Finul Mircea, soţul / ei era un vizor – domnitor / în pervazul ferestrei / de unde vedea toţi trecătorii... / Trecători au fost şi ei” – FINA MĂRIUŢA ŞI FINUL MIRCEA). Tot în „Per amorem” găsim şi numele unor scriitori mai în vîrstă decît 80-iştii, precum Alexandru George, de exemplu, dar şi colegi de generaţie de-ai lui Pişcu (Alexandru Muşina – Sandu, Mariana Marin – Mady, Ion Stratan – Nino), ceea ce adaugă dramatism acestei cărţi pe a cărei copertă e fotografia alb-negru a unui scaun pe care nu stă nimeni…

„Dorm, dar stau cu tine” de Denisa Duran este o carte experiment, în buna tradiţie a familiei Pişcu. Eul liric al volumului este o tînără mamă care-şi observă copilul pînă la un an – un an şi ceva, deja în spiritul unei tradiţii 2000-iste (vezi „Sebastian în vis” de Radu Vancu şi „Dicţionarul Mara” de Dan Coman), generaţia care se vede că trece la o altă etapă de viaţă („literatură, viaţă”, vorba lui Romulus Bucur). O urmăreşte cu atenţie maximă, pînă cînd „mi se pare că a ieşit din bebeluşenie ca un fluture din cocon. Uşor şi mătăsos”. Un volum autobiografic, fireşte, de data asta eul liric fiind – fără nici un dubiu – scriitorul, doar că în calitatea lui de părinte. Textele Denisei Duran din acest volum sunt ceea ce numesc eu existeme, adică poeme existenţiale, „existenţa” fiind în faţă, mai importantă decît… poezia, literatura („Oare ce e mai important: să scrii pentru oameni sau să trăieşti între oameni?”, se întreba Marius Oprea). Personajul principal e, de fapt, tînăra mămică, nu fetiţa ei, căreia mai întîi îi construieşte un fel de jurnal de gesturi, acţiuni şi idei (apropo, şi titlul cărţii vine de la o astfel de idee, pe care ar gîndi-o bebeluşul, în imaginaţia tinerei mame, fireşte, dar, vorba lui Caius Dobrescu dintr-un poem antologic, cea care spune e, de fapt, tînăra femeie: „În nopţile lungi şi grele, cînd stau ore întregi lîngă ea, veghind-o, din / cînd în cînd întinde mîna spre mine, în somn, de parc-ar spune: uite, dorm, dar stau cu tine”). O carte foarte frumoasă, care chiar se citeşte dintr-o răsuflare (eu am citit-o în autobuzul cu care am mers de la librărie pînă acasă) şi care ar fi putut fi mult mai mare (probabil că este, dar Denisa ne-a arătat doar… giuvaierul, cum spune într-un existem). Două cărţi pe care vă recomand să le citiţi una după alta, ca un experiment de lectură.

Denisa Duran, „Dorm, dar stau cu tine” (ilustraţii: Floarea Ţuţuianu), Ed. Charmides, 2014

Daniel Pişcu, „Per amorem”, Ed. Charmides, 2014