Mihail Vakulovski

„Malad”

Ca şi directorul editurii CDPL, Un Cristian, şi directorul editurii Herg Benet a debutat la propria editură cu un roman foarte bun, care ar fi putut apărea la orice altă editură din ţară. Romanul se numeşte „Malad”, e foarte interesant şi foarte bine scris şi se citeşte cu interes şi plăcere.

Naratorul homodiegetic al cărţii este Andrei Marcus, 32 de ani, Art Supervisor la multinaţionala W Company. La o conferinţă de la Praga o întîlneşte pe Ioana, care, după ce cîştigă concursul, dispare. O găseşte, cu ajutorul colegului şi prietenului său ET, într-un teatru psihedelic, aşa cum e şi acest roman. Acolo asistă vrăjit la scene hipnotizante, cu Ioana pe post de exponat experimental, apoi pleacă împreună, se plimbă c-o barcă, sînt aruncaţi în mare de un val şi se trezeşte – după 10 zile de somn – într-un spital din Lausanne, oraşul în care locuia. E scos din spital de Eliza, o fată care fusese la Praga la masa lui ET, împreună cu un muzician celebru, Bedros Petrosian, care e fratele geamăn al lui Amarilo Cruz, patronul firmei la care lucrează şi el, care a rugat-o pe Eliza, căreia i-a salvat viaţa, să aibă grijă de el (de ce – aflăm din Carte). Aici începe un fel de roman poliţist, în care se întîmplă foarte multe lucruri, foarte multe dezvăluiri, descoperiri, istorii, magii, biografii, înnemuriri, relaţii… Apare şi o carte misterioasă şi foarte periculoasă, ca la Umberto Eco în „Numele trandafirului”, Cartea Neagră a Lumii, în care e scris totul şi care poate fi descifrată doar de Bibliotecarul din Milano, spre care se îndreaptă cei doi, care pînă la urmă vor trăi şi o istorie de iubire care îl determină pe Alexandru Voicescu să aleagă un sfîrşit neaşteptat pentru mine (dacă v-am spus din start că romanul mi-a plăcut mult, se subînţelege că sfîrşitul nu prea e pe gustul meu, dar asta e unica nepotrivire dintre romanul „Malad” şi cititorul din mine, care aştepta un final precum „Malad”-ul, nicidecum unul… romantic).

Romanul e scris într-un stil alert şi plăcut şi are şi personaje pline de viaţă, cu biografii încărcate, pe care Alexandru Voicescu nu întîrzie să le afişeze, imediat după ce intră în scenă personajul. La Alexandru Voicescu toate firele lăsate în urmă la un moment dat o să se lege şi o să se descifreze, exact ca la Cehov. Nu vă povestesc mai mult din roman nu fiindcă n-aş fi tentat, ci pentru că descoperirea legăturilor şi a relaţiilor şi urmărirea naraţiunii e o adevărată plăcere pentru cititor şi nu vreau să vă umbresc lectura acestei cărţi cu coperte negre şi cu o fată pe coperta I. Eliza? Ioana? Elisa? (Eliza devine Elisa doar în ultimul capitol). Dar ce-ar căuta ele pe copertă, cînd personajul principal al cărţii e Andrei? Poate e vreo obsesie de-a lui, Alexandru Voicescu spunînd într-un interviu realizat de Corina Ozon că romanul e „despre obsesii, despre vise (și coșmaruri), despre trecut și predestinare. Și despre eșec”. Un roman despre soarta omului şi despre cum, oricît de implicat ar fi în mister, onirism, necunoscut, alchimie, vrăji, fanatism, omul ajunge tot la lucrurile simple şi trecătoare, cum e dragostea. Un roman care are în faţă un link: https://vimeo.com/9500231/. Eu l-am citit în tren şi am deschis linkul doar acum, cînd scriu despre el, iar vouă vă recomand să citiţi cartea cu muzica asta în surdină. E concertul „Live at Pompei” de Pink Floyd şi i se potriveşte perfect! Lectură plăcută!

Alexandru Voicescu, „Malad”, Ed. Herg Benet, 2015

Foto m.vklvsk: Cosmin Bumbuţ