Mihail Vakulovski

„toate scheletele din toate dulapurile”

„viorile-s îmbrăcate în piele de om / cîntaţi / cîntaţi”

În comparaţie cu majoritatea tinerilor poeţi basarabeni, Aura Maru (n. 1990) debutează la o editură din R. Moldova (Cartier, 2015), chiar dacă şi ea şi-a făcut studiile în străinătate (inclusiv în România). Dar cartea ei, se pare, e excepţia care confirmă regula: pe editorii basarabeni nu-i interesează poezia scrisă de poeţii basarabeni (oricît de bine ar fi cotaţi în România sau în afara ţării), ci preferă să editeze cărţile unor mediocrităţi din România (dar care au o anumită cotă… de piaţă). Însă asta a fost doar o paranteză, care nu are nici o legătură cu cartea Aurei Maru, „du-te free” (în afara faptului deja amintit).

Aura Maru îşi împarte volumul în patru părţi, care-i permit cititorului să ia trei pauze de respiraţie binevenite şi care cresc în intensitate, fiecare din cele patru părţi reprezentînd o anumită perioadă din viaţa eului poetic al Aurei Maru: „pariu”, „o noţiune foarte abstractă”, „căi lăturalnice” şi „hudson”. Toate cele patru părţi au link-uri în copilăria basarabeană sau, cum ar zice Paul Goma, au ancore în „calidorul” basarabean, se raportează la Basarabia, în rest, personajul creşte şi se mişcă, pentru el mişcarea însemnînd viaţă.

Prima parte e un fel de manual al convalescentului, „înainte de operaţie”, doar că, dacă la început ai impresia că ştii de ce parte a cuţitului se află eul liric, la un moment dat începi să ai dubii, pentru că subiectul pare să ştie prea multe despre această „operaţie”. Operaţia prin care trece se poate numi maturizare forţată şi violentă, cînd realitatea îţi trage o palmă zdravănă peste faţă, îţi suceşte mîna la spate şi-ţi cere parola, cînd eul liric ajunge la concluzia că „cimitirele sînt cele mai stabile forme de societate”.

După experienţele existenţiale din prima parte, în partea a doua a cărţii eul liric se desprinde de locurile copilăriei şi trece Prutul, adică experimentează „fraternizarea” româno-basarabeană, experienţă care i-a marcat profund pe cei care au trecut Prutul imediat după căderea lagărului socialist. Dar Aura Maru are alt fel de ochelari, mai obiectivi, mai bine reglaţi, cei dinainte avînd aşteptări mult prea mari şi fiind mult prea influenţaţi de dorinţa de Unire şi restul. Alexandru Vakulovski observa în cronica de pe deschide.md asemănările între poezia Aurei Maru cu textele „optzeciste” şi aşa este; şi titlul e în stil „optzecist”, se simt şi unele influenţe, unele poezii fiind dedicate poeţilor „optzecişti” (Em. Galaicu-Păun, Mariana Marin). Dar în afară de pariul „optzecist”, Aura Maru joacă şi la masa 2000-iştilor. De exemplu, poemele ei de dragoste nu-s tocmai „de dragoste”, nu încearcă să fie „frumoase” şi duioase, ci autentice, trăite, adevărate (vezi chiar şi „poem de dragoste”). Mai mult de atît, Aura Maru face parte din rîndurile post2000iste (lui Andrei Dosa chiar îi dedică un poem). O generaţie ironică faţă de fraţii mai mari şi părinţii cu idealuri naţionaliste („nu-s unul din copiii cu slogan / pe umerii taţilor”), care în 1989 au ieşit în stradă pentru alfabetul latin, unire etc. („noaptea trecută / am visat / că sînt / la bucureşti / eram „frate” / nimeni nu vedea / dar eu ştiam / eram „frate”.”).

Cu aşa mentalitate, eul liric basarabean din „du-te free” nu mai face unirea pe cont propriu şi atît, ci merge mai departe, cum face şi Aura Maru în realitate, în acest sens poezia ei fiind şi existenţială, şi cotidiană, şi biografică. Nici eul ei liric nu se stabileşte în România („nu eşti în românia / într-adevăr nu eşti”), ci trăieşte şi experienţa operaţiunii Europa de Vest, apoi trece şi Oceanul („acasă n-avem uragane / nimeni nu pune nume ploii / e doar nişte apă peste oameni obosiţi / la dracu n-avem oceane”). Cartea se termină în ritmurile dansului imigrantului rătăcit, temă atît de actuală în perioada prin care trecem, cînd sirienii au umplut Europa, fugind din calea războiului de la ei de-acasă. În poezia Aurei Maru orice poate face diferenţa, inclusiv hainele, mai ales cînd „corpul e doar o pernă de apărat rana” („haina de spital pare atît de diferită / de hainele celor care / dorm de cîteva zile îmbrăcaţi veghindu-te”). O poezie interesantă, proaspătă, bine scrisă. Un debut original, recomandat insistent de pe coperta a patra de Emilian Galaicu-Păun, o poetă deja matură, pe care trebuie s-o urmărim în continuare.

Aura Maru, „du-te free”, Cartier, Chişinău, 2015