Mihail Vakulovski

„Şi cuvintele sînt o provincie”

„Şi cuvintele sînt o provincie” de Adela Greceanu este una din cele mai faine cărți de poezie din 2014. Un volum unitar, bine și atent construit, legat stilistic, dar și ideatic, de cuvinte și expresii care se repetă obsesiv, ca niște laitmotive care încheagă volumul prin care trec ca un fir roșu, cum se spunea pe vremuri, cuvinte și expresii ca, de exemplu, „tartină”, „cvasinecunoscută” sau „a gestiona o relație”, „oamenii vor să fie prietenoși”, „gaură în ciorap” („Mai tîrziu, după ce terminase liceul, / cineva i-a spus Adilei că este cvasinecunoscută./ Ani de zile a urmărit-o acest cuvînt / şi mai ales particula «cvasi»./ Acel «cvasi», pe care cineva se căţărase, / era un necruţător nu exişti. / Dacă i-ar fi zis simplu, omeneşte, / nu cred că te cunosc, / Adila ar fi putut exista. // Şi a mai fost un cuvînt de soiul ăsta,/ care-i trîntea uşa-n nas, / care-i spunea NU, categoric NU. / Din cînd în cînd / în garsoniera ei vine un bărbat. / Cu el nu-i nevoie să spună nimic. / Dacă încearcă să spună ceva – / despre cum a folosi «tartină» / în loc de pîine cu unt sau sandviş, / poate fi semnul unei mari tristeţi / şi nu dovada aroganţei, / şi despre cum o mare tristeţe / poate pune o mare distanţă /între tine şi lume, o distanţă catego... – / el o întrerupe: ce drăguţă eşti! / Într-o seară bărbatul ăsta i-a spus / Nu ştiu cum să gestionez relaţia noastră. / De atunci pentru Adila / «a gestiona» / a devenit sinonim cu / «tartină»/ şi cu /«cvasi»”).

Acţiunea (da, în „Şi cuvintele sînt o provincie” e o acţiune ca-n proză sau dramaturgie) are loc în cartierul bucureştean Dristor, unde (p. 39) se mută eul liric. Aici acest eu feminin se ciocneşte de obiceiurile locului (le găsiţi în carte pe toate), care o fac să se simtă singură, singuratică şi… provincială. Aşa că seară de seară se duce după serviciu la un cineva apropiat ei, la un fel de alter ego matern, unde îşi jură că e pentru ultima dată. Îi povesteşte – seară de seară, poem cu poem – ce a văzut în drum spre ea, aici poezia Adelei Greceanu fiind poezie cotidiană şi poezie-jurnal.

Poezia din „Şi cuvintele sînt o provincie” este narativă, cotidiană, existenţială, dar în același timp lingvistică (nu şi textualistă!), oralitatea fiind foarte importantă în lirica Adelei Greceanu. O carte construită atent, nu doar o culegere de poezii. Un volum de poezie-jurnal scris cu har, umor (duios) şi (auto)ironie (intelectuală), în care se simte o energie pozitivă care te face să te întristezi doar atunci cînd se termină – cu cuvîntul „Primăvara” (chiar dacă între ghilimele). O carte pe care o recomand cu drag. Lectură plăcută!

Adela Greceanu, „Şi cuvintele sînt o provincie”, Editura Cartea Romînească, 2014