Mihail Vakulovski

„În lipsa unor lucruri importante”

„la 23 e ca la prima dragoste la 23 e ca la prima pensie”

Victor Ţvetov şi-a împărţit volumul de debut, „În lipsa unor lucruri importante” (Casa de Editură Max Blecher, 2015), în două părţi: „În lipsa unor lucruri importante” şi „Connect”. Titlul poeziilor din prima parte e exact primul rînd al textului, ceea ce dă impresia unui mers pe loc şi întăreşte nesiguranţa, fragilitatea şi sensibilitatea eului liric („am protestat nesigur în fața calculatorului trântind cu pumnul în masă / după ce m-am asigurat că nimeni nu mă vede”). Ca şi eul liric al lui Anatol Grosu din „Epistola din Filipeni”, şi protagonistul lui Victor Ţvetov din „În lipsa unor lucruri importante” e un băiat de la sat care-şi face un rost în oraş. Doar că eul liric al lui Victor Ţvetov face naveta pentru a se întoarce seară de seară acasă (pentru că „în sat e cel mai bine”), de aceea microbuzul are un rol important în carte. De altfel, acţiunea are loc ori pe la serviciu, ori pe drum, în microbuz, spre oraşul „în care toţi se urmăresc insistent cu privirea”, ori spre casă, dinspre acest oraş în care „oamenii trişti îi urmăresc pe cei mai puţin trişti”. Oraşul e, fireşte, Chişinăul, un oraş în care „nimic nu iese / nici omleta nici scrisul”, aşa că „fratele meu vrea din tot sufletul lui în America / fratele meu caută posibilităţi să plece / eu caut două zile pe săptămînă să stau în apartament / fără să intervină ceva dur din exterior / vecinii plîng cu un etaj mai jos / plîng îşi bat copilul şi plîng împreună / apoi cîntă la pian / e o viaţă jos aici mai sus încerc şi eu să fiu / pe toate le încerc şi nimic nu iese”. Eul liric rămîne mai mereu în ofsaid, surprins de realitatea în care trăieşte, chiar din primul text, în care, după ce nu i s-a întîmplat nimic o perioadă de timp, s-a anunţat creşterea salariilor. Cînd abia aştepta să apară contabila cu plicurile burduşite cu bani, „au zis cererea de eliberare o ai în sertar sau rămîi cu ce ai / am rămas cu un ceai aburind în faţa buletinului de ştiri”. Un eu liric fără prea mulţi bani („alţii îmi achită facturile / pentru internet, drum şi poate bere”) şi superstiţios, care nu vrea să-şi şteargă biroul de la serviciu pentru că după ce data trecută a făcut asta l-a părăsit iubita. Un eu liric care, tot circulînd cu microbuzul, nimereşte şi într-un accident rutier, dar nici acesta nu e cine ştie ce: „nimic important / am dat un cap de scaunul din faţă am auzit înjurături o bătaie / între şoferi”. Un eu liric stînjenit („am venit noaptea acasă am aprins lumina / şi m-am simţit un jeg / în casa curată a părinţilor”), care înţelege că toate sînt deşarte şi inutile („şi dacă îmi adun toţi banii mai împrumut îmi iau viza şi un / bilet de tren / peste un an dau toate datoriile / peste doi îmi iau maşină peste cinci pun temelia la casă / peste şapte mă internez în cel mai apropiat spital”). Stare prinsă perfect şi-n poemul „tu nu mă știi dar stau mai mereu prin microbuze”: „tu nu mă știi dar stau mai mereu prin microbuze / eu în spate lipit de geam tu în față lipită de 2 bărbați beți / și orice gînd pozitiv este delete din start / sacoșele pline ale femeii îmi lăsa urme vineții de conserve pe picioare / într-o zi voi veni la tine în Nimoreni / acolo în vale la iaz / vom întinde o pătură / vom împărți cartofi copți / și singurul pește prins îl vom lăsa să moară la soare”. Dar pînă la urmă acest eu liric se obişnuieşte şi cu realitatea asta: „ în ziua de pe urmă când frunzele erau toate jos şi era frumos afară / mi-am luat nişte ciupici de cameră şi am ieşit / să dau la găini grăunţe / trei erau moarte şi le-am scos afară / nicio emoţie bine antrenat şi rezistent / am aruncat grăunțe ca la semănat / şi mi-am zis că mâine vin după următorii morţi / încă nu mă spălasem pe faţă nu am mers la veceu / ca să pot zice / stând singur la bucătărie pe scaun mestecând o bucată”. Iar „Cînd frunzele încă se ţineau bine pe copacii din Chişinău” e un poem foarte interesant despre realitatea de la TV, realitatea brută & realitatea văzută obiectiv, dintr-o parte. Victor Ţvetov e un maestru al stărilor contradictorii. Nici nu trebuie să încercăm să demonstrăm asta, e suficient să citim poemul „Ar fi trebuit să le explic cum stau treburile de fapt” (p. 28).

Dacă în prima parte a cărţii poezia lui Victor Ţvetov este cotidiană & existenţialistă, partea a II-a e mai post2000istă, mai concentrată („şi cum să-ţi zic scurt şi clar”), aici Ţvetov reuşeşte să prindă stări & stări de fapt cu ajutorul a mult mai puţine cuvinte („stau cu mama în acelaşi pat la ai mei 22 la ale ei 44 / sub aceeaşi plapumă pe spate lipiţi cu umerii şi picioarele / privim televizorul talk-show-uri ieftine şi neinteresante / stau cu mama / încerc să zic cel din stînga nu avea dreptate / şi că baba o fost chemată să facă scandal / şi nimic nu se întîmpla măcar nu clintim / îl aşteptăm pe tata să vină / şi eu să fiu în centru / lipiţi bine unu de altul / ca un puzzle”; „cînd a intrat în bucătărie / mama plîngea despicînd o găină / am lăsat-o să scoată măruntaiele / s-o pună la fiert // apoi am întrebat-o ce are / fără să se uite a zis // nimic”). O poezie mai ironică şi mai asemănătoare cu stilul lui Dumitru Crudu din cele mai bune volume ale sale, din perioada braşoveană. Dacă prima parte era pe drum, ca la beatnicii americani, partea a doua, „Connect”, se întîmplă noaptea, acasă, în faţa monitorului. Ca şi la Crudu, aici „personajul” principal e singurătatea, doar că gîngacii lui Dudu-s înlocuiţi cu pixelii. În era internetului „jumătatea” omului nou e… pe ecranul laptopului („goală la urma urmei / am zis am zis am zis / şi pe faţa mea apăruse un zîmbet reflectat de ecran”). O perioadă în care, deşi locuim în acelaşi timp, nu sîntem contemporani („azi toată ziua am cărat ţevi / şi tu probabil puneai cîntece pe facebook / şi eu eram în secolul XX şi tu în XXI”).

„În lipsa unor lucruri importante” de Victor Ţvetov mi se pare cel mai bun debut din 2015, cel puţin pînă acum, un volum de debut foarte reuşit, un poet deosebit de talentat. Recomand! Lectură plăcută şi utilă!

Victor Ţvetov, „În lipsa unor lucruri importante”, Casa de Editură Max Blecher, 2015