Mihail Vakulovski

„De ce fierbe copilul în mămăligă”

Aglaja Veteranyi s-a născut în 1962 la București, a scris în germană, dar a locuit în Elveția (în 2002, la 40 de ani, s-a sinucis, „am să mor tînără”, p. 132). Aglaja făcea parte dintr-o familie de artiști de circ, iar excepționala ei carte de debut, „De ce fierbe copilul în mămăligă”, este în mare parte autobiografică, mai ales că pentru scriitoarea de origine română autobiograficul e ceva mai cuprinzător. „E normal să povestesc lucruri pe care le cunosc, dar cred că și fantezia unei persoane este autobiografică. Pot să văd lucrurile cu inima, cu ochii… și de aceea cred că ceea ce scriu este autobiografie”, spune ea în primul interviu în limba română, realizat de Rodica Binder, care semnează și postfața, texte pe care le putem citi în extraordinara traducere în română a Norei Iuga, apărută la editura Polirom.

„De ce fierbe copilul în mămăligă” e roman exact așa cum „Moscova – Petușki” de Venedikt Erofeev e poem. În sens că „Moscova – Petușki” e roman toată ziua, iar „De ce fierbe copilul în mămăligă” e o bijuterie poetică de o frumuseţe cruntă. Narator e o fetiţă (pe la sfîrşitul cărţii are 13 ani) de circari care-s mereu pe drumuri. Dar înainte să fie ba aici, ba acolo, părinţii ei erau renumiţi la ei în ţară, în România, fiind artişti celebri la Circul de Stat. De aceea fetiţa nu are un acasă, se simte peste tot străină şi îşi aminteşte adesea de România ceauşistă, de unde au fugit. O Românie şi înapoiată, şi duioasă, cu cozi la orice, sărăcie lucie, interdicţii la toate, dictator sinistru… dar şi familia care a rămas acolo, prietenii, faima, respectul şi mîncărurile cele mai bune din lume. Şi pentru naratoare, şi pentru scriitoare, „acasă” e ceva existenţial, ceva foarte important, cu toate acestea, străinătatea e mereu mai aproape. „Cred însă că noi toți sîntem în această lume „în străinătate”. De aceea cartea pe care am scris-o nu este o „istorie”, o poveste despre circ sau despre România, ci o poveste despre oameni, în primul rînd”, spune Aglaja Veteranyi în interviul amintit. Apropo de străinătate, tema, dar şi stilul cărţii mi-au amintit şi de volumul de debut al Athenei Farrokhzad, „Albdinalb” (Editura Pandora M, 2013), carte experimentală, cu o construcţie foarte interesantă, care se bazează pe o idee ingenioasă şi originală, cu un eu liric pe cît de discret, pe atît de plin de personalitate. Şi la Athena e vorba de o familie care emigrează („Tatăl meu a spus: noi sîntem mereu acolo, chiar dacă timpul ne-a separat de locul acela”) şi care încearcă să se integreze cît mai bine în noua lor patrie, dar în acelaşi timp îşi recreează într-o variantă de bucătărie universul de unde se trag şi de care rămîn foarte legaţi. Şi pe Aglaja Veteranyi bucătăria o ajută să-şi amintească de patrie, să-şi cîştige mai simplu intimitatea de care are nevoie. Povestea familiei este văzută prin ochii fetiţei („în gura mamei povestea sună de fiecare dată altfel”), aşa cum e şi viziunea despre circ („Copiii vorbesc despre circ ca despre grădina zoologică. / Ochii încep să le strălucească și chicotesc. / Ei cred că toți circarii sînt rude, se iubesc, dorm în același vagon / și mănîncă din aceeași farfurie. / Și pe urmă trăiești în mijlocul naturii și ce frumos! / Nu-și pot închipui că repeți tot timpul și trebuie să ai grijă ca / alții să nu-ți copieze numărul și că s-ar putea să cazi seara de / pe cupolă și a doua zi să fii mort. Își închipuie că totul e o glumă. // DACĂ MAMA CADE, NU MOARE ÎN GLUMĂ”). Fetiţa e mereu îngrijorată că mama ei se va accidenta şi va muri, frica fiind omniprezentă în povestea asta. Într-un final mama ei suferă un accident cumplit, iar familia „s-a spart în străinătate cum se sparge sticla”. Mamă-sa încearcă să facă un ban cu ajutorul unui număr de magie, pe care-l prezintă într-un club de noapte, unde fetiţa e descoperită de Pepita, care o ia să lucreze la varieteu. O duc foarte greu, iar rudele din ţară le cer mereu cîte ceva, crezînd că-s realizate şi fericite, ceea ce le adînceşte şi mai mult neputinţa şi depresia (p. 132). La un moment dat e concediată, se întoarce la căminul unde a mai stat cu soră-sa, încearcă să intre la actorie, unde i se spune: „ne pare rău, dar aici nu suntem la circ”. Cartea se încheie cu o amintire-vedenie cu taică-so în rolul lui Dumnezeu, mamă-sa e bunica lui Dumnezeu, iar ea e îngerul lui păzitor. Toţi trei „mănîncă mămăligă de rămas bun. // În final, bunica stă în uşă şi face cu mîna”.

„De ce fierbe copilul în mămăligă” e o carte foarte frumoasă şi foarte tristă, scrisă într-un stil poetic abstract şi existenţial în acelaşi timp, imaginaţia fetiţei-narator pornind mereu de la un moment biografic şi dezvoltîndu-se imediat în lumi paralele suprarealiste. O carte care ar trebui să facă parte din lecturile obligatorii!

Aglaja Veteranyi, „De ce fierbe copilul în mămăligă”

(traducere de Nora Iuga), Editura Polirom, 2013