Jack Spicer


(30 ianuarie 1925 - 17 august 1965) este un poet american inițiator al mișcării avangardiste San Francisco Renaissance, din care au mai făcut parte și poeții Robert Duncan și Robin Blaser. De-a lungul scurtei sale vieți a publicat extrem de puțin, doar șapte broșuri foarte scurte de versuri, iar după moarte a lăsat în urmă un cufăr plin cu manuscrise pe care prietenii săi, Peter Gizzi și Kevin Killian, le-au adunat în volumul My Vocabulary Did This to Me, cuprinzând toată opera poetică a lui Spicer, premiat cu American Book Award în 2009. Dincolo de simpatiile fățiș exprimate pentru cultura gay, Jack Spicer a format și influențat un cerc foarte select de poeți precum Jack Gilbert și Richard Brautigan, ultimul dintre ei dedicându-i celebrul său roman, La pescuit de păstrăvi în America.

Poemele au fost selectate din volumul My Vocabulary Did This to Me, Wesleyan University Press, Connecticut (2008) și sunt traduse de Andrei Mocuța.

 


Poem de dragoste


Pentru tine aș ridica un întreg nou univers în jurul meu.

Asta nu-i o mostră de rahat, e chiar poezie. Rahatul

Apare în poezie doar ca imagine. Rahatul cu care fantomele s-au

ospătat în Odiseea. Ulise le-a dat o muscă uscată și le-a zis

că sunt pe cale să deguste cel mai grozav aperitiv.

„Pentru tine aș ridica un întreg nou univers”, au urlat fantomele,

moarte de foame.

 


Poem de dragoste


Pentru tine aș ridica un întreg nou univers dar în mod cert ți-e

mai ieftin să închiriezi unul. Așa a făcut și Euridice. S-a întors

în infern fără să aibă vreo idee ce fel de casă îi va construi

Orfeu. „Moarte-în-viață și viață-în-moarte.” Cu o săgeată

Înfiptă în spate, președintele Kennedy e mult prea înțepenit ca să

își mai asume vreun rol în istorie. Nu-i prima oară când Eros

Îi strică planurile.

Ți-am oferit mâna mea imaginară și tu îmi oferi mâna ta imaginară,

iar acum ne plimbăm împreună, mână în mână,

peste țărână.

 


Pentru Ebbe


Unele valuri se sparg acolo unde inima bate mai puternic

Unde sângele rătăcește

Viu ca un pește negru

Învățați-i pe tineri să fie tineri

Pe bătrâni

Să fie bătrâni

Pe cei fără inimă

Să înoate în mările în care și-au pierdut credința.

Universul renăscut

Este la fel de fierbinte ca sângele din inimă.

 


Elena: o revizuire

 

Să faci din ea un artefact e ca și cum ai ucide-o

Elena n-a fost zămislită nici de bărbați, nici de istorie

(unele surse arată că ar fi avut un ou în vagin)

Orice i-ar fi dat viață

Este exterior frumuseții ei

Adăpostind-o.

 


Pronosticuri la baseball, 1 aprilie, 1964


Liga națională Liga americană

1. Philadelphia 1. Președintele DeGaulle

2. Los Angeles va fi asasinat

3. Houston de un comunist pe nume

4. San Francisco John Foster Oswald înainte

5. Milwaukee ca Yankeii să fluture

6. St. Louis fanionul

7. Cincinnati

8. Pittsbourgh

9. Chicago

10. New York

 


Fragmente din jurnalul lui Oliver Charming


4 ianuarie 1954:

Acum că-i am pe Graham Macarel, pe S. și pe psihiatru, mai am nevoie doar de un înger. Totuși, nu-i la îndemâna oricui să inventeze un înger. Lot a fost ultimul care a inventat un înger. S-a plictisit de iubitul lui, de copiii lor și de locuitorii imensei și nisipoasei băi turcești în care locuiau cu toții. A inventat un înger, dar apoi toată lumea a trebuit să-l ucidă. Erau nevoiți să-l ucidă nu pentru că îngerul ar fi fost la fel de periculos precum o bombă cu hidrogen (ceea ce era) și nici pentru că îngerul era la fel de frumos precum un uragan din Florida (ceea ce iar era), dar pentru că îngerul era un străin, iar evreilor și homosexualilor le stă în obișnuință să omoare străinii. Aproape c-au prins îngerul în hornul casei lui Lot, iar un marinar a reușit să-l apuce de vintre; însă curând focul și pucioasa s-au abătut asupra orașului și Lot a șters-o împreună cu iubitul lui pe un drum pustiu, cu câte o valiză sub braț. Iubitul și-a întors privirea pentru a se asigura că îngerul nu-i urmărește și a fost preschimbat pe loc într-un stâlp de sare. E foarte dificil să sugi falusul unei statui ori să te bucuri de beneficiile sodomiei cu un stâlp de sare. Lot l-a lăsat în urmă și și-a văzut singur de drum, cu îngerul cocoțat în spatele lui.

Să-mi fie învățătură de minte. Există invenții ce nu sunt utile nici măcar pentru făcut sex.

13 ianuarie 1954:

Mac m-a rugat să-i spun o poveste asemănătoare celei cu Lot, zice că-l ajută la cursuri, așa că i-am spus povestea lui Noe.

Într-o seară, Noe bea într-un bar și din greșeală și-a răsturnat paharul. I-a cerut ospătarului o cârpă să șteargă băltoaca, iar ospătarul i-a dat-o, însă când a terminat de șters tejgheaua din lemn de mahon, era la fel de udă ca înainte. L-a chemat pe ospătar și l-a rugat să șteargă și el barul cu o cârpă nouă. S-a întâmplat același lucru, de fapt băltoaca părea să fie și mai mare. Știa Noe ce știa. S-a pus să asambleze câteva mese laolaltă și a construit o arcă…

14 ianuarie 1954:

… Mac m-a implorat să-i spun pe cine a luat Noe cu el în arcă. N-am putut s-o fac, bineînțeles. Ar fi prea crud. Noe n-a luat pe nimeni, nici nevasta, nici pe Mac, nici pe S., nici psihiatrul, doar un porumbel care să-l anunțe când vor da de uscat. Nu mai ai nevoie de nimeni după ce îți construiești arca. Dar Mac e prea tânăr să înțeleagă asta fără să plângă, iar S., cu care m-am întâlnit noaptea trecută, mi-a zis că are impresia că arca e, de fapt, o carte.

 


Orașul Boston


Orașul Boston e plin de muște cu cap de broască și polițiști englezi. Cu o zi în urmă am văzut leșul lui Emily Dickinson plutind pe râul Charles.

Dumnezeule Mare, mă simt atât de singur când sunt mort. Dumnezeule Mare, există vreo divinitate pe care s-o pot venera? Dumnezeu stă în Boston ca o statuie publică. Dumnezeule Mare, există vreun Dumnezeu căruia să-mi jur iubirea? Sau dragostea – e atât de plictisitor și trist să fii singur în Boston.

Acum Emily Dickinson plutește pe râul Charles ca o prințesă indiană. Acum sălbaticii despuiați ies din morminte. Acum Duhul Sfânt îndeasă găinaț în nările Domnului. Acum totul se oprește.