Călin Torsan

(text din volumul Ulcele pe uluci (miniaturi cu smalțul la vedere), aflat în pregătire la Casa de Pariuri Literare)

Poftă bună!

Într-o zi, Pompilică mânca gem. Citind eticheta lipită pe borcan, copilul și-a întrebat mama:

- Ce-i aia antioxidant?

După câteva clipe de tăcere, femeia a răspuns:

- Un fel de substanță. Taci și mănâncă.

În altă zi, molfăind crenvurști fierți, iarăși a întrebat-o curios:

- Mami, ce-i aia tartrazină?

Pentru că așa scria pe borcanul cu muștar.

I-a răspuns de această dată tatăl, care tocmai trecea prin bucătărie:

- Un fel de substanță. Taci și mănâncă.

Pompilică a primit același răspuns și la curiozitățile exprimate în legătură cu aromele identic naturale, cu riboflavina sau ceara carnaubă. Nu este de mirare că băiatul era cât pe ce să rămână corigent la chimie. Și nici faptul că, fiind singur acasă, și-a mâncat într-o bună zi mingea de cauciuc. A avut un gust bun, de gem, dar aducea cumva și cu muștarul.

Modelul

Hainele i s-au scurs de pe trup într-o altă cameră. Golit de încredere, a păşit timid spre eșafod: un pat obişnuit, îmbrăcat într-un cearceaf albastru, apretat şi ales anume de artistă. Tocmai pentru a contrasta cu pielea bărbatului. Corpul i s-a părut dintr-o dată prea greu. Nu ştia în ce fel să-și țină mai potrivit mâinile și ce să facă cu picioarele înmuiate în chip neaşteptat. Nu se dumerise cum să ascundă erecţia inevitabilă și nici dacă ea ar fi vrut asta. Aşa că s-a tolănit lung în pat, ca unul ce-a dat toată ziua la coasă. Cu mâinile sub ceafă.

Privirile ei tăioase au alunecat direct pe caltaboș, feliindu-l discret în silabe: cal-ta-boș. Le-a simţit acolo, ca pe un roi de musculițe efemere căutându-și hrană într-un loc nepotrivit. Apoi brațul fin, cu încheieturi delicate, a început să scrie. Stiloul scârţâia în linişte. După mai mult timp, a spus scurt: gata.

Omul s-a ridicat din pat cu oarecare greutate – o durere de spate îl ţintuise câteva zile în urmă –, îndreptându-se curios și acum fără pic de ruşine spre măsuţa unde aștepta peticul cu cele câteva rânduri scrise febril. Voia să vadă cum îl prinsese în cuvinte. Cât de priceput. S-a aşezat lângă ea mirosind a bărbat gol și a citit în liniştea iritantă.

Îi simţea căldura trupului și mireasma, amestec brutal de transpiraţie cu parfum. Și s-a gândit la Malevici şi la suprematismul său. Uite că spiritul a izbutit încă o dată în lupta cu materia, și-a spus în gând, deşi era convins că numai echilibrul dintre ele ar fi putut aduce împlinirea gesturilor din lume.

Cu toate acestea, a luat ca pe o bucurie faptul că a funcționat regula pe care și-o impuseseră la începutul jocului: să nu se comporte ca bărbatul şi femeia lui, ci precum două existențe supuse umil inspiraţiei.

Puțin mai târziu s-a pierdut iarăşi pe drumuri, ascuns printre cutele și cusăturile hainelor.