Iulia Militaru
Piaţa liberă. 27 martie 1947
Procuratura judeţului Bălţi
Le-a arestat pe locuitoarele satului Sângerei:
Ţurcan Afajia, Ţurcan Daria şi Ţurcan Eudochia.
Ele sunt învinuite că, la 17 martie 1947,
Au invitat-o în ospeţie pe cetăţeana Chiriac Zinovia
Și au gâtuit-o pe cetățeana Chiriac Zinovia
O parte din carne au folosit-o
În mâncare, iar altă parte din carne au vândut-o
La piaţa din Bălţi,
La preţul de 40 de ruble kilogramul.
Carne
Carnea-i cel mai bun aliment. Medicul o recomandă. Consumul de
Carne sporeşte inteligenţa şi ajută la dezvoltarea armonioasă. Populaţiile care nu folosesc în alimentaţie
Carne sunt înapoiate din punct de vedere intelectual.
Carnea este folosită în multe cure de slăbire. În general, sursele de
Carne sunt: vieţuitoare felurite, de preferinţă domestice, rar sălbatice. Deosebite prin gust, frăgezime, dar şi cantitatea de
Carne obţinută în urma tranţării. Deficitul de proteine poate duce la boli grave, precum: cancer mamar, cancer de colon, frecvenţă cardiac scăzută, boli cardiovasculare, anemie etc. Deficitul de proteină trifuncţională (LCHAD) este o boală rară care apare atât la copii, cât şi la adulţi. În cele din urmă poate surveni chiar moartea. Cam atât despre
Carne.
(selecţionerul lunii septembrie 2015 la
TIUKpoemul săptămînii
este Felix Nicolau)