Sever Gulea

Radu Găvan, Exorcizat

Editura Herg Benet

„Impresionant”, „tulburător”, „regal al introspecției”, „un talent extraordinar”- iată calificativele de pe coperta a IV-a a cărții lui Radu Găvan, un romancier debutant la Editura Herg Benet (Cărțile Arven). Aprecierile amintite vin de la trei autori cu experiență în ale scrisului, dar și în ale publicatului și selecției autorilor tineri: Flavius Ardelean, Cristina Nemerovschi și Mircea Pricăjan. Cum a ajuns un roman de debut să obțină evaluări atât de generoase și deloc lipsite de rezervă din partea unor nume notorii din lumea editorială, dincolo de orice considerent de promovare și marketing,  nu puteam să-mi explic... decât prin filtrul lecturii personale.

Romanul lui Radu Găvan, publicat la Editura Herg Benet, te ia prin surprindere încă prin titlul care te poate  trimite lejer cu gândul la diavoli, posedați și  la ritualuri de tot soiul  (subiectul e totuși la modă, de ce nu?) - doar că Radu Găvan nu are nevoie de forțe supranaturale externe și obscure pentru a crea atmosfera - psihicul protagonistului, a cărui integritate ajunge să fie disputată la un moment dat, e o cutie a Pandorei, o sursă suficientă de orori (și demoni, e drept, metaforici, psihologici), mai ales când se întâlnește cu o realitate infernală, sinistru de contemporană și de recognoscibilă.

Protagonistul romanului este un tânăr bucureștean, deloc înstărit,  care a renunțat la facultate și căruia șansa nu pare să îi surâdă deloc. De o timiditate aproape patologică, fără susținere parentală, nevoit să se descurce singur, fără să dovedească aptitudini deosebite, personajul principal încearcă să își croiască un drum profesional și personal în jungla capitalei. Doar că vârsta proiectelor durabile pe termen mediu se transformă în vârsta zbaterilor de pe o zi pe alta și acumulărilor de frustrări. Fără experiență, fără exigențe și fără tupeu, protagonistul de abia își găsește o slujbă ca agent imobiliar (fără salariu fix, remunerat doar pe baza comisioanelor), care îl ține la limita supraviețuirii, atunci când apucă să facă o vânzare. Deriva profesională e dublată de deriva personală, de eșecurile amoroase, de incapacitatea de a găsi linia firescului în interacțiunile cu semenii, alternate ocazional  de flashbackurile din copilărie care cel mai adesea aduc în atenție episoade crude, posibile premise pentru dezechilibrele prezente, posibila poartă de intrare a demonilor psihologici ce își vor face simțită prezența pe parcursul romanului.

Departe de a găsi resurse de ameliorare, personajul lui Radu Găvan alunecă tot mai adânc pe spirala exasperării. Întâlnirea cu lumea în care trăiește îi forțează o sete de normalitate aprigă ce se accentuează pe zi ce trece, fără să găsească antidot. Căci universul bucureștean, dens în grosolănie și mizerie morală reprezintă un fond sonor, de arome și priveliști din care se prelinge permanent agresivitatea și egoismul: de la țiganii cu merțanul mai mare decât o garsonieră, la maimuțoii agățați de popcorn și telefon în sala de cinema, la câinii vagabonzi din fața non-stopului, la șmenarii, fandosiții, neamurile proaste de pe stradă, la vecinii nesimțiți, indolenți, pensionarii care te sacrifică pentru un loc în autobuz, fomiștii care trădează, mint și se prostituează pentru un pumn de euro în plus, profitori care joacă profesional și personal neloial, totul dă senzația unei lumi pe cale să facă implozie, a unui infern anarhic în care batjocura, minciuna și insensibilitatea au pus stăpânire peste tot și peste toate. Pretențiile de decență, aspirațiile protagonistului pentru un trai mai bun, autodisprețul pe care acesta îl resimte la finalul fiecărei zile în care (re)trăiește un eșec, o înfrângere ajung să se transforme, să se sublimeze în violență. Demonii psihologici care îl dezgustă și pe care îi temperează relativ facil la începutul romanului îl vor devora tot mai pregnant pe tânărul supraviețuitor, remușcările se vor rarefia, lăsând loc de desfășurare răzbunării și expresiei ultime a disperării: violența - fizică, psihică și mai ales sexuală. La capătul unor evenimente și interacțiuni care nu anunță deloc o purificare, hazardul deschide o posibilitate pentru o normalitate care era greu de crezut să își mai facă apariția. Doar că, și atunci când crede că a reușit să amuțească propriii săi demoni, personajul lui Radu Găvan va afla că infernul din care vrea să scape e prădat și de demonii altora  (imaginea cu cercul terminat în pumni de pe coperta romanului e foarte inspirat aleasă și va dezvălui circularitatea și opacitatea universului acestei povești). Exorcizarea în aceste condiții nu mai poate deveni posibilă printr-o renunțare a demonului la cel posedat, ci poate doar printr-o renunțare a posedatului la infernul în care e ținut captiv, un infern care se confundă, în cele din urmă, cu o capcană existențială dureroasă din care izbăvirea nu poate fi aflată decât într-un singur fel.

Pe deplin îndreptățite sunt aprecierile lui Flavius Ardelean, Cristina Nemerovschi și Mircea Pricăjan. Romanul de debut al lui Radu Găvan este o experiență uluitoare, o scriitură demetaforizată, de un firesc impresionant. În acest roman fiecare cuvânt pare să cadă la locul lui,  subterana dostoievskiană, patima zweigiană se întâlnesc cu undergroundul și bizareria lui Palahniuk, pentru a contura, fără cosmetizări, fără reflecții filosofice, doar prin faptic brut,  o poveste și un protagonist care oglindesc, la rândul lor, portretul demonilor contemporani ce bântuie societatea românească și nu numai.