AncheTiuk! (nr. 43)

 

În piesa de teatru „Dostoevsky-trip” de Vladimir Sorokin drogurile-s înlocuite cu scriitori, care provoacă stări diferite. În concluzie, Dostoevski în stare pură e mortal, aşa că trebuie combinat. Cu c(in)e?

 

Participă:

Ruxandra Cesereanu, Mihnea Blidariu, Vitalie Vovc, Ionuţ Cheran, Virgil Botnaru, Leo Rudenco, Ghenadie Gâlcă, George Mureşan, Alexandru Pleşca, Mihai Vacariu, Cornel Ungureanu, Bogdan Odăgescu, Constantin Cheianu, Mircea Pricăjan

 

Ruxandra Cesereanu:

Dostoievski ar trebui combinat, rusește spus, cu Erofeev, ca să se lichefieze în alcool toți scriitorii până nu mai rămân decât piele și os sau să iasă (dacă e să fie cu norocei) un produs alchimic. Vorba ceea – cui pe cui se scoate (ca ciorba de burtă, după beție, însoțită de un păhărel de țuică).

Nerusește spus, Dostoievski ar putea fi combinat cu Boris Vian (e primul scriitor care mi-a venit în cap), ca să iasă din psihologia abisală și să alunece în suprarealism puțintel, nu i-ar strica, deși ar suna nefiresc de delirant. Al doilea nume care îmi vine în cap e Salman Rushdie, fiindcă mi l-am tot închipuit pe Dostoievski în ipostază de profet ironizat în "Versetele satanice". Firește că exagerez, sunt într-o dispoziție de duminică pașnică :)))

 

Mihnea Blidariu:

Cu Bulgakov! :)))))))))))

 

Vitalie Vovc:

Cu Ilf & Petrov... pentru diversiune si diminuarea efectului devastator

 

Ionuţ Cheran:

Cu Aldous Huxley, ca mintea ta să poată alege între mai multe tripuri.

 

Virgil Botnaru:

cu Sorokin:)

 

Leo Rudenco:

Să încercăm Stephen King. Apoi mai vedem.

 

Ghenadie Gâlcă:

Hello, Mihai! Nu stiu daca stii, dar intr-un timp, noi am fost tentati sa montam aceasta piesa a lui Sorokin. Chiar am lucrat ceva timp la ea. Deci, daca e sa mergem pe combinatii mortale....

Intrucat, eu sunt un mare sustinator al producatorilor autohtoni, as fi tentat sa vad ce ar rezulta din melanjul dintre Dostoievski shi un Drutza. Un drog cu iz national ar fi binevenit. Or daca ar fi sa trecem la autori mai tineri - poate cevaNicoleta Esinencu pragmatica + Dostoievski profund. De la acest buchet - la sigur nu intri in sevraj

Hai noroc.

 

George Mureşan:

Dostoievski? Nu, pur şi simplu nu m-am drogat cu Dostoievski. Evident, e un drog dur. Nu e nevoie să-l citesc ca să realizez chestia asta. Prefer să mă uit la el, în bibliotecă. Nici măcar nu am intenţia să parcurg o pagină, din curiozitate. Sunt un om rezonabil, dar total lipsit de moderaţie şi nu ştiu cât de rău s-ar putea să se sfârşească chestia asta. Dostoievski mă inspiră mult mai mult necitindu-l. Auzind ce spun despre el unu’ sau altu’. Uitându-mă la cotoarele noduroase ale cărţilor lui. Necitirea lui e foarte rodnică. E faza aia zen-japoneză: să bei ceai dintr-o ceaşcă goală. Ceaiul este şi el, desigur, tot un drog dur. De aia. De aceea spaţiul rusesc se întinde de la vodcă la ceai. Am găsit o conexiune similară la Hugo Pratt, creatorul lui Corto Maltese... În Abisinia începutului de secol 20, triburile creştine danakil - afar, mai “soft”, beau vin şi cafea. Cele musulmane, mai “hard”, se ţineau numai cu ceai. Aşa şi cu Dostoievski – drog dur. Nu-l beau, nu-l amestec. Am nevoie de volumul de fluid dislocuit de el, ca la Arhimede.

În rest – amestec copios tot ceea ce consum (ala-bala, de la gnozele apocrife de la Nag Hammadi până la Lady Gaga). Vorba lui Aga Khan: acest vin, când îmi atinge buzele, se transformă în apă cristalină.

În fond - “Suntem făcuţi din aceeaşi materie ca şi visele” : Shakespeare.

 

Alexandru Pleşca:

Eu cred ca Dostoievski ar trebui diluat cu Matkovski. Asa la sigur iesi din sevraj. Dar daca vrei ca aceasta euforie sa tina mai mult, daca esti tare de fire, de inima se poate de combinat Dostoievski cu Mitos Micleusanu. Pe astea doi daca-i bagi in tine, nu mai atingi pamintul cu picioarele:)

 

Mihai Vacariu:

cu grecii antici, Shakespeare si Kafka (vezi Vina tragica, a lui Malancioiu)

 

Cornel Ungureanu:

Dragă Domnule Mihail, am scris o carte întreagă despre cum Nae Ionescu, Eliade, Cioran, Noica fac pactul cu Diavolul. Cum îl introduc pe Mefisto în dialogul cu noi. Cu tandreţe. Una dintre iubitele lui Nae – doamnă din înalta aristocraţie, nevastă a lui Enescu, scrie că Nae i s-a părut însuşi Diavolul. În ultima parte din Moromeţii II, ca şi în Risiptorii (ed. I), Marin Preda îmblânzeşte mesajul dostoievskian. Ca şi Breban, în două din romanele sale bune. Ca şi Gib. Mihăiescu. Personajele lui Dostoievski pot ieşi la braţetă cu ale noastre, cele înşiruite mai sus, pe bulevardele literaturii.

 

Bogdan Odăgescu:

Cu Proust, diluează orice.

Vreau și eu să citesc piesa, o găsesc?

 

Constantin Cheianu:

Nu mă pricep la droguri, aşa că o să spun despre alcool. Dostoievski în acest caz ar fi spirtul, nu? Iar spirtul nu-l poţi dilua decât cu apă. Aşa că o doză de Dostoievski trebuie luată cu cinci doze de grafoman.

 

Mircea Pricăjan:

E greu să te păzești de un Dostoievski mortal, aș fi tentat să spun că singura speranță rămâne tot Chuck Norris – deși-n copilărie țineam partea lui Schwartzenegger, el îi putea anihila pe toți, cu mușchii lui de fier, inclusiv pe Van Damme, balerinul narcisist (ce dur adevărat își spune „damme”?), sau pe Bruce Lee, vânos, rapid, tehnic, dar prea ca o jivină încolțită în comparație cu Hummer-ul austriac. Asta aș spune-o pentru a-mi masca totala necunoaștere a artei combinării narcoticelor. Să ne imaginăm, dară, că nu-i greu: Pe Dostoievski, un rus masiv și adânc, ca un munte vulcanic bolborosind pe-un fund de mare, l-aș îndoi cu ceva de la suprafață, ceva vast, întins pe orizontală, cu doar rare și vagi tentacule întinse spre afund... cu Agatha Christie, de pildă. Feodor și Agatha, un cuplu care s-ar completa, s-ar echilibra, ar putea ieși în societate ținându-se de mână și lumea nu s-ar scandaliza, așteptându-se la răbufniri de orgoliu sau, mai știi, la certuri deșănțate. Îi și văd împărțind aceeași cameră de scris, citindu-și unul altuia pasaje din opere aflate în lucru, înțelegându-și reciproc nevoile și năzuințele, el – de-a imortaliza zbuciumul sufletului, chinuindu-se, ea – de-a zugrăvi rapid o frescă socială, jucându-se cu personajele și cu nervii cititorilor. Pe Feodor nu l-ar deranja că polițistele Agathei plătesc facturile casei, iar pe Agatha ar bucura-o să se simtă apreciată până într-atât încât Feodor să împrumute (involuntar?) o parte din arsenalul de intrigi (chiar dacă nu și de motivații) din scrierile ei. Uniunea lor ar fi spre binele tuturor, iar Chuck Norris s-ar putea ocupa de problemele cu adevărat importante ale planetei.