Constant Tonegaru

Femeia cafenie

 

Femeia pe care la Brăila am iubit-o

într-o cameră de hotel

purta pantofi verzi din piele de șarpe

și avea nasul turtit. Era o mulatră.

Cum venise aici, habar n-am.

Părinții, bunicii purtaseră poate odată

în nări un inel.

Gura îi era ca o ventuză.

Sânii fierbinți ca niște pâini.

Ochii tulburi.

Îmi era trupul claviatură pentru dânsa.

Numai mâinile îi erau reci,

reci de gheață

și degetele cu vârfuri rotunde

alunecau pe mine ca boabe de struguri.

Îmi șoptea:

- La Peru mi-a fost amant un spaniol.

La Santa Clava avea plantații de zahar.

Un altul cu favoriți în U.S.A.

cincizeci de puțuri cu petrol la Smakover,

dar amorul pentru pielea mea cafenie

s-a lichidat cu doua destupări de pistol.

Am iubit la Brăila o mulatră.

M-a iubit? ...M-a mințit?

Vedea - cine știe - în mine un altul?

Avea sâni fierbinți și mâini reci de gheață.

Era prin noiembrie. Pe Dunăre dospea ceață.

În port la lumini de fanare

robii descărcau un vapor de lignit.

(selecţionerul lunii august 2015 la

TIUKpoemul săptămînii

este Radu Vancu)