O. Nimigean

/ Nu, revolta nu a pierit…/

Nu, revolta nu a pierit. Mi-e la fel de silă de guşile unsuroase de la prezidii. De cefe. De porcii care se cred Dumnezeu. De primarii care-ţi dau un cârnat şi o bere. De băieţii finuţi care s-au futut în cur cu securitatea. De limbile puţind a căcat ale rezistenţilor prin cultură. De târlă. De ţaţe. De Patriarh. Dar nu vreau să plec nicăieri. Vreau să mă vindec de urticaria epifenomenelor.
Cineva, mult umilul, trebuie să îi iubească.

sau

/Îmi spun... /

Îmi spun: parazitule, neputinciosule, nu mai visa! Ştiu, nu ai fost tu de vină. Avortonule, i-ai fi putut învinge doar cu arma dezgustului. Dar eşti prea sfios. Şi, chiar dacă nu recunoşti, din canalul tău de la G4, în care şobolanii cei blînzi te mîngîie cu mustăţile iar şobolancele te lasă să sugi, înghesuit printre puii lor golaşi, tu i-ai iubit puţin. I-ai iubit chiar şi atunci cînd te mîhneau cu prostia lor. Te-ai rugat pentru ei, strîngînd în pumn engolpionul, la gît. Le-ai savurat candorile. Întotdeauna le-ai mai dat o şansă. Nu te-ai dezis. Lasă-i, ei mai au timp! Durata lor se măsoară în generaţii, în epoci, în ere. După tine nu mai urmează nimic. Eşti, aşa neterminat – mai bine spus, aşa neînceput – ultimul om. Dacă pînă la miezul nopţii nu coboară îngerul tău hidos, îngerul tău nefericit, s-a terminat.

(selecţionerul lunii iulie 2015 la

TIUKpoemul săptămînii

este Dragoş Varga)