Tudor Arghezi

 

(1880-1967)

 

Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decît un nume adunat pe-o carte.

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei pînă la tine,

Prin rîpi şi gropi adînci,

Suite de bătrînii mei pe brînci,

Şi care, tînăr, să le urci te-aşteaptă,

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătîi.

Ea e hrisovul vostru cel dintîi,

Al robilor cu saricile, pline

De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, întîia oară,

Sapa-n condei şi brazda-n călimară,

Bătrînii au adunat, printre plăvani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Şi leagăne urmaşilor stăpîni.

Şi, frămîntate mii de săptămîni,

Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane.

Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strîns l-am preschimbat în miere,

Lăsînd întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara, şi torcînd uşure

Am pus-o cînd să-mbie, cînd să-njure.

Am luat cenuşa morţilor din vatră

Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră.

Hotar înalt, cu două lumi pe poale,

Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastră surdă şi amară

O grămădii pe-o singură vioară,

Pe care ascultînd-o a jucat

Stăpînul, ca un ţap înjunghiat.

Din bube, mucegaiuri şi noroi

Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte

Si izbăvește-ncet pedepsitor

Odrasla vie-a crimei tuturor.

E-ndreptăţirea ramurei obscure

Ieşită la lumină din pădure

Şi dînd în vîrf, ca un ciorchin de negi,

Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,

Domniţa suferă în cartea mea.

Slova de foc şi slova făurită

Împărechiate-n carte se mărită,

Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.

Robul a scris-o, Domnul o citeşte,

Făr-a cunoaşte că-n adîncul ei

Zace mînia bunilor mei.

 

(selecţionerul lunii aprilie 2015 la

TIUKpoemul săptămînii

este Carmina Trâmbiţaş)