Mihai Ignat

Klein reloaded

(Ed. Charmides, 2014)

V

N-am auzit. N-am auzit

de evaluarea de 365 de grade. N-am

auzit de interjecţiile corporatiste.

N-am auzit de ochelarii fără dioptrii,

care te fac hipster. „N-am auzit,

omule”, cum ar spune tentaţia

cea mai roz.

Dar lîngă perete răcoarea îţi alungă

negrele temeri. Păpuşile de pluş

puse în poziţii indecente explorează

necunoscutul. Varză în capul de bizon, că

n-avea altul, astfel că secretul nu mai poate

încăpea.

Însetat, n-am auzit. Am sorbit din pistolul

cu apă, concurînd realitatea

cea mai concretă. N-am dansat pe nici

un mormînt: feromonii şi-au spus cuvîntul,

imbecil te poţi trezi doar dacă imbecil

te-ai culcat.

IX

Că ea nu-i nici beţivană, da' nici

mama copiilor lui. Că timpul nu e

ca îngheţul: vine treptat pe nesimţite –

ca motanul Artur, în puii mei.

Poneiul era o „ea”,

treceam pe lîngă şi întindea botul

dup-aia uitam

şi n-am ştiut niciodată cine verifica

acele ceasuri enorme,

nici n-am vrut să ştiu.

Pune şi caşcaval şi lista pare completă

şi sînii ei sosesc,

lasă-mă să-mi trăiesc fantezia.

Vorba vine „a trăi” în arşiţa

minţii, că şi-aşa măcinatul în gol

doar peticeşte. Şi doar cît o pălmuţă

de vedetă pe fundul altei vedete,

sub ochii deloc miraţi ai lui Klein.

XII

Băi, Cancer, şi eu

am avut melo-emoţii şi hiper-

atitudini. Nu tu cîine, nu tu pisică,

nu copil – ştiu, sînt un monstru.

Bănuieşti că există o ţară

paralelă. Nici bici, nici cuţit –

doar că-ţi păstrezi sămînţa într-o

veşnică fecioară. Cînd bea apă,

bea apă. Cînd deschide o uşă,

deschide o uşă.

Nu poţi visa chiar totul, deşi

lumea se-nghesuie să-ţi ocupe spaţiul

de sub calota craniană. Cei care

mi-au reproşat, aveau dreptate. Cei

care mi-au suflat în ceafă, au dreptate.

Cei care, toţi. Nu eşti un smintit sublim

sau o frază briliantă sau mesagerul

secret al interioarelor. Nu eşti maestrul

pasiunii, nici administratorul blocului.

Doar multe vene, neîntrerupte

de nici o lamă.

XIV

Orice cîntec poate fi ascultat şi

de pe podea. Trebuie să linişteşti, deşi

te pricepi să-nspăimînţi. Secreţiile devin

subiectul stînjenitor dar totuşi nepărăsit

al unei zile pentru care şerveţelele cu 3

straturi n-au efectul scontat.

Se presupune că hoaşca bătrînă îşi prezintă

omagiile Timpului Revolut şi îşi croieşte

drum mai departe cu „soarele mă-tii,

cască ochii” şi „fără soia, vă rog” şi

„lucrurile bune se află la mijloc”.

Se ascultă Sărutul de pedeapsă al ciolănoasei

Ute Lemper, detaliile sale intime trecînd

pe primul plan tocmai fiindcă rochia

neagră mulată le ascunde.

Te simţi oprimat, pare a fi bine, te

simţi tot oprimat, contezi

tot mai puţin.

Mirosule, sînt eu.

XX

Deşi n-avea obiceiul, atunci s-a rugat,

plutea printre voaiori şi exhibiţionişti,

ploaia creştea ca o plantă,

din pămînt.

Cineva se supune, altcineva plînge,

nu urăsc muzica, doar adulmec

aroma unui gît.

„Scoate adjectivele!”, urlă maestrul,

de cealaltă parte a zidului adolescenta

proslăveşte cruzimea

probînd peruci. Planul B

e conceput in vitro,

teama n-o auzi, dar o-ndeşi în tine.

Să continui să faci chiar dacă eşti privit.

Să cauţi conexiunea. Lebedele să-şi

supraexpună graţia. Societatea

să uite de sine (Utopie, taică...).

Iar mătuşa uitată de timp să renunţe

la pălărie.

XXVII

Nu-mi voi scuza intimitatea. Ea

l-a părăsit din prea multă iubire,

el voia s-o păstreze din motive contrare.

Nu-mi conectez nesiguranţa

la orice situaţie. A fi copleşit.

Umplut de cuvinte. Ca şi cum noaptea

ar fi testamentul zilei.

O groază de gemete au rămas astfel

virtuale. Imaginabilul creşte

pe ruinele realităţii. „Fuck you!”

arată degetul ridicat, înfăşurat melancolic

cu pînza albă a

senectuţii. „Ciudat” şi „minunat” îngemănate

vor construi atîtea tuneluri, vor mîntui

carnea.

Înnoadă inferiorul cu superiorul

şi vezi cine rezistă. „Ce, mă,

te-ai supărat, mă?!” Cumva, oblic.

Bătrînele nu par femei, sînt altceva.