Mihail Vakulovski

Klein se întoarce pe tărîmul hipsterilor şi a corporatiştilor

Mihai Ignat a dat de înţeles că nu va mai scrie poezie şi că s-a dedicat întru totul teatrului, dar poezia l-a chemat cu bis şi poetul Mihai Ignat a trebuit să se întoarcă şi el, dar şi eul său liric, Klein, cu care e prieten încă din studenţie, cînd era membru al cenaclului moderat de Mircea Cărtărescu la Facultatea de Litere din Bucureşti. Mircea Cărtărescu, urmînd tradiția „optzecistă” a Cenaclului de Luni al lui Nicolae Manolescu („Aer cu diamante” şi „Cinci”), a adunat ce avea mai bun la cenaclul său şi i-a publicat într-o antologie colectivă, numită „Tablou de familie”. Aici debutează Mihai Ignat (alături de Sorin Gherguţ, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu, și T. O. Bobe) cu un ciclu de poezie în care Klein anunța o carieră glorioasă, iar Mihai Ignat l-a ajutat să se țină de promisiune. Printre curiozităţile legate de Mihai Ignat mai menţionăm că a jucat şi într-un film, la 17 ani a inventat un curent literar – Diferenţialismul, a publicat o carte fără coperte şi fără ISBN, a cîştigat concursul de poezie erotică al revistei „Vatra”, obţinînd titlul de Amantul anului 2000, a debutat ca dramaturg direct la BBC Londra…

Noul volum de poezie al lui Mihai Ignat se numeşte „Klein reloaded” şi are 49 de poezii care nu au titluri, ci sunt numerotate cu cifre romane. Un volum foarte bine legat, care pare a fi scris dintr-o răsuflare, cel puţin aşa se citeşte. Klein, eul liric al lui Mihai Ignat (ca şi-n celelalte cărţi de poezie ale sale: „Klein”, „Eu”, „Klein spuse”, „Poeme în doi”, „kleinpoeme”, „Cangrena e un animal de casă”, „Klein spuse Klein”) acum e şi mai matur, dar parcă şi mai relaxat, deşi viaţa nu l-a prea lăsat să se plictisească. Klein apare din primul poem pînă-n ultimul, şi chiar dacă nu e el, e ori sandvişul lui, mîncat de un urs într-o staţie de metrou, ori sunt termenii lui Klein, ori… lipseşte tocmai Klein („Nu ştiu, din secvenţa asta Klein lipseşte”). Klein lipsise puţin, iar cînd s-a întors a văzut că ţara e a hipsterilor şi a corporatiştilor, iar adolescenţii seamănă izbitor de mult între ei. O ţară în care păpuşile de pluş sunt „puse în poziţii indecente”, în care oamenii se întreabă „de ce dai de pe ce-mi place mie pe ce-ţi place ţie?” Klein se uită, observă, vede, „ca şi cum / ai sta în faţa oglinzii, cu mîinile / la spate”.

E interesant că eul liric al lui Mihai Ignat, Klein, e şi nu e un alter ego al poetului Mihai Ignat. Oricum, nu e ca eurile lirice 2000-iste, pe care le cheamă ca pe poeţi, cum ar fi Dimitrie al lui Dumitru Crudu sau Ianuş al lui Ianuş, să zicem. Asta îl ajută pe Mihai Ignat să ţină o anumită distanţă faţă de ce se întîmplă în poezia sa şi în lumea lui Klein, să fie mai degajat, (aparent) mai puţin implicat şi uneori mai ironic. În „Klein reloaded” Klein amestecă „prezentul cu imaginile alea stocate în tine”, şi „scrie scrie scrie scrie scrie scrie / ca să epuizeze realitatea, s-o stoarcă, / să i-o tragă”. Asta pentru că „nici o frică nu trece pe lîngă mine, pentru că / nici una nu mă ratează”.

Limbajul cărţii e viu, ca-n poezia cotidiană, iar atmosfera e vioaie, dar distinsă. Lexicul e colorat cu cuvinte mai de cartier, dar nu din alea care încep cu „p” sau „m”, combinat cu un lexic mai al generaţiei facebook. Impresionante sunt şi poemele bazate pe negaţii (ca poemul care începe cu „N-am auzit. N-am auzit / de evaluarea de 365 de grade. N-am / auzit de interjecţiile corporatiste. / N-am auzit de ochelarii fără dioptrii, / care te fac hipster. „N-am auzit, / omule”, cum ar spune tentaţia / cea mai roz”) sau cele în care, inversînd ceva, autorul reuşeşte să evidenţieze intensitatea acţiunii, ca un adevărat reprezentant al Şcolii de la Braşov („ploaia creştea ca o plantă, / din pămînt”). Acum, cînd Klein s-a întors, probabil c-o să mai stea puţin cu noi, aşa că aştept cu nerăbdare următoarea carte de poezie a lui Mihai Ignat. Klein spune că nu vom aştepta mult…

Mihai Ignat, „Klein reloaded”, Ed. Charmides, 2014