Iulia Pană
Rigla de aer
Tracus Arte
experi/mental poetry
e aşa, o chemare canibalică,
ecoul din mine
sau
un ţipăt rotund în carnea dulce
alte scâncete mici înăbuşite între buzelebureţi
în bumbacul din tricoul alb, în stratosfera
patului răvăşit în care ele
ecourile ratate devin
căutările ce pe ascuns se agaţă de urechi.
spun un vers cânt o gamă
trupul se gândeşte
ce să facă cu mine cu mintea mea
care n-are...
habar
mă înghite ca pe un şir de cuvinte
cine e această doamnă poetry şi cine o ţine de mână ?
o ţine bine, să nu-i piardă îmbrăţişarea
torsul curbat desenat pe cearceaf
mai atrăgătoare decât încercarea mea
mai ademenitoare în note pastelate
e o nouă senzaţie, să mă las copleşită?
se pliază se lipeşte ca un mulaj mă strânge în
propria-mi carne mă umple de sânge proaspăt.
locuiesc într-o cutie neagră
locuiesc într-o cutie neagră…
cu mine şi cu trupul meu
cutia e mică şi cartonul are un ciudat miros de migdale
dimineaţa se vede
prin găurile scobite cu greu
ca şi cum n-aş aştepta decât așteptarea.
doar îndelungi
partide depresive
suflă un aer prin mine... trece şi rămâne lipit pe capacul cutiei
ce îşi schimbă culoarea în gri
în locuinţa asta temporară nu pot primi pe nimeni... abia am oxigen
pentru o singură fiinţă şi aceea e o muscă...
Viaţa în cutie are umorul ei...
gândacul de grâu
mă gândesc ca un gândac de grâu
mă strecor printre firele de internet
şi mă electro cutez cu bună ştiinţă
gândurile-mi sunt dizolvate într-un alb mat
şi apare tata care îmi spune
ce cauţi prin hăţişul electric,
ţi-ai schimbat şi culoarea ochilor.
cine eşti
şi mă bucur ca proasta că tata nu mă recunoaşte
l-am păcălit aşa de uşor
aşa cum mă transport mai lin decât înainte de
schimbare
s-a făcut linişte, linişte simplă, doar foşnetul meu
printr-un hardisk vechi se mixează cu aerul cald al cooler-ului
e relaxant şi dulce ca metalul încins
ca mine
pierdută de ceva vreme printre cabluri.
o aud pe mama porneşte aspiratorul
gura ţevii soarbe aerul dintre cărţile aşezate corect, egal
şi nu mă caută, doar mă strigă
mă mişc şi mă gândesc ca un gândac de grâu
răsucit pe spate chinuit de picioarele scurte
de forma rotundă de camera mică în care iarăşi
pătrunde tata veşnic bănuitor
unde te-ai ascuns
ce e în patul tău
şi panicat o cheamă pe mama să-i arate
aşternutul meu plin de filamente,
de cioburi şi o caldă lumină revărsată
de la perete până la marginea patului.
ce miracol, o aud pe mama
îi văd ochii trişti şi tata în spatele ei, vociferând...
prostii... cine ştie ce-a mai făcut...
fata asta
...numai tu eşti de vină
o fereastră deschisă se pocneşte de toc
intră aerul de mână cu sunetul valurilor
eu mă bucur candid şi mă răsucesc...
libertatea mea de insectă se izbeşte de
un puf de plop
acum până la uşă e o încercare temerară
şi brusc tata apare mai priveşte
cablurile rămase suspendate din tavan
abia recunoaşte profilul meu
pe perete cu trup cu mâini şi picioare
e un stencil dar el nu ştie ce e ăla
se-nchină în acelaşi timp în care
uşa se izbeşte grea
ca un zăvor
familia purtătoare de aripi portante
stăm în jurul mesei toată familia
mama și-a adus gărgărițele și furnicile adunate din copilărie
tata urăște cartofii fierți și mărarul
și-a invitat pisicile maidaneze
sorămea și-a chemat greierii și mierlele
și-a deschis urechile și glasulpâlnie
și-a cântat pentru noi
eu mi-am târât de căpăstru caii
mi-am sacrificat lebedele prin băltoacele din cartier.
apoi au venit toți nepoții călărind inorogi și dragoni
mături zburătoare și căluți de mare.
în jurul mesei e liniște când şi când sirene neinvitate
ne povestesc
istoria și arborele genealogic.
suntem o familie de soprane și mezzosoprane
avem deltaplane, avem aripi portante
în zbor pământul ne priveşte călcâiele atârnate
rând pe rând
se așează rudele de gradul I, II,
prietenii, vecinii de bloc și uneori
sectoristul.
stăm în jurul mesei pe care s-au teleportat
cele mai fine mâncăruri și băuturi – scoase din
inoxuri și boluri de Iena.
studiem fiecare tacâm din sticlă și titan
mușcăm din bucate și gustul este necunoscut.
asta e noua artă culinară-moleculară.
suntem o familie de gurmanzi simpli
am mânca orice pui bine pătruns de soarele cu rotisor
dar
experimentăm
explorăm noile tendințe de festin
exersăm în familie de pe acum metode noi de comunicare
stăm în jurul mesei ca la priveghiul unui șef de trib
ne-am săpat tranșee ne-am pictat dungi albe și negre pe tâmple,
ne ridicăm ochii spre cer ne visăm nemuritori.
şi fotograful apasă butonul.
o ceaşcă albă e inima
o ceaşcă albă e inima
aseară am încercat să o desenez
să-i conturez cu o linie simplă curbura din toartă.
am atins-o fin cu degetul arătător
s-a înfiorat şi emoţia s-a auzit oftând...
în fiecare zi pun apă proaspătă
în fiecare zi cineva o bea
urmele lăsate sunt semnele
de dragoste şi răbdare
inima e un obiect de uz casnic
de multe ori o dau cu împrumut
puncte puncte... roșiireflectorizante
pe un tambur răsucesc povestea.
mă apuc și punctez
metru cu metru
cu un marker roșu – reflectorizant
agitația mea flutură o eșarfă cu la mulți ani
ce se târăşte
prin încăperile în care locuiescvieţuiesc.
printr-o firidă intră un fir de lumină
copilul meu îl schimbă într-un semn
sunt înconjurată de betoane și armături -
golurile din prefabricate au fost
umplute cu lavabilul şi inefabilul adevăr
îmi simt plămânul stâng, burete alb
îmi simt plămânul drept, negru de fum
pe tambur s-a prins din greșeală o suviță blondă
e periculos
copilul vede golul și astupă firida
cu o cărămidă de plastelină
„mami, tu ești o faraoană dintr-o piramidă ‘’
sunetele se plimbă
pe țevile și tuburile, vanele și
bidoanele prin care alunecă reziduuri și umori
e ceva sălciu ca saliva mea cu care șterg inscripțiile din ziduri
se șterg greu și apar pe pielea mea –
pe brațele care desenate cu
urme roșii reflectorizante
scriu răsucitorul fir al întâmplării
care mă trimite la capătul de sud
la copilul bărbat metru cu metru
puncte puncte...