Adrian Voicu

Una pe inimă, una pe dos

Poezii mai dichisite pentru suflete îndrăgostite

şi mai naive pentru prinţese şi dive

Ed. Tracus Arte, 2014

 

5 poezii mai dichisite pentru suflete îndrăgostite

Adevăr

Doar ţi-am mai zis:

nu-i meritul meu,

tu m-ai făcut să-ţi scriu

şi m-ai umplut de viu.

Eu sunt doar pana îndrăgostită

de călimara sufletului tău.

 

dor

Iubirea mea, aveam un dor să-ţi scriu,

dar l-am închis în primul trandafir

din acea zi când mi-a fost dat să-ţi fiu

oglindă, pas în doi şi elixir.

 

Îmi eşti

Iubirii-mi eşti piedestal

ori vântul prins în coama unui cal,

picioarele-ţi sărut şi mâinile,

şi tâmplele, şi gura

înainte de oftat şi de-a-mi întoarce ura

lipsirii de tine din lumea în care

numai tu-mi eşti ponton şi aer, şi salvare.

 

metamorfoză

Îmi eşti şi punct, şi cerc, şi sferă

în geometria mea cotidiană.

M-ai nemurit din existenţa-mi efemeră,

din plumb, m-ai renăscut în pană.

 

Tu, cea cu buze caramel

De câte ori ţi-am spus că-mi eşti penel,

Paletă de culori şi şevalet?

De câte ori privesc la pânze goale,

În ele apari, tu, cea cu buze caramel.

De câte ori în patul gol m-aşez,

Din mângâieri răsare trupul tău dorit,

Iar sufletu-mi devine menestrel

Ce-ţi cântă arii de iubire-n asfinţit.

 

5 poezii naive pentru amorezi şi dive

Explicaţie

Eram deunăzi la un ibric

De cafea, c-un bun amic.

„De push up ai auzit,

Că eşti destul de şcolit,

Dar privesc strâmb şi judec din picioare:

Pull down de ce nu ar exista, oare?”

Am sorbit din ceaşc-alene

Oarecum uimit. „Măi, nene,

De-ăsta nu-i nevoie, am senzaţia:

Cu timpul, le rezolvă gravitaţia.”

 

Începuturile nesingurătăţii

„Adame dă-mi un picior, o mână şi pielea de pe spate,

De vrei ca să te scap de-a ta singurătate.”

„O coastă îţi ajunge, Doamne? Căci numai Tu ai cheia!”

„E cam puţin, da’ merge!” Şi-a zămislit femeia.

 

percepţie

„Nevasta mea-i un înger”,

îmi spuse cineva la o chindie.

„Eşti norocos, amice!

A mea e încă vie!”

 

Serenadă umedă

Am stat sub geamul tău, Elviro

(căci ea stă la etajul doi),

Nenumărate nopţi pe vânt, pe ploi,

Plângând, strigând, cântând iubirea noastră,

Tot aşteptând un semn, un licăr la fereastră.

Sunt eu, truverul, al tău stihuitor plouat,

Ce-atâta apă-n gură şi-n chiloţi a adunat

Cât pentru două... Ba nu!

Cât pentru şapte vieţi!

De hainele aş stoarce,

Aş umple trei găleţi.

Şi-n noapte-aceea făr’ de lună,

Iubirii noastre i-aş fi pus cunună,

Dar a lătrat o voce de la balconul tău,

Lăsându-mă ca părăsit de Dumnezeu:

„Bă, Făt-Frumos, voinice de niciunde,

Tu nu văzuşi că nimeni nu-ţi răspunde?

Ce-i dai tot timpul din gură cu sorbire,

Lacrimogene şi dorinţe de iubire?

Mai lasă-ne cu dragostea înaltă!

Vezi că Elvira stă la scar-ailaltă.”

 

soluţie

Crezi c-a venit sfârşitul şi te-a lovit năpasta,

Când cel mai bun prieten ţi-a fugit cu nevasta?

Nu-l căuta amarnic ca să vă daţi în freze!

Mai rău îl pedepseşti lăsându-l s-o păstreze.