Iulian Ciocan

Ce-i dai ţării? Ce-ţi dă ţara?

Nu există nimic în afara propriei gușă. Statul te ajută numai şi numai atunci cînd îţi pune mîncarea în guşă.

Din 1991 încoace, să fim sinceri, cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri au cam uitat de ţară. Tranziţia nemiloasă – dar numai ea oare? – i-a făcut egoişti pînă-n măduva oaselor. Altruismul sovietic şi „făurirea colectivă” s-au spulberat într-o clipită. Toţi s-au baricadat în fortăreţele lor familiale! Să ardă ţara, căci contează cu adevărat numai profitul personal. Asta a fost şi mai este ideea călăuzitoare în mase.

În schimb, dorinţa ca ţara să-i ajute a rămas la mulţi indivizi la fel de arzătoare ca şi pe vremea sovieticilor. Statul e dator să ajute omul. Asta cred foarte mulţi protagonişti ai tranziţiei.

E adevărat că şi ţara alias statul şi-a cam băgat cotul în problemele cotidiene ale oamenilor.  Cei care au încălecat pîrghiile statale încă în zorii tranziţiei aveau şi ei acelaşi scop – propria bunăstare. De aceea, şi statul s-a izolat într-un soi de turn de fildeş.

Cîte ceva totuşi statul a făcut şi mai face, chit că deseori cu ajutorul străinilor.  Bunăoară, o şcoală reparată, un drum la ţară, nişte stîlpi electrici, o gunoişte… E un fel de ajutor ce vizează comunitatea. Aici apare însă o mare problemă…

O sumedenie de cetăţeni consideră că statul, reparînd drumul localităţii sau şcoala, nu face nimic pentru ei. E ca şi cum şcoala şi drumul nu ar avea nici o legătură cu viaţa lor şi cu bunăstarea lor. Ajutorul acordat comunităţii nu înseamnă pentru ei mai nimic. Altceva era dacă statul le asfalta ograda!

Izolarea asta de interesul comunităţii a luat aici proporţii catastrofale. Nu există nimic în afara propriei gușă. Statul te ajută numai şi numai atunci cînd îţi pune mîncarea în guşă.

E pur şi simplu uluitor cum făuritorii comunismului, adepţii colectivismului, au pierdut peste noapte orice legătură cu societatea din care fac parte…

europalibera.org