Radu Vancu
Monoloagele bursucului
„Integritatea intelectuală face dubioasă imaginea
bursucului în călduri, aproape turbat,
însă ce să fac dacă în asta mă transformă
pantalonii tăi noi din piele neagră.
Am trecut de treizeci de ani şi viaţa e tot aici,
cu toate ale ei. Şi tu eşti tot aici,
cu toate ale tale, şi mă grăbesc să spun
că toate ale tale sunt mai mult decât viaţa.
Felul în care ţi se văd fesele în pantalonii de piele
mă face să nu mai am nici o problemă de identitate.
În lumea în care e posibilă curba fesierilor tăi
nici o suferinţă nu mai e posibilă.”
Bursucul se zbuciumă învârtoşat prin cameră,
livrând catrene despre suferinţă şi fericire.
Are treizeci de ani, adipozităţi şi năpârleli,
iar sufletul lui de viezure a digerat toate utopiile.
Ştie bine că dojenile bursucei fac cât zece
cetăţi ale soarelui. I se rupe
de integritatea intelectuală. E neutru
faţă de Marea Istorie. Esenţial e pentru el
că viaţa mai poate însemna tandreţe & disperare,
doctrină dezminţită demult de cadavrul tatălui
şi reactivată peste puţină vreme de trupul cald,
hot chiar, al bursucei.
De asta trebuie să-i îngăduim bursucului monoloagele
interminabile şi ignare şi să-i admirăm fericirea,
oricât de nătângă. Mare lucru fericirea,
chiar şi la bursuci.
(din volumul „Monstrul fericit”, Editura Cartier, 2009)
(selecţionerul lunii iulie 2014 la
TIUKpoemul săptămînii
e Veronica D. Niculescu)