Marius Aldea
tatăl nostru care eşti în pământ
mama a ţinut doliu pe cap
până i-a albit odată cu părul
vecinii s-au uitat la noi mult timp
aşa m-am deprins cu înjuratul
în ziua aia fără dumnezeu
m-am îmbătat ca porcu’
atunci m-am sărutat prima dată cu limba
la mormântul tău
cu cea mai frumoasă fată
aveam casetofonul cu mine
banda se prindea la aceeaşi melodie
tatăl nostru care eşti în pământ
toate s-au întâmplat atât de repede
încât mulţi te-au invidiat
eu aş fi vrut să mai învăţ câte ceva
cum se schimbă o priză
cum se repară instalaţia de crăciun
cum se procedează la primul bărbierit
abia atunci am realizat
că sunt copil
când plin de ciudă
mă rugam să îmi dea barba
să o las să crească
aşa cum e obiceiul
pe măsură ce trece timpul
semăn tot mai mult cu tine
tac atunci când nu trebuie
şi vorbesc în somn
ce nu spun pe ziuă
când îmi vine dor de tine
încep să regret
că nu m-ai bătut
mai mult
somnul
prietenul nostru spune că a îngropat somnul sub nuc
însă noi nu suntem chiar atât de nebuni
să ne apucăm de săpat pe o vreme ca asta
trei cutii de somnifere a îngropat în pământul galben
la fel de bine ar fi putut săpa o fântână
nu a avut încredere în moarte dar pariu-i pariu
trebuie să ştii câte să-nghiţi
toate astea nu i le mai spunem
l-am aruncat în ploaie
de când nu a respectat pariul
am încetat să-l mai privim în ochi
ploaia îl loveşte ca o femeie îndrăgostită
stă îngenuncheat într-o baltă
un câine negru îl adulmecă intră în apă
după ce se bălăcește începe să bea
eşti ceea ce vei fi se roagă prietenul nostru
are acasă o iubită îl aşteaptă
îi coase o cămaşă albă
tunetele o fac să tresară
stropii de sânge alt rând de nasturi
am suferit atât de mult încât mi-au dat nume de sfânt
şi câinele îl linge pe faţă îl muşcă noi strigăm în gând
mamă unde e tata să vorbim ca-ntre băieţi
ieşim în pragul casei lovim cu pâine animalul
satură-te potaie
am plânge dar ne este ruşine mamă unde e tata
să vorbim ca-ntre băieţi
apoi mergem la trădător îl lovim cu bocancii în gură
unde le-ai ascuns jigodie
el ne arată nucul
de crengile lui atârnă un leagăn
însă noi nu suntem chiar atât de nebuni
să ne apucăm de săpat pe o vreme ca asta
dincolo de prag
e o apă tulbure în camera-n care
noapte de noapte
se stinge câte unul de-ai noştri
o barcă un pat o cadă
şi un pahar de plastic
toate plutesc în sensul ácelor
la oră fixă cu-cu
asta ne mai descreţeşte frunţile
dincolo de prag vin alte praguri
fiecare se aşază unde apucă
prizele sunt la o palmă deasupra apei
ca nişte nări din care curg instalații
odată şi odată pereţii vor ceda
puhoiul va ţâşni ca un plâns sugrumat
dincolo de prag vin alte prize
candele mici se sting şi se aprind singure
fumătorii îşi aprind ţigările cu ele
cafegiii îşi încălzesc la ele cafeaua
când plictiseala devine dureroasă
ne scufundăm și deschidem ochii
văzut din apă muribundul
dă semne de vindecare
dincolo de prag viaţa
cel mai vesel e tata
el nu crede în moarte zice că mai bine
o punem de-o beţie ştie el un bar nu glumă
ia rujul din sertarul cel mai apropiat
și ne facem pe rând buzele
cu gurile mânjite sărutăm pe faţă mortul
sub noi e mlaştină
în fiecare zi
dispare un etaj şi apare altul
nici nu avem unde
să ne îngropăm morţii
le dăm drumul
cât încă mai sunt în viaţă
să îşi caute fiecare un loc de murit
îi vedem uneori când mergem
cu treburi în oraş
unii dintre noi cei mai sensibili
deschid dulapul în care stau burduşite
maldăre de lemne
şi le crapă în camera de zi
cu cea mai a naibii secure
saliva scuipată în palme
e jumătate lapte jumătate sânge
apoi fac băşici pe care le înţeapă
cu acul şi-n câteva zile
sunt ca noi
nopţile pe care nu le-am putut dormi
le-au dormit ai mei în pământ
eu m-am tot foit în pat
ei au stat ca-n poză
eu mi-am făcut tot felul de gânduri
ei poate că au visat ceva
capul pus pe masă
și coatele
odată cu picioarele
cu organele interne
.ca o lecţie pe cadavre
a fost viaţa mea
la început m-a speriat
m-a scârbit
până mi-a devenit
indiferentă.
altfel decât s-a uitat în tinereţe
tatăl meu la mama
când afară ploua
iar ea cu părul ud
şi rochia lipită de corp
îl ruga să o înveţe
cum se trage fumul în piept
cristina
cerul era mai murdar
decât fusta ei
în ziua în care au găsit-o
înecată în fântână
ore întregi
vecinii au tras ciuturi pline cu spumă
de parcă în adâncurile puţului
înecaţii deschideau
şampanie după şampanie
şi s-au închinat toţi
unii cu ochii spre cer
alţii privind în fântână
apoi s-au dus la casele lor
prefăcându-se îndureraţi
lângă trupul hidos acoperit cu o cergă
fratele handicapat al moartei
râdea şi-i împungea talpa
cu un băţ
ceapă spartă
eu o iubesc iar ea îmi spune
că sunt încă prea mic pentru asta
merg acasă furios dau pe gât
un pahar de vin sparg cu pumnul
o ceapă şi o mănânc cu lacrimi în ochi
în ziua aia
bătrâna a așezat masa de prânz
sub zarzărul din fața casei
într-o mână avea ceaunul aburind
în alta secera proaspăt ascuțită
după ce a răsturnat mămăliga
pe un capac rotund de lemn
a apucat cu vârful secerii
chiloțeii nepoatei de la oraș
puși la uscat pe vița de vie
și i-a ciopârțit din două mișcări
sub privirile mirate
a tăiat cu şnurul
bucăți mari de mămăligă
sfintele muşte
dacă vreo muscă îți intră în biserică părinte
și se pune frumos pe o icoană să o lași
să odihnească acolo să tragă cu trompa ei toată mila
și slava bunului nostru dumnezeu cine știe
pe tâmpla cui se va așeza apoi și-l va face om
în fundul grădinii
în locul în care odihneşte tataia
acum sunt cartofi
lângă vişinarul ăsta
am pus-o pe maica
când cad fructele neluţă vine
să le culeagă pentru ţuică
vecinii îl aud bombănind
labele lui mari şi crăpate
mângâie pământul îndestulat
încoa’ mai la mijloc
l-am băgat pe tata
viţa de vie se întinde de la el
până la fântâna cu viespi
lovim graurii cu praştia
ne bucurăm când cade câte unul
ca un bob de strugure prea copt
de teamă ca vreo pisică
să nu-şi îngroape acolo murdăria
ori ca vreun câine să nu ascundă
oasele primite
ne este imposibil să dormim în casă
aşezăm rogojina sub cerul liber
şi ne întindem lângă morţii noştri
sărutăm în somn dovlecii
curând vom scoate cartofii
vom face bulionul
vom aduna strugurii
cel mai limpede vin
îl vom stoarce din ei
și furca va rămâne înfiptă în pământ
poem pentru maica
creştea muşeţel sub tălpile
morţilor
îl adunam cu oasele
carnea rămânea mărturie
unei vieţi deloc liniştite
o copilă goală aducea apă în palme
de la fântâna cu viespi
făcea asta timp de trei zile
veninul o urmărea
ca o aureolă
de la porţi
bătrâne cu poame în şorţ
o priveau prin mâlul din ochii înecaţilor
după ce adăpa sufletele
făcea bucuroasă cu mâna
o adiere caldă îi scutura subţiorile
de puful de păpădie
fata râdea cu poftă de om mare
râsul ei ridica păsări
la cer
era o căldură infernală
copiii alergau îmbrăcaţi în lână
clopotarul trăgea tălăngile
de la gâtul vitelor
uşor-uşor ne apăsa pieptul
un miros de ploaie
ceilalţi purtau epitafe pe spinare
:
când ai mai mulţi morţi
decât vii
nimeni nu se mai miră
că eşti cu capul în nori
născut la sat mort la oraş
am avut şi eu o zi cu adevărat frumoasă
când m-am trezit cu noaptea-n cap
am băut rachiu pe inima goală
şi m-am apucat să ud grădina
la amiază găleţile erau jumătate mâl
jumătate apă
pantalonii ridicaţi pân’ la genunchi
tălpile intrau în mocirlă ca nişte linguri mari de lemn
m-am uitat în fântână dar nu mă mai vedeam
am răsuflat mulţumit
transpiraţia se întindea pe tâmple
rugina curgea pe lanţul ciuturii
am pus mâna streaşină la ochi
mi s-a părut că.
am slăbit cureaua de la gâtul câinelui
i-am turnat în vasul spart
jumătate mâl jumătate apă
bea i-am zis
apoi soarele a dispărut
zăpada s-a aşternut repede
a acoperit funia
cu care era priponit animalul
/o vacă albă rumegând
fulgii se topeau pe botul cald/
am luat lopata şi-am încărcat sacii de rafie
cu zăpada din faţa casei
i-am pus în spinare
i-am cărat pe toţi lângă fântână
44 am numărat la sfârşit
câte găleţi de apă or fi aici
unul câte unul am golit sacii în gura uscată a puţului
se înserase de mult când mi-am suflecat din nou
pantalonii pân’ la genunchi
în noaptea aia am dormit cu câinele afară
funia
cu funia asta s-au spânzurat
mai mulţi
dar de priponit animalul cu ea
e încă bună
lucerna-i fragedă şi înaltă
pân’ la brâu
poţi veni aici de vrei cu o fetişcană
mai proastă
sau poţi săpa o fântână nimeni
nu va bănui nimic
la chindie nu ai decât să mulgi vaca
într-o găleată de tablă
să o adăpi cu laptele muls
şi iar s-o mulgi iar s-o adăpi
până ce laptele se va schimba
în apă
iar când clopotele vor anunţa
o nouă moarte
îţi va veni să te întinzi să te odihneşti
să pui capul pe ugerul animalului
ca pe o pernă umplută cu pene
goarnele vor suna atunci
îţi vei aminti de ziua în care
ai văzut pisica acoperind cu nisip
ceasul tău de mână
.
ce bine-i să-ţi treci palmele
prin iarba fragedă
avioanele lasă pe cer sute de funii
lungi şi albe
coaja de săpun o ţii în buzunar
vezi prin ea ca printr-o apă limpede
în vara aia a fost o căldură
u c i g ă t o a r e
oamenii scoteau lubenițele din fântână
și le spărgeau cu pumnii
după ce le haleau inimile dulci
își turnau în cap zeama rece
tot atunci un blestem teribil
s-a abătut asupra mitropoliei
când într-o dimineață de august
prelații s-au pomenit
preschimbați în muște
cei mai culți dintre ei
care citiseră ceva literatură la viața lor
s-au sinucis pe loc în cănile cu lapte
ceilalți ai mai proști umblau amețiți
de colo-colo
p-ăștia din urmă
credincioșii îi văd și azi
pe vreo icoană
pe câte-un căcat
mai demult zicea tataia
nu se purtau chiloți ca acum
mirosea casa a femeie
balta lu’ vârtej
săream geamul odăii dinspre răscruci
cu frate-miu
după-amiaza când soarele arde tare
şi oamenii îţi par nişte căpiţe aprinse
mergeam la balta lu’ vârtej
o baltă mică asemeni unui ochi mijit
între bălăriile cu lighioane eram mulţi copii
ne bălăceam în curu’ gol cu puţa strânsă
ca momeala în undiţele pescarilor
pe mal ne-o măsuram cu bețe uscate
și ne ciufuleam puful să pară mai mult
eram cu toţii invidioşi pe fonană
ne-ntorceam acasă seara târziu
chinuiți de foame
după ce mâncam bătaie
dormeam din picioare obosiţi
cum dorm caii